Simțind iar

Confesiunea moliei

Astăzi am decis să scriu
În verseturi albe Biblia-mi.
Nu sunt o credincioasă de fel,
Dar cred în păcate cu strictețe.
Începând cu propria milă
Mă regăsesc ca muribundă
În fața unui nor de stele verzi
Ce s-au rătăcit toate astăzi.
Lecția ce-a dintâi e să iubești,
Fie și cu inima rănită,
Căci nimic nu-i mai presus
Decât dragostea pură.
Cândva am iubit și eu,
Am iubit cu toată ființa.
Am scris sute de idei
Pline de ură și cruzime,
Iar slăvită a fost ziua
Când am scris din iubire.
Am trăit la cote maxime
Tot ce înseamnă dragoste.
M-am urcat pe stânci
Și m-am aruncat în mare.
Am trăit o eternitate
Prin firicele de nisip
Și am iubit nebunește
Tot acest întreg abis.
Am explodat în inimă
Intoxicată de fluturi
Și am tresărit lovită
De mii de gânduri.
L-am iubit și îl iubesc
Ca pe o fantomă
A trecutului artistic
Îmbrăcat în muză.

Astăzi stau și mă uit la el
Pe un geam de nostalgie.
Stau și plâng în pumni
Și crede-mă că sper...
Să vină lângă mine.

În așternuturi ne-am bătut
Cu râs și fulgi de dragoste,
Dar în timp s-a ros tot,
Totul a-nceput să ardă.
Ca două molii ne certam
Pe-o rază de dreptate,
Arzând și noi odată
Cu întunericul din baie.
În agonie ne rupeam
De realitate...
Iar eu am zburat cel mai departe.

Cu gândul meu prea păcătos
Mi-am îndoit aripile
Și am oglindit pe ele
O dureroasă imagine.
Un haos al putregaiul,
Al dragostei moarte,
Al deșertului biblic
Întruchipat în faze.
Am rătăcit pe dune
Și m-am scufundat
În nisipul foarte cald
Al unui suflet calm.

În întunecimea ei
Molia încă încerca
Să iasă din odaie
Și mai rău se scufunda.
Bătea din aripi
Violent și tare,
Însă fără reușită,
Biata ființă muritoare...

A iubi sau a urî? 
Aceasta-i decizia.
Căci molia iubea
Într-o aluzie chipeșă.
Iar eu începeam
Să mă accept
Cu tot cu păcatul meu
Și să nu mai sper.
Începeam să urlu
Și să disper
Că zilele de azi
Nu vor fi ca ieri.
Și mâine va arde
Și acel gram...
De mister.

Astăzi mi-am acceptat păcatul.
Nu regret nici cel mai mic gest.
Mărul interzis mi-a fost în mână
Și eu am gustat din plin din el.
M-am uitat apoi la molia mea
Cea plină de adevăr ceresc
Și i-am zâmbit în lacrimi
Că eu încă... Iubesc.