Still us

Capitolul 1 #Zulaya

,,Copiii merg acolo unde este entuziasm,

dar rămân doar unde există iubire." Zig Ziglar

Prezent

Îmi face o deosebită plăcere să mă trezesc dimineața astfel. Soarele se împrăștie peste cuvertura șifonată, sub care stau ca o omidă înfofolită. Să fiu logodnica lui Viktor Moore e ca o transpunere într-o altă viață sau chiar într-o altă dimensiune. O lume animată și plină unde el e un fel de Tom, iar eu un Jerry plăpând. Orele în care ne fugărim trec rapid, iar pe final de zi, ne iubim mai mult decât cu o zi înainte.

Mă întind precum o pisică, mormăi, iar apoi îmi pun mâna caldă pe burta enormă. Am impresia uneori că nu e a mea și că în somn beau băuturi carbogazoase fără număr, urmând ca dimineața să evaluez consecințele. Iar mâna mea parcă ar avea magnet în oase. Se lipește constant de acest balon ce stă să explodeze. Ah, există la tot pasul urmări, pentru că după mâna mea vin de obicei atingerile lui Viktor. Nu că m-aș plânge, dar nu ar fi rău să ducă și el un pic proeminența, iar eu doar s-o verific și s-o mângâi din când în când și pe unde apuc.

Zâmbesc mulțumită și-mi aduc aminte că aseară am făcut un mic pact cu el. Dacă nu rezist în situația actuală să stau departe de răsfățul lui, primesc ce-mi doresc seara, dar la schimb, dimineața, e imperativ să rămân în pat cât mai mult posibil. Nu că nu mă masează constant, dar mie îmi plac astea, mai ales în această perioadă. De obicei mormăi la fiecare apăsare a lui pe mușchii tensionați și continui să-l încurajez astfel, de parcă am fi un ansamblu orchestral și coral, înaintea unui concert de anvergură. Eu cu vocea, el cu instrumentele.

Știu cât sunt de norocoasă, amintindu-mi cum Viktor mă poate face să mă simt de fiecare dată, când, ușa se deschide și se aud pași însoțiți de pufnete. Nici nu trebuie să mă uit ca să știu că e rățușca de Lorelai, iar Viktor trebuie că e pe undeva pe aproape, în urma ei. Apare curând în cadrul ușii, ne admiră cu un fel de licăr năzuros, misterios. Primesc vizita prințesei Lole a Regatului Rățuștelor. Gurița ei mică, rozalie, ține cu buzele strânse tetina de silicon pusă pe biberonul plin cu lapte. Se apucă de cuvertură cu hotărâre, după care se trage în sus pe pat.

- Mami..., se mâțâie Lole. Nu vleau la glădiniță!

Copila se strecoară sub cuvertură și se lipește de burta mărită ca un pui de koala.

Zâmbesc, și-l privesc mirată pe supraveghetorul drăgălașei rămas în pragul camerei. E cel mai simpatic erou al tuturor tertipurilor de convingere ale unui copil de aproape trei ani. Majoritatea eșuate, desigur.

- Lole, mami trebuie să se odihnească, scumpete! spune el, cât timp îmi aduc fața spre părul bălai al micuței din brațele mele. Mirosul de copil, de piele lăptoasă mă amețește, căci îl ador. Aspir în piept toate senzațiile, fiecare din clipele astea atât de plăcute, neprețuite.

Ca răspuns, acest prunc suspină liniștit și trage puternic laptele cald, scapă sunete drăgălașe de înghițire. Mai pufnește și mai lasă aerul, se străduie să nu adoarmă de plăcere. Sunetele acestea pe care le scoate și par a fi ghiorțăiturile din stomacul lui Viktor când îi e o foame de lup, mă încântă. Îmi sărut fiica pe creștet, mă foiesc ca să ajung cu burta pe lângă piciorușele ei calde. Sticla stă lipită de pieptul meu, iar mânuța ei mică, când controlează sau mângâie textura cu desene de pe ea, când apucă furoul meu de noapte.

Viktor se reazemă cu spatele de tocul ușii relaxat, ne privește fascinat, iar eu mă bucur că pot să-l admir în toată splendoarea. Pantalonii săi scurți lasă la vedere niște pulpe puternice, tricoul vechi și pătat pe alocuri se strânge pe umeri ca de obicei, iar brațele puse una peste alta acolo, mă înfioară. Deunăzi îmi dădusem seama cât de mult îmi place, când brațul lui, cu acel păr moale se strânge în jurul meu. Chiar nu-mi pasă când mă acuză că încerc mereu să ajung într-o poziție favorabilă. Unii s-au născut să fie precum omizile, moi, cu peri de te gâdilă, alții doar niște lăcuste cu ochi bulbucați și picioare sâcâitoare.