Bate Clopotul În Mănăstirea Chiajna Creepypasta

Bate Clopotul În Mănăstirea Chiajna

In anul 1792, Manastirea Chijana a fost parasita dupa ce fortele armate otomane au distrus constructia. Acest lacas religios nu a fost sfintit niciodata din cauza amenintarilor de razboi si nici un preot nu a slujit aici vreodata. Din cauza zgomotului produs, clopotul a fost dat jos si aruncat in raul Dambovita.

1910....

Fugim de acasa ingroziti complet, sotul meu a baut din nou si vrea sa imi omoare copii. A pus mana pe cutit si a mers spre camera lor, ii voi apara pana la ultima suflare. Acum doar Dumnezeu poate sa ma ajute....

Ploua puternic atunci cand Marilena si cei doi baietei au parasite casa familiala. Neavand alte rude in viata sau posibilitati si presati de saracie, cei 3 au decis sa se adaposteasca intr-o manastire parasite in apropiere de sat. Aici ar fi scapat de furia sotului alcoholic.

Manastirea Chijana a adapostit deseori diverse personae fara locuinta si acum, ar fi devenit casa celor 3 nenorociti. Era o constructive veche, daramata dar cu o structura stabile. Avea peretii grosi si ar fi fost o ascunzatoare ideala pentru o familie destramata.

Pasesc prin molozul noroios si vad manastirea. Era imensa si infricosatoare dar in casa lui Dumnezeu raul nu poate calca si Ion nu ar fi cautat aici. Intru pe sub bolta inalta, din caramida netencuita si privesc spre abisul negru. Era un intuneric inecacios si un miros greu de praf mi-a cuprins plamanii. De mainile mele, reci si ude se tineau doua manute de copilas. Trebuia sa fac totul pentru a-I proteja, macar in aceasta noapte, caci odata cu rasaritul soarelui , voi putea fugi la o vecina sau in oras. Incerc orice ca sa ii salvez.

I-am trimis sa caute surcele si ceva uscat, ticsisem in buzunar o cutie de chibrite si niste ziar mototolit caci urma sa aprind focul in soba cand Ion a venit de la carciuma din sat. Spatiul era oval, cu bolte inalte si grandioase. Ar fi fost o manastire frumoasa daca era terminata. Am mai gasit pe podea o saltea veche si doua cani. Probabil vagabonzii au lasat astea aici inaite sa plece. Asadar aveam un loc unde sa ne odihnim putin. Copilasii au adus niste crengute uscate si marunte si iarba uscata din interiorul manastirii si am pus de un foc. Lemnul nu era mult dar ardeam ce mai reuseam, iar focul pocnea, trosnind in scanteieri portocalii.

Un current de aer rece vuia printre peretii manastirii, parca invartindu-se in cercuri in jurul nostrum ca o bestie salbatica. Dar cand focul se intetise, ne-am pus impreuna pe saltea si ne-am odihnit unul in bratele celuilalt.

Ma trezesc intr-o sudoare rece, "Copii... lipsesc copii! Maica sfanta, unde sunt puii mei?!"Ma uit in jur si siluetele mici lipseau, focul era stins si o liniste de mormant a cuprins manastirea. Afara furtuna vuia nebuneste si simteam cum pielea mea isi pierde caldura. Panica imi facea coloana sa tresara, zguduind ritmic toti muschii pe care ii aveam.

"George! Nicu! Unde sunteti? Veniti la mama! Veniti puilor ca e intuneric!" – urlam in disperare, cautand prin intuneric corpurile lor.

In groaza mea nu am observant rasetele de copii ce se auzeau din altarul bisericii. Am fugit catre acesta, urland ragusit numele lor. Altarul era neterminat, cu o portita mica la intrare, si dinauntru izvora o lumina calda si placuta. "Copii au aprins un foc si ma pot duce spre ei acum, sunt in siguranta".

Urcam scarile de piatra catre usa luminoasa cand, din spatele meu, o voce cunoscuta....

"Mami, mami!" – i-am auzit pe cei doi copilasi, tipand dupa mine. Am intors privirea, fugind inapoi in intuneric. Calcand pe pamantul umed si cautand cu mainile, am atins o pereche de umeri "Nicu, puiule." . Cand degetele mele au facut contact cu cee ace pareau a fi umeri baiatului meu, acesta a disparut. "Halucinez, amluat-o razna. E manastirea asta blestemata. Mi-a luat copii!". M-am asezat pe podea, blestemand ghinionul pe care viata l-a revarsat asupra mea si am observant ca licarirea altarului s-a stins. Acum, intunericul era iluminat doar de de fulgerele ce secerau cerul noptii.