Consecințele Iubirii

26 0 0
                                    

Dacă încă nu am fost loviți de săgeata (de multe ori idioata) lui Cupidon, atunci va venii o vreme când vom fi loviți și nu se știe cum se va termina.
Iubirea ar trebui sa fie cel mai sincer sentiment dintre toate, cel mai bun sentiment, ar trebui sa fie sentimentul care ne schimba în bine, însă nu e mereu asa.
Voi vorbii doar din propria experienta. Pe mine m-a schimbat enorm o fată, m-a făcut sa cred ca dacă iubesc pot realiza orice doresc.
Cei care au suferit o despărțite își petrec nopțile nedormind și gândindu-se cu ce au greșit de li se întâmplă lor asta. Multi recurg la metode stupide pentru a uita. În cazul meu m-am înecat în alcool și țigări. Ajunsesem sa fiu beat în fiecare zi, toți bani să-i dau pe băutură ( și încă nu mi-am schimbat acest obicei), chiar dacă știam ca îmi face rău, plus ca am câteva probleme de sănătate.
Sa găsești în alcool o soluție e cel mai prost obicei, însă uneori e o soluție.
Lumea s-a schimbat prea mult fata de cum era în urma cu câțiva ani. Acum rar poți găsi pe cineva cu care sa poți avea o relație de lunga durata și fiindcă se întâmplă să existe tot mai multe relați de scurta durata, lumea devine tot mai rece și asa se duce pe pulă toată dragostea.
Nu sunt singurul care a suferit din dragoste,iar poate unii dintre voi a-ți suferit mult mai mult, dar acest lucru nu este sfârșitul lumii. Sunt 7 miliarde de oameni pe aceasta planeta, deci șansele să-ți găsești jumătatea sunt de 100% asta dacă nu cumva vrei sa ramai un singuratic/ă toată viața ta micuța și fragila.

Ai ajuns la finalul capitolelor publicate.

⏰ Ultima actualizare: Aug 18, 2016 ⏰

Adaugă această povestire la Biblioteca ta pentru a primi notificări despre capitolele noi!

Pareri despre...Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum