Privirea cea dintâi

capitolul 1

Viața ,are multe culori, unele sunt luminoase iar altele întunecate. Paleta de culori diversifică de la om la om . Nu poate exista aceași culoare, la fiecare om . În cazul meu predomină o singură culoare , griul. Nu pot să mai văd lumea în alte culori , este doar gri , griul predomină peste tot. Cu toți mau părăsit iar acum locuiesc sub un pod vechii . Nu mai am pe nimeni. Totul este pierdut . Astăzi am hotărât să pun capăt acestei vieți capricioase . O să merge la prăpastia din capătul orașului și o să-mi pun capăt zilelor. Nu am de ce să mai trăiesc, nu am nici-o motivație iar persoane pentru care să lupt , nu mai am . Nu mai vreu să fac umbră pământului , prefer să fiu una cu el.

Sunt doar un parazit care este căutat de poliție deoarece am furat o pâine și câteva mere verzi pentru ami potoli foamea. Am un singur prieten și acela este Bongo, câinele meu . L-am gasit când hoinăream pe străzile cartierului celor bogați. De atunci îmi este un prieten adevărat. Îmi scutur hainele ponosite și mă îmbrac în pelerina mea gri . Mi-o pun , iar gluga o așez în așa fel încât să-mi acopere toată fața.

Drumul spre prăpastie este prin cartierul bogaților . Acolo se află și conacul regal al prințului Taehyung. Mă opresc și admir pentru ultima dată clădirea. Este una mare cu patru etaje . Avea gravuri fine , aurite care străluceau în lumina plăpândă a soarelui. Grădina era și ea una mare cu diverse flori și plante . Mi-ar fi plăcut să am și eu o viață așa, dar , nu se poate . Îmi continui drumul pe străzile curate și îngrijite . Ies din cartierul bogaților și intru în pădure. Vietațile păduri erau trezite încă de la primele ore ale dimineții . Mă opresc să îmi trag sufletul .

Ascult sunetul păsărilor și foșnetul copacilor . Și printre asta , aud și pași unui cal ce se apropia tot mai mult de mine . Poate este poliția ? Sigur este ea , nu are cum să fie altcineva . Încep dă alerg iar acei pași încep să se grăbească și ei . Mă uit în spate și văd un om într-o uniformă , care călărește.
Uniformă este asemănătoare celei polițiștilor . Din neatenția calc pe o iederă iar piciorul mi se încâlcește în ea. Cad la sol și mă uit spre picior . Era o umflătură iar bubele erau deja mari . Călărețul mă ajunge , stând în fața mea pe cal. Eu încep să încerc sami eliberez piciorul dar iedera îmi umflă mâinile iar bubele nu întârziară.

- Stai să te ajut ! Îmi spune calărețul cu o voce frumoasă bărbătească .

Se dă jos și își scoate sabia . Taie iedera apoi își pune sabia la loc în teacă. Mă târăsc lângă un copac fără iederă și mă sprijin de el . Îmi analizez piciorul care acum este pe măsura golașului pe care îl port . Mâinile se vor desumfla în vreo 2-3 zile . Călărețul îmi urmează exemplul , poziționânduse în fața mea.

- Ce faci la ora șapte în pădure? Mi se adresează el cu o voce melodioasă , dar totuși niște cuvinte enervante.

- Același lucru pot să te întreb și eu . Spun cu o voce frântă din cauza usturimi piciorului.

- Nu te privește ceea ce fac eu , acum răspunde-mi !!

- Am venit să-mipun capăt zilelor ! Urlu spre el .

- Vrei sa te arunci în prăpastie ?

- Da !

- Este interzis să te mai atunci în prăpastie.

- Nu îmi pasă , spun și mă ridic cu greu de pe pământul uzat și rece . Pornesc șchiopătând ajutându-mă de copacii .

- Tu chiar nu înțelgi că este interzis? Spune el și mă trage de pelerină dezechilibrându-mă ajungând la picioarele lui.

- Nu , eu nu ascult regulile . Spun având deja lacrimi în ochii .

- De ce vrei să mori ?

- Nu este evident ?! Mă răstesc, abținâmdu-mi lacrmile .