Povești scurte de groază (Inventate)

Creșa abandonată

În orașul meu natal pe una din străzile de la marginea așezării urbane există o veche creșă abandonată încă de pe vremea comuniștilor. De când mă știu am tot auzit povești despre ea cum că ar fi bântuită de sufletele neliniștite ale unor copii care au murit acolo în condiții suspecte. În grupul meu de prietenii ne-am propus de câteva ori să o explorăm să vedem dacă este cu adevărat bântuită. Într-o seară de vară aceast lucru avea să devină realitate. Pe la ora 23 parcăm mașina peste drum de creșă și intrăm ușor în curte. Gardul metalic ruginise de tot iar poarta scârțâia îngrozitor. De cum am pătruns în curte m-a cuprins un sentiment de teamă. Clădirea era vizibil degradată dar ce mi-a atras atenția era că deasupa ei plutea un fel de nor negru, un aer întunecat. Pătrundem în interior pe coridor. Ne aprindem lanternele și o luăm ușor înainte. Eram trei tipi în grup iar eu m-am așezat la mișloc. Pe măsură ce am avansat pe coridorul dezolant aerul din jurul nostru a devenit foarte rece. Și când spun rece nu mă refer la răcoarea din încăpere, ci la faptul că ne ieșeau aburi din gură. Când am ajuns pe la mijlocul holului am auzit un scârțâit de ușă. Acest lucru ne-a speriat puțin dar nu suficient să ne facă să ne întoarcem. Ajunși la capătul holului în dreptul grupurilor sanitare am auzit pași la etaj. După un moment de liniște am auzit din nou pași și un nou scârțâit de ușă. Arunc o privire cu lanterna în spatele nostru și observ în capătul celălat al holului, spre ieșire, o umbră care dispare imediat. Le spun amicilor mei să ne întoarcem dar ei refuză. Când pășim pe scări pentru a urca la etaj auzim un zgomot puternic ca și cum cineva a trântit o ușă. Înaintăm timizi pe scări până ce ajungem pe holul de la etaj. Iluminăm cu lanterna capătul holului iar ce vedem în lumina ei ne lasă împietriți. O fetiță cu capul aplecat, fără trăsături ale feței ce ținea o păpușă prăfuită în mână. În momentul ăla o iau pe scări în jos iar prietenii mai îmi urmează. Fugim de mâncăm pământul. Ieșim din clădire și ne tragem puțin sufletul, după care pornim spre mașină. În spatele nostru s-au auzit pași deși, acolo nu mai era nimeni, până ce am părăsit curtea. A fost o experiență terifiantă și nu ne-am mai întors acolo niciodată.