Jurnalul fetei triste

Azi

Azi nu imi placi. Esti langa mine, dar nu ma vezi. Parca iti sunt o prietena veche, nu jumatatea ta. Nu imi placi. Ne transformam iar. Se schimba dinamica relatiei. Ultima data cand s.a intamplat asta, ne.am rupt. Poate eu sunt de vina  ca nu vreau sa se termine basmul, poate vreau prea multa atentie, poate pur si simplu nu putem mai mult.  

Azi s.a schimbat ceva si nu imi placi, nici eu nu ma plac. Ma invadeaza prea multe ganduri si nesiguranta. As vrea sa schimb unele lucruri la mine, as vrea sa schimb unele lucruri la tine, dar astia suntem. Atat material a fost pentru noi. 

Nu vreau sa cresc. Tin de copilarismele mele cu dintii, dar viata mereu ma aduce la realitate. Daca nu sunt facuta pentru asta? Daca lumea mea e sa fiu eu cu mine? Ce faci atunci cand te gandesti ca ti.ar fi mai usor in bula ta, in care nu te poate rani nimeni? E mai bine asa? Sau trebuie sa fim vulnerabili?

M.am gandit de curand cum ar fi sa dispar.  In cap imi scrisesem si scrisoriile de la revedere. Pentru fiecare in parte. Le.as fi scris ceva sa le aline cat de cat suferinta, le.as fi spus  ca nu sunt ei de vina cu nimic, ca nu ar fi putut schimba cu nimic evenimentul. Nu i.as fi mintit cu nimic. Ar fi atat de usor.  O vreme am uitat de gandurile astea, de parca nu mi.ar fi apartinut vreodata. 

Oare cand se lasa intunericul e mai liniste? Sau tot va exista un zumzait vesnic? 

Ne intoarcem la realitate. Nu imi place vulnerabilitatea, scoate ce e mai urat la suprafata.

Oare se merita sa iubesti? Nu cred, dar cu toate astea iubim. Iubim si suferim si o luam de la capat pana se stinge lumina.