Săgeata Prințesei

CAPITOLUL I

     Pădurea este locul meu preferat. Acolo, pot fi eu însămi, nu moștenitoarea tronului, fiica măreței regine a Clanului Svolni. Stau deseori singură, printre copacii care au văzut nenumărați conducători, și, sub ochii arborilor, povara de pe umerii mei se ușurează. Pentru câteva clipe, sunt doar Ilariya.

     Dar apoi privesc în jurul meu și realizez că, într-o zi, acest ținut îmi va aparține. A-l proteja va fi datoria mea și a eșua ar însemna a-i jigni pe zei. Și, odată ce jignești zeii, ești un om mort.

     Când sunt însoțită de Branson, pădurea nu mai este locul în care pot fi doar eu însămi, dar și locul unde dragostea dintre noi nu este visul unor nebuni. Unde am putea avea, cumva, o șansă să fim împreună.

     Nici asta nu durează mai mult decât câteva ore. Mereu îmi amintesc cine sunt și de ce Branson și cu mine nu vom putea fi niciodată mai mult decât un secret. Sunt fiica regelui, iar el nu este nici de sânge nobil și nici vreun războinic faimos.

     – O să ne căsătorim într-o zi, îmi spune Branson într-o după-amiază. Vei vedea.

     Râd, fericită să stau în brațele lui câteva momente când ne putem preface că avem o șansă. Adevărul este că tata ar putea fi convins. Poate, dacă zeii sunt de partea mea, tata ne va permite să ne căsătorim. Dacă nu, știu că nu am curajul să-l sfidez.

     – Și unde vom locui? Îl întreb cu un zâmbet pe buze.

     – Oriunde vrei tu.

     Aici, în padure. Vom face o casă și vom sta aici, departe de intrigile vărului tatei, în siguranță. Îmi și pot imagina ce viața aș avea ca soția lui Branson. El ar avea grijă de pământ și de recolte, iar eu aș câștiga un trai din ceea ce am învățat de la vindecătoarea bătrână. Am avea doi copii, o fiică și un fiu, amândoi cu părul brunet al lui Branson și ochii mei albaștri. Cumva, acel viitor nu pare atât de imposibil pe cât ar trebui să fie. În acel viitor, eu nu sunt moștenitoarea unui tron, iar viața mea ar fi mai ușoară.

     Oftez, iar Branson știe ce înseamnă asta. Nu mai avem timp. Mâine, familia mea va sărbători nunta fratelui meu vitreg cu o prințesă a unui clan apropiat. Știu că Aldric nu este încântat, că nu o cunoaște pe acea prințesă, dar știu și că nu are de ales. Până la urmă, el este fiul tatălui meu cu prima lui soție și nu are niciun drept la tron. După legile Clanului, tata va continua să conducă până la moarte, cum a fost căsătorit cu regina, iar apoi eu voi urma la tron. Decât dacă tata nu moare înainte să îmi găsească un soț.

     Branson îmi aduce calul care era legat de un copac din apropiere, iar eu mă aplec ușor spre el, sărutându-l. În câteva clipe, mă îndepărtez de locul nostru secret.

     Întregul Clan locuiește în Soladia, orașul făcut din piatră fiindu-ne cămin de mai bine de cinci secole. Este un oraș mare, dar am ajuns să-l cunosc de-a lungul vieții mele. Știu la ce poartă să mă duc, unde santinelele îmi vor arunca doar priviri curioase. Din fericire, cei doi bărbați care stau de pază nu sunt surprinși să mă vadă și îmi permit să trec rapid. Sunt sigură că tata știe că părăsesc mereu Soladia, chiar și când nu trebuie. Totuși, niciodată nu a zis ceva.

     Familia mea locuiește în castelul de lângă zidurile orașului, cu patru etaje. Intru pe ușa servitorilor, iar o grămadă de priviri curioase se opresc asupra mea când intru în bucătărie. Într-o clipa, servitorii se întorc la treburile lor, obișnuiți cu mine venind pe la acea oră.

     – Douăzeci de minute, îmi spune bucătarul, continuând să pregătească mâncarea.

     La auzul cuvintelor sale, o iau rapid pe scări, alegând spre camera mea. Doar douăzeci de minute până la masă. Trebuie să mă pregătesc și să mă asigur că nu întârzii.

     În camera mea, aleg o rochie simplă cu o curelușă de piele. Apa a fost pregătită de servitori, cum aceștia știau că ma voi întoarce după ore de călărit, și că va trebui să mă îmbăiez. Totuși, apa este rece când intru în ea. Nu contează, m-am obișnuit.

     Odată ce ies din cameră, fiind prezentabilă pentru cina cu vărul tatei, pornesc spre sala în care mâncăm și, odată ce ajung, mă trezesc fața în fața cu fratele meu, care pare mai nefericit pe zi ce trece.

     – Garren știe că ai dispărut, Aldric mă avertizează înainte de a intra în încăpere.

     Tata stă în capul mesei, alături de vărul sau, Garren. Părul lui tăiat scurt este cenușiu, dar ochii albaștri sunt la fel de aprigi ca întotdeauna. Pot vedea cearcăne sub acei ochi ca ai mei, semn că nu a dormit mult în ultimul timp. Nu e de mirare. Durerea îl oprește din a dormi.

     Acum șapte ani, tata a fost rănit în bătălie. Sute de vindecători și oameni înțelepți au venit pentru a-l vindeca, toți mirându-se că a supraviețuit la vedere răni. Întreaga lume știe că ultimul vindecător care a venit i-a vindecat rana. Eu știu că este o minciună.

     Mă așez la masă, lângă fratele meu, și încerc să nu dau vreun semn că am făcut ceva interesant astăzi. Când Garren este prin apropiere, majoritatea oamenilor știu cum să se prefacă că nu sunt acolo, pentru a-l evita cât mai mult posibil. Din păcate, de data aceasta, nu am noroc.

     – Nu știam că pădurea este atât de interesantă încât moștenitoarea tronului merge acolo în fiecare zi.

     Vocea lui Garren este plină de curiozitate, iar cuvintele lui sunt rostite destul de tare încât să-l audă și tata.

     – Merg acolo pentru a gândi, răspund eu cu nonșalanță.

     Garren mă privește, ochii săi plini de suspiciune, și știu că nu mă crede. Totuși, mă forțez să nu îmi feresc privirea, de parcă nu aș avea nimic de ascuns.

     – Vere, tata spune după ce rupe din pâine. Lasă-ne să mâncăm. Avem multe de discutat și aș prefera să nu o fac pe stomacul gol.

     Garren încuvințează și ne apucăm de mâncat. Îmi mai aruncă o privire care îmi spune că știe exact ce făceam în pădure. Nu mi se pare imposibil să trimită cineva să mă urmărească pentru a câștiga ceva asupra mea.

     În Svolni, primul copil al conducătorului este succesorul, indiferent dacă acel copil este o fată sau un băiat. Totuși, o veche lege spune că o femeie necăsătorită nu poate fi încoronată regină. Iar o fiică nu se poate căsători fără binecuvântarea tatălui.

     Dacă ceva se alege de tata, Garren va deveni rege până când va decide să mă căsătorească, probabil cu cineva care îi va fi lui loial, cineva care va încerca să mă facă să mă supun voinței lui Garren. Nefiind parte din familia regală, vărul tatei ar conduce doar până în ziua în care eu m-aș căsători dacă tata ar muri.

     Fac un schimb de privire cu fratele meu vitreg. Niciun dintre noi nu îl suportă pe Garren. Influența lui este clară și va deveni din ce în ce mai puternică odată ce Aldric se va căsători cu Prințesa Tresha. Până la urmă, întreaga căsătorie a fost ideea lui Garren.

     Odată ce fratele meu vitreg se va căsători cu prințesa, Aldric va pleca din Soladia. Sunt sigură că atunci Garren va pune în aplicare orice plan a stabilit. Iar eu va trebui să îmi dau seama ce acest plan va însemna pentru mine.