criminal hearts

ultimul drum

Ajungem la spital, primul lucru pe care Tom l-a facut a fost sa între în salonul unde se afla Samantha.
-Iubire! Ești bine?
-Da ma simt mai bine, din cate am înțeles, mâine s-ar putea sa ies de aici.
-Slava Domnului! Nu știu dacă o sa te bucure vestea, dar tu va trebuii să o omori pe Maya, drept răzbunare!
-O sa o fac din toată inima.

În acel moment intra un medic:
-Buna ziua, doriți ca domnișoară sa iasă astăzi din spital?
-Dacă se poate... Da!
-În regula, semnați aici!

După ce iesim din spital, realizam ca cipul încă era valid asa ca decidem sa o urmărim și sa scăpăm de ea o data pentru tot de-auna. Ajungem la destinație, Maya era acolo:

-Bună Maya! Ti-a fost dor de noi?
-Tom?! Marta?! Bill?! SAMANTHA?!?!?!
-Vad ca de mine ești cel mai surprinsa. Nu te așteptai sa ma vezi așa-i?
-Sincer, nu!
-Nici nu ma așteptam la alt răspuns, dar lasă că voi face sa nu ma mai ma vezi.
Întind pistolul către ea, ochesc și trag.
-Stai n-
Pica la pamant, iar Tom incepe sa o lovească cu picioarele de parca ar fi fost o minge.
După aceasta satisfacție plecam cu toți acasă. Pe drum vorbim despre tot felul de chestii și sa cantam. Ajungem intr-un final acasă, ne luam la revedere de la Bill și Marta iar Tom incepe sa se învinovățească:
-E numai vina mea, dacă nu vineam cu ideea sa vina toți la noi, nu se întâmplă nimic!
-Nu e vina ta, crezi ca dacă nu vineau la noi nu putea sa meargă la ei și sa pe facă ce le-a făcut, poate le făcea mai rău.
-Nu știa unde sta sora ta...
-Tom hai sa nu mai vorbim despre asta, bine.
-În regula, hai culca-te mâine trebuie sa mergem la înmormântare.

Eram foarte supărată, plângeam aproape non-stop, norocul meu era ca tom era cu mine, din cauza morții Sarei, vin și părinții mei în Leipzig.
-Tu esti Tom asa-i? Spune tata
-Da eu sunt!
-Fiica mea mi-a povestit foarte multe despre tine, și numai de bine!
-Ma bucur! O curiozitate însă, dumneavoastră veți rămâne aici, în Leipzig?
-Am vrea noi, dar nu se poate, avem multe afaceri care nu se rezolva singure.
-Înțeleg...

Mama era devastata, plângea și jelea împreună cu mine.
-Îmi pare rău mama! E numai din vina mea, nu trebuia sa am încredere în fata aia...
-stai liniștită scumpo, nu e vina ta!
-Ba da.... zic eu și încep sa plâng și mai tare îmbrățișând-o pe mama.

Îmi pare foarte rău dacă e prea scurta, nu prea am avut idei.