𝑆𝐸𝐶𝑅𝐸𝑇 𝐿.𝑜.𝑉.𝑒

Capitolul 3.

Pășesc în clădirea uriașă alături de mama care mă ținea de braț. Înăuntru pot vedea mulțimea de copii care stau în șir indian până la intrare. Pare să fie la audiții pentru câte ceva. Compania JYP este destul de renumită, nu mă miră că peste o sută de persoane au numere lipite pe tricouri. Picioarele mii se fac parcă de gelatină atunci când mama îmi dă drumul pentru a vorbi cu fata de la recepție. Îmi plimb vederea prin încăpere, pare destul de mare scump tot ce se află aici.

Canapele din piele albă, teșghiaua este bine lăcuită, iar femeia care lucrează la recepție, alături de câțiva bărbați necunoscuți mie . Mă simt atât de ciudat printre mulțimea asta de oameni, încep oarecum să îmi mușc interiorul obrazului și să mă joc excesiv cu degetele. Vizibil agitată, arăt ca o speriată pe lângă mama care este foarte relaxată, de fapt pot spune că se sinte in largul ei.

- Domnul Park Jin-young vă așteaptă în biroul său. Mergeți până la lift, după care apăsați pe butonul cu numarul nouă.

Fără alte detalii mama mă trage de mână către lift. Deșii inima stă sa o ia la fugă, reușesc cel puțin să îmi controlez respirația zgomotoasă. Am auzit atâtea despre compania asta, faptul că este oarecum strictă in anumite privințe și ca să nu mai spun că șeful firmei mă bagă în sperieți,

Nu știu cum o persoană ca mama poate fi prietenă bună cu un bărbat care conduce compania JYP. Cunosc doar două trupe care s-au format la această companie și până acum nu sunt mândră de felul cum sa comportat cu ele. Nici staff-ul nu mii se pare de încredere, de multe ori sunt dezorganizați și uneori chiar ajung să folosească niște cuvinte dureroase, pe care bineînțeles nu le ia nimeni în considerare. Nimeni în afară de persoanele care primesc acele cuvinte.

Când liftul se deschide și ajungem in fața ușii mari din lemn gros, brusc îmi vine să fac cale întoarsă și să mă fac dispărută pe lună. Politicos mama bate la ușă, iar atunci când aud acel "Intră", mă bag în spatele mamei încercând să ies mai puțin în evidență. Dar atunci când ușa se deschide larg, iar bărbatul care mai adineauri stătea pe scaunul lui din piele se ridică și se îndreaptă spre noi cu un zâmbet pe față, parcă respir ușurată.

Nu mă așteptam la o reacție atât de călduroasă. Se îmbrățișează, moment în care mă fac și eu vizibilă, mă rezum doar la a mă apleca puțin în față. Salutul tipic in Korea. Ne așezăm înapoi pe scaunele din piele după care vocea mamei sparge liniștea.

- Park, știi că nu aș fi venit aici dacă nu era un favor.

- Da, Binna, mă așteptam la asta, presupun că este pentru ea.

Imi ridic capul către bărbatul din fața mea. Îmi zâmbește larg așa că forțez și eu un zâmbet, sunt politicoasă și nu îmi place să mă comport urât cu oamenii din jurul meu. Singurul lucru care mă deranjează până acum este felul cum își vorbesc cei doi. Își pronunță direct numele unul altuia fără să discute formal.

Se comportă ca doi prieteni, adică așa pare după felul în care își vorbesc. Nu îmi place prea tare lucrul ăsta. Cât timp cei doi discută, privesc prin camera văruită în gri deschis. Biroul mare și negru este completat perfect de scaunul din piele albă, camera nu este foarte spațioasă, dar este bine amenajată. Două dulapuri mici sunt puse in stânga și în dreapta lui de aceeași non-culoare ca și biroul.

Pot observa dosarul deschis din fața sa, iar lângă acesta niște bețișoare parfumate. Totul atât de plăcut. Aparențele înșală, mai mult sau mai puțin. Încă nu îl cunosc, dar atâta timp cât mama ii zâmbește înseamnă ca este un om bun. Își drege vocea după care mă uit la el.

- Coregraf, spui.. Pot să îi ofer gratuit două săptămâni de practică, după care va primi o diplomă, cu acea diplomă eu te pot angaja. Doar dacă consider că ești suficient de bună în cât să intri. Cât despre pregătiri, știu un băiat destul de ambițios care să te ajute.

- Mulțumesc! Am să dau tot ce am mai bun.

Ieșim din biroul lui exact așa cum am intrat, doar că sunt motivată să intru în această companie, o voi lua ca pe o provocare. Îmi este imposibil să cred că nu voi reuși, problema mea va fi socializarea mai mult decât orice. Am teamă de a vorbii deschis cu persoanele pe care nu le cunosc.

Tot ce pot face este să sper că mă voi descurca suficient de bine în cât să reușesc ce mi-am propus. Evident ca voi muncii din greu pentru ce urmează să devin, am să depun tot efortul sper doar să merite. Deșii cum am mai spus, compania JYP îmi trasmite fiori reci pe spate.

Imediat cum ies din clădire respir ușurată, ca și cum mi-am ținut respirația până acum. Teama mea cea mai mare este să nu o dezamăgesc pe mama. Mi-a fost alături și sunt sigură că ar murii pentru mine. Cam atât de mult mă iubește. De asemenea nu voi uita niciodată ce am învățat de la ea.

- Oare cine va fi băiatul despre care vorbea?

Îmi întorc privirea către mama care mă privește cu un zâmbet. Era să fac infarct când i-am văzut fața domnului Park și ea se gândește cine mă va ajuta cu dansurile.

- Serios, mamă?

Roșesc în obraji fără să vreau. Nu am avut un iubit până acum, nici nu este intenția mea să îmi fac o relație, iar după felul în care se uită la mine pare că mă împinge singură către un băiat pe care nici eu și nici ea nu la văzut încă.

- Se vede că nu ai fost atentă la ce am vorbit cu Park Jin.

Spre apărerea mea nici nu voiam. Mă interesa mai mult să analizez locul în care mă aflam decât să ascult ce vorbeau ei doi. Părea că mama se descurcă și nu avea nevoie de mine ca avocat să mă bag între ei.