PRINTRE ARIPILE PROTECȚIEI- TAEKOOK

-3-

-peste 5 zile-

Chiar dacă bunicuța încerca să îl oprească din ceea ce face, acesta nu o asculta. Suferea, îi era scârba de corpul său și totul îl durea. Toți clienții îl loveau și în interior și în exterior. Îl bruscau, jigneau și pur și simplu profitau de el. Îl durea.

Acum era seară, stătea cu ochii între deschiși pe pat, dezbrăcat, cu sânge pe coapse și lovituri noi pe corp, privindu-și clientul cum pleacă și îi aruncă în scârbă banii pe noptiera de lângă pat.

După ce iese din cameră adolescentul începe să plângă. Plângea puternic, neînțelegând cu ce a greșit. Toate s-au năpustit asupra sa deodată, el nefiind pregătit pentru asta. Trebuia să descopere viața, nu să se prostitueze din cauza unei mașini stupide pe care nici măcar nu și-a dorit-o. La gândul acesta începe să plângă mai rău.

La un perete distanță, cu urechile ciulite, Taehyung percepe sunetele neobișnuite venind din camera alăturată. O curiozitate îngrijorată îi cuprinde sufletul, iar gândurile sale se îndreaptă spre acea cameră în care rezonă durerea. Ezitând pentru o clipă, își ascultă intuiția și bate la ușă, încercând să nu își lase teama să îi oprească acțiunea.

Fără răspuns, teama și preocuparea cresc în el, și, simțind că nu mai are timp, Taehyung alege să spargă ușa pentru a ajunge la sursa acestor sunete tulburătoare. În momentul în care intră, descoperă un tablou dureros: un adolescent vulnerabil, care plângea și era dezbrăcat, în mijlocul unei suferințe tăcute.

Cu uimire și îngrijorare, chiar dacă nu îl cunoștea pe băiat, inima sa umană și compasiunea îl determină să ignore diferențele sociale și să își exprime dorința de a ajuta.

Taehyung, cu privirea plină de îngrijorare, se apropie de Jungkook și îi spune cu blândețe:

TH-Ce s-a întâmplat? Cum pot să te ajut?

Jungkook, șocat de apariția lui Taehyung, își acoperă rușinat corpul.

JK-Nu trebuia să vezi asta...mărturisește el, cu lacrimi în ochi.

Taehyung îngenunchează lângă el și îl asigură:

 TH-Nu trebuie să îți fie rușine. Vreau doar să te ajut. Spune-mi ce s-a întâmplat, puștiule. Eu sunt Kim Taehyung, tu cum te numești?

Puțin sceptic, acesta îi spune în timp ce își strânge mai bine picioarele la piept și se asigură că părțile sale intime nu se văd:

JK- (izbucnind în lacrimi) Nu trebuie să știi numele meu. Eu... nu merit atenție... nici măcar atâta. (șoptește plângând din nou tare).

TH-(îl îmbrățișează cu delicatețe) Ești demn de compasiune și iubire. Nu trebuie să înduri asta singur. Sunt aici pentru tine. Vreau să-ți știu numele.

JK-(cu privirea în jos, tremurând) Jeon Jungkook este nu..numele m...meu. Adevărul e că... am fost forțat să fac lucruri oribile. Am ... am simțit că nu mai am control asupra vieții mele.

TH-(prinzându-i privirea și plin de compasiune) E greu să spui astfel de lucruri, dar îți sunt alături. Plângi dacă simți că trebuie, nu trebuie să-ți ascunzi durerea. Nu vreau să te rănesc mai mult, dar dacă ești pregătit să împărtășești, ascult.

Cu o privire îngrijorată, Jungkook își alege cuvintele cu grijă:

JK-Ar trebui să știi că nu sunt cineva cu cine ar trebui să stai. Mă ocup cu... lucruri pe care nimeni nu ar trebui să le facă.

TH- Am înțeles asta. Niciunul dintre noi nu suntem perfecți, Kook. Dacă simți că vrei să împărtășești mai mult, sunt aici să ascult.

Jungkook inspiră adânc și continuă: