Povești scurte de groază (Inventate)

Azilul

În pădurea de pe raza comunei unde locuiesc există un vechi azil abandonat unde își petreceau ultimele zile din viață bătrânii bolnavi de plămâni. Azilul a fost închis acum mult timp după ce un control de la Ministerul Sănătății a găsit mai multe nereguli acolo. De atunci azilul s-a degradat și au  apărut tot felul de povești despre fantome care își fac veacul pe acolo.
Fiind un tip foarte atras de paranormal,  împreună cu grupul meu de prieteni ne-am decis să ne aventurăm în el la miezul nopții. Azilul se afla la marginea pădurii, iar vegetația pusese stăpânire pe curte. Ne strecurăm prin tufișuri și iarbă înaltă și intrăm în clădirea abandonată. În interior mirosea oribil. Începem să explorăm fiecare încăpere în căutarea paranormalului, însă nu se întâmplă nimic notabil așa că luăm proasta decizie de a explora și subsolul. Aici mirosea de-a dreptul oribil, a hoit combinat cu fecale. Facem câţiva pași dar suntem întrerupți de un țipăt demonic care se propagă în încăpere. Rămânem încremeniți timp de câteva clipe. Le fac semn din cap amicilor mei să plecăm iar când eram pe punctul să plecăm acel țipăt terifiant se repetă și îmi ridică părul de pe șira spinării. Urcăm în holul principal și toate ușile încep să se închidă și să se deschidă singure, în fața noastră. Imaginea ne îngrozește și plecăm spre ieșire când încep să se audă râsete demonice, cu ecou, în toată clădirea. Ieșim în curte dar și aici suntem întâmpinați de un câine foarte ciudat cu ochii roșii, parcă turbat, cu spume la gură. Lucrurile devin și mai ciudate când auzim și observăm o mulțime de corbi în copacii din jurul nostru și pe acoperișul clădiri. Un amic din grup apucă de pe jos o creangă iar eu iau rapid niște pietre și încercăm să alungăm creatura din fața noastră. Animalul face câțiva pași în spate moment în care o luăm la fugă spre mașini. Păsările se desprind de pe crengi și zboară agitate pe deasupra noastră. Fugim cu câinele parcă turbat pe urmele noastre și cu un cârd de corbi zgomotoși deasupra noastră. Urcăm îngroziți în mașini și încercăm să plecăm de acolo. Dar spaima devine și mai mare când nicio mașină nu mai pornea. Câinele lătra amenințător în jurul mașinilor iar păsările făceau cercuri în aer deasupra noastă. După mai multe încercări disperate mașinile pornesc și gonim cât de tare putem de acolo. La ieșirea din pădure pe mijlocul șoselei se afla un cerb, care refuză să se dea la o parte și care parcă ne privea fix cu ochii lui neobișnuit de mari și strălucitor. De atunci n-am mai călcat în acea zonă.