Fulgii dansatori , se pierd în zarea de smarald,
Precum soarele singuratic
Ce se aventurează cu mâhnire mare,
Streașina veche,
Murmură cu îndurerare
Peste stâna tristă ,
Ce se avântă în prag de cale
Iarna întunecată , se îndreaptă acolo, undeva,
Unde dorul amarnic o poftește pe ea, pe însuși ea,
Care domnește cu mândrie peste prundișurile lunecoase,
Peste apele învolburate și malurile nisipoase,
Odată cu zvonurile neîncetate, să se dea sfoară-n țară
Că poposi iarna, cea care ne povățuiește că:
Minunea splendidă a iernii vine-n adâncul sufletului,
Ci nu-n năframă!
