Mușcătura cu venin

Capitolul 3

Mrs Zyskovsky

   Damian
  Mǎ abțineam din greu să nu îl omor pe Aris pentru că nu mă lăsase să îmi fac de cap cu Victoria. Cine știe? Poate dacă aveam noroc reușeam să o duc în pat, dar bine înțeles ca trebuia să mă cheme acasă un blond mai scund decât mine cu 15 centimetri. De obicei îmi băteam joc de el pentru statura lui atât de scundă, chiar dacă la 190 de centimetri nu pot spune ca este scund. Mai degrabă eu eram cel înalt. Până la urmă aveam 205 centimetri.

-Tot nu mi-ai spus. Ce căutai acolo? Mă întreabă Aris.

-Probleme de întunecați. N-ai înțelege.

-Damian, vorbesc serios. Ce căutai pe balconul a doi vampiri? Ai cumva o nouă atracție pentru probleme? Ști ca ai un obicei prost de a căuta probleme și unde nu sunt.

-Problema mea, îi spun cu un rânjet. Aveam în cap un scenariu minunat. Un scenariu despre cum ar fi parcursă restul nopții dacă continuam să stau acolo. Poate ajungeam acasă cu un ochi vânăt sau cu un deget rupt.

  Chiar nu eram într-o stare prea bună încât să îmi bat capul cu întrebările lui și celor de acasă în legătură cu ce doamne ferește caut eu pe balconul apartamentului unor vampiri. Acum nu mai pot nici avea o conversație cu alte persoane? Bine, într-adevăr, nu era cine știe ce conversație frumoasă. Cred că și eu dacă eram în locul Victoriei îmi dădeam o palma zdravănă, dacă nu chiar să îl omor pe cel care mi-ar fi vorbit așa. Deja îmi e dor de iubirea aia mică. Din oarecare motive, voiam să mă întorc acolo și să îi arăt vampiritei ăleia toate gândurile mele minunate, dar bine înțeles ca cineva, nu spun cine pentru ca Aris și frații mei se vor supăra, nu m-ar fi lăsată nici mort să merg acolo. Dar cine zice că îmi trebuie permisiunea lor? Puteam merge la ea oricând voiam, până la urmă eram cel mai mare dintre frați.

Aris încă îmi ținea o morală kilometrică de când plecasem de la vampirița aceea. Dacă mai scotea un singur cuvânt aveam să îl bat. El îmi ținea mie morale? Banal. Da, recunosc, am făcut mai multe păcate decât el, de aceea eu eram un întunecat și el un căzut, dar eu eram cu mult, MULT, mai înțelegător și inteligent decât el. Eu, în comparație cu el, aveam școala vieții și nu eram un încăpățânat fără umor.

Exact așa îmi făceau și frații mei. Eu eram cel mai mare dintre noi 5, dar tot ei se comportau de parcă eram un copil nehalit de 5 ani.

-Chiar nu ai de gând să îmi spui nimic? Poți să mă și înjuri, dar vreau să știu și eu ce ai în cap acum, spuse blondul

-Ce am în cap? Nu prea cred că vrei să ști.

-Dacă nu as fi vrut nu aș mai fi întrebat.

-Fie. Vreau să mă întorc acolo, spun uitându-mă la el.

  Acesta se opri pentru o secundă din mers și își fixă privirea pe mine. Avea o privire nervoasă și sarcastica. De parcă tocmai mă luase peste picior.

-Tipule, tu ești nebun?! Ce vrei de la vampirii ăia?!

-O vreau pe ea! Chiar nu îmi pasă de fraisu', dar o vreau pe ea! Și știu, acum o să începem iarăși cu predica aia de nesfârșit cu "Ba prostule, tu numa probleme ști sa cauți.", dar ghici ce? De data asta sunt serios! O data in viata mi se întâmplă și mie asta! Îi spun întorcându-mă și continuându-mi drumul.