1888: Anglia reginei Victoria se afla la apogeul puterii. Londra devenise prima capitală a lumii. Dar, alături de faţadele cu coloane din marmură albă de pe Myfair şi Kensington, subzistă şi cocioabele sordide din suburbiile East End, Whitechapel şi Spitalfield. Undeva, in spatele echipajelor luxoase ce transportau domni gravi în redingote, se îngrămădea o lume mizeră, luptând din greu şi cerşindu-şi dreptul pentru a supravieţui.
Victimele lui Jack Spintecătorul - ucigaşul sadic fără faţă - nu au nimic comun cu eroinele învăluite în rochii albe de mătase, din romanele de epocă, ce sunt nişte biete prostituate, bătrâne (cu o singură excepţie), alcoolice şi decăzute pe ultima treaptă a societăţii, pensionare ale unor bordeluri de duzină sau azile de noapte, cliente ale tavernelor şi comisariatelor de poliţie. Acestea sunt eroinele dosarului pe care îl prezentăm în continuare.
Să lăsăm, aşadar, să vorbească faptele...
Prima crimă în decembrie 1886
În zorii zilei de 1 decembrie 1886, a fost găsit cadavrul, groaznic mutilat, al unei femei. Ziarele au preluat ştirea şi în zilele următoare, cazul a ţinut prima pagină, reporterii lansându-se în tot mai multe presupuneri asupra mobilului şi autorului fioroasei crime. Ancheta efectuată de vestita poliţie londoneză, „Criminal Investigation Departament", aparţinând Scotland Yard-ului, nu a reuşit însă să dea la iveală nici cea mai mică urmă care să conducă la o
cât de vagă bănuială.A doua victimă...
La 7 august 1888, în acelaşi cartier, nu prea departe de locul sângeroasei drame din anul precedent, este găsit un alt cadavru abandonat pe scara unui imobil de pe George Yard. Era vorba tot de o femeie. A fost identificată cu uşurinţă: prostituată, pe nume Martha Turner, frecventată de regulă de către militari. Raportul medico-legal avea să menţioneze sec, printre alte constatări, şi pe aceea că „victima primise 39 lovituri de cuţit".
Cele două crime de mai sus n-au fost ale lui Jack Spintecătorul?
Aceste două femei au fost primele victime ale lui Jack Spintecătorul. Când dosarul a fost clasat, s-a discutat mult despre acest subiect, dar specialiştii şi, în primul rând, medicii legişti, nu s-au decis să recunoască în aceste crime grosolane mâna de maestru a sinistrului personaj. Ambele victime fuseseră înjunghiate în mod brutal şi dezordonat, spre deosebire de următoarele care au fost mutilate după un anume ritual, precis şi absolut riguros. Se prea poate deci ca, pe parcurs, asasinul să-şi adapteze metodele folosite, după cum instinctul sadic îi ordona. Elucidarea acestui aspect poate fi făcută numai după prelucrarea statistică a unui mare număr de cazuri.
Prima victimă "oficială" a lui Jack Spintecătorul
Trecuse cu puţin de ora trei dimineaţa în ziua de 3 august 1888, când un hamal ce-şi avea serviciul la piaţa Spitalfield, dorind să-şi scurteze drumul, a luat-o pe Buck's Row, o străduţă sordidă ce mărginea un abator de ecarisaj. Mergând pe trotuarul îngust, în dreptul unui magazin închis pentru renovare, zăreşte ceva, pe care la început l-a luat drept o pelerină abandonată. Se apropie: era corpul unei femei având abdomenul spintecat şi o rană imensă la gât, ce se întindea de la o ureche la cealaltă. Corpul încă nu i se răcise şi capul era aproape separat de restul trupului, iar victima, aşezată pe spate, avea veşmintele în dezordine, smulse şi rupte. Din abdomen, printr-o tăietură, intestinele ieşeau afară. Imaginea era înfiorătoare. Înainte de a fi mutilată, victima fusese sugrumată: în jurul gâtului era petrecut propriul ei batic. Acest indiciu a dat naştere ulterior la diverse speculaţii: victima îşi cunoştea agresorul? Agresorul i-a cerut baticul sub un pretext oarecare şi apoi s-a folosit de el? Ipotezele nu puteau fi excluse, căci, dacă femeia ar fi strigat, ar fi fost imposibil ca oamenii care locuiau în casele din jur să nu audă.