Epilog

161 31 15
                                    

Trecând o luna de la executarea lui Jung și încoronarea lui Juhan, băiatul devenise regele oficial al acestui regat, totul luând-o încetul cu încetul pe calea cea buna

Atât oamenii cât și regatul parca prindeau din nou viata, regulile și conducerea lui Juhan ajutase vizibil acest loc, băiatul era responsabil și dedicat în ceea ce făcea

Și asta doar datorita libertății pe care Taehyung i-a creat-o, tronul tatălui sau era al sau, respectul și sfaturile bărbatului îl făcuse un conducător bun, și evident, munca pe care o făcea din tot sufletul

Acum ca băieții își recuperase straturile de merit, Taehyung devenise ducele regal, Yurin rămânând la a fi prințesa acestui regat

Kyon primise înapoi statutul de conte și tot ce ii aparținuse familiei sale, era unul dintre cei mai respectat și puternic conte

Chiar și Hayon schimbase totul la ducia sa, aceasta bucurându-se de libertatea pe care o recuperase, cu toții erau fericiți cu noua lor viata

Având ca un bal sa aibă loc diseară, acesta era în cinstea lui Juhan, petrecerile de genul se tot țineau lanț încă de la încoronarea sa

Pregătindu-se pentru noaptea magica, Yurin se aranja încă de dimineață, Hayon fiind compania ei, și evident următoarea la rand era ea

Pana și băieții erau deja pregătiti, costumul lui Taehyung fiind asortat cu rochia lui Yurin, albastru cu argintiu

Cum singurul care putea purta alb și aiuriu era Juhan, Yurin ii alesese ducesei o rochie vișinie, arata superb

Și evident, ascundea și un mic secret, Kyon având costumul asemănător

Chiar dacă cei doi își recunoscuse sentimentele, ducesa tot era precauta, Yurin încurajând-o tot mai mult

- Haide sa ne plimbam puțin prin gradina. Spuse Yurin vesela

- Curând vom pleca. Spuse Hayon privind întunericul care se tot lasa

- Caleasca e pregătită, majordomul s-a ocupat de tot. Ii răspunse ea

Aprobând, cele doua fete ieșii afara, vara era pe sfârșite, asa ca aveau sa profite din plin de florile care încă erau înflorite și miroseau frumos

Dând o tura prin gradina, Juhan le aștepta la caleasca, balul având sa se tina în celalalt castel din regat, acela fiind doar pentru evenimente și întâlniri

- Haideți, vreți sa obosiți de pe acum? Întreba Juhan amuzat

Urcând grăbite, fetele se aseza imediat, drumul nu era lung, deci nu vor sta prea mult

- Taehyung și Kyon sunt deja acolo. Spuse el către cele doua

- Ma mir. Spuse Yurin glumeata

Ajungând după câteva minute bune, caleasca se oprii în curtea castelului, celelalte lăsând nobili care intrau veseli în castel, era destul de aglomerat

- În sfârșit. Spuse Taehyung venind către ei

- E haide, nu ai așteptat asa mult. Spuse Yurin. Plus ca, tu ai ajuns prea repede. Continua

Strambandu-se, Taehyung o lua de mana apoi intra, ea va fi partenera lui în aceasta seara

Intinzandu-i bratul, Kyon ii zâmbii, Hayon luându-l chicotind

- Iar eu singurel. Murmura Juhan, băiatul avea sa intre ultimul

....

Trecând mai bine de o ora de la începerea balului, Yurin se aseza pe canapea lângă Hayon, deja obosise

The Dark Knight || K.TH ffUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum