Nu inteleg de ce multi se plang ca sunt amortiti, ca tot ce isi doresc este sa simta ceva. Acest "simtit" mi se pare mult prea supraevaluat si foarte obositor. Ceva care te suge de toata puterea pe care o ai, care te lasa ca o carcasa calcata de tir pe autostrada, te lasa atat de goala si, in acelasi timp, atat de apasat, de parca greutatea sta pe umerii tai.
De ce ai vrea asa ceva? Cu ce te ajuta?
Ce nu as da sa opresc toate gandurile, apasarile si sentimentele, toate grijile si fricile! Sa fiu un zombie care stie doar un singur lucru si atat! Asta sa fie tot...un robotel teleghidat care are cateva sarcini si asta e singurul lui scop in viata!
A simti = a trai, a trai = a simti. Simpatica notiune, total neajutatoare! Pare atat de simplu, asemanatoare cu un reflex involuntar, dar extrem de inselatoare. Atunci cand e vorba de sentimente frumoase, ce te fac sa te simti bine, te inghesui la ele, ca musca la cacat, dar cand vorbim despre sentimentele urate, intunecate fiecare fugim pe unde apucam. Nu putem avea pretentia de a le simti doar pe cele frumoase si dulci si sa le igoram pe cele care ne distrug.
Deci, ce e de facut?
Le simtim pe toate si incercam sa supravietuim? sau Ne transformam in robotelul teleghidat care nu vede, nu stie si nu simte nimic?
Eu stiu care este raspunsul meu.
Care este al tau?
YOU ARE READING
Jurnalul fetei triste
RastgeleFericire, tristete, dezamagire, viitor, prezent, trecut. Totul si nimic.
