Still us

Prolog

Mona Issa /Less is More

6/24/2022

§Dedicată mamei și tuturor mamelor puternice care și-au vegheat copiii.§

,,Un zâmbet este o limbă pe care și un bebeluș o poate înțelege."

Martie 2016 -Zulaya

     Sper să am o seară cât de cât liniștită, dar având în vedere că David e la vârsta când își suge degetul în somn, la cei doar doi anișori ai săi, prefer totuși să facă asta, decât să urle ca din gură de șarpe, din cauze nedeterminate uneori. Cina împreună cu el și cu noii noștri părinți sociali se desfășoară de fiecare dată într-o atmosferă plăcută. Soții Kylei și George Restwood, preferă de asemenea masa cât mai plină și diversă, slavă gurmanzilor! Și nu doar pentru că le sunt recunoscătoare strâng eu și prin bucătărie, dar am cam mâncat tot din farfurie și mai e o felie de prăjitură în frigider. Aceea e a mea și numai a mea!

     De obicei, Kylie gătește și apoi servește cina pe la șapte seara, iar apoi, ca o fată de treabă care apreciază toate eforturile lor, eu debarasez și fac curățenie. Casa lor e lună și bec mereu, nu am multe de făcut, doar pun în mașina de spălat vesela și șterg anumite zone, pun pe locurile lor fiecare obiect. La institutul Perkins dereticam pe rând fiecare și deja e ceva ce-mi place să duc la bun sfârșit, un mic ajutor la schimb. Oricum, micuțul David, băiețelul ce intenționează să-l adopte cere atenția Kylei mai mereu, așa că, mă bucur să pot fi de ajutor cât el e culcat imediat după cină.

     Eseurile pentru școală le-am terminat, mai am doar de recitit câteva pagini la engleză, iar apoi am de gând să mă uit la unul din serialele mele preferate ,,Rețetele lui Gordon” sau ,,Plaisir a table”. Am timp berechet și să cobor rapid cu sacul de gunoi, încă nu s-a întunecat, iar când mi-am aruncat privirea pe fereastră nimeni nu se zărea pe alee. Ghena de gunoi e în spatele blocului, unde nu prea circulă nimeni și ce naiba se poate întâmpla? Să-mi iasă în cale mascota lui coajă de banană și să cad direct într-o baltă? 

   Evit coaja aia de banană precaută și printr-o eschivă demnă de un acrobat, dar în schimb, îmi fac griji pentru ploaia măruntă care abia s-a pornit. Sunt cu bluza de pijama pe mine, dar dacă părinții mei sociali nu au comentat la cină despre ea, nici coajă de banană nu va avea nimic de spus. O iau de urechea ei șută și-o arunc și pe ea la un loc cu celelalte resturi.

        Și totuși… 

       La început bănuiesc că e un bețivan, când trupul unui om cade în mijlocul aleii dosite dintre blocurile vechi. Dar, de fapt, e aruncat efectiv în pavajul de beton de un grup de huligani. Cade ca o marionetă făcută harcea-parcea și scâncește puternic, la câțiva zeci de metri de mine. Apoi, distracția continuă cu huliganii considerându-l o minge de fotbal și cu el gemând puternic.

     Fără să vreau însă, le atrag atenția cu prezența mea. Primul gând al meu e s-o iau la goană și să mă întreb ce notă am luat ultima oară la ora de sport. Sunt aici îmbrăcată în pijamaua mea veche ca să scap de gunoi, dar am parte de o scenă absurdă, aș putea spune. Trei contra unul. Iar eu sunt o fată, cam moleșită după cina savuroasă. Puiul gătit la cuptor, cu zeama aia de-ți lasă gura apă și care a rumenit bine carnea, abia își face loc în stomacul meu. Ca să nu mai spun că-mi tremură chiloții de teamă.

    Am doar două opțiuni. Ori fac pe brava -că doar ei nu știu că-mi tremură chiloții-, ori îmi salvez fundul și burta luând-o la sănătoasa. Ochiesc personajul de pe jos și-mi zic doar atâta: La naiba, fie ce-o fi! Dacă mi-o iau în barbă, o să le donez printr-o vomă proaspătă un pui flambat, de jumătate macerat.