League of Legends

Capitolul I: În care merg la şcoală pe o rachetă

Dacă citeşti cartea asta crezând că e doar o poveste,magie,nimic adevărat,continuă să citeşti,o să-ţi placă!

Dar dacă te regăseşti în orice cuvinţel,te asociezi vre-unui campion sau crezi că te potriveşti în această lume,te avertizez!

Să nu-mi spui mai târziu cu nu ţi-am spus!

Numele meu este Annabelle Mills.

Am paisprezece ani.De câteva luni părinţii au vrut să scape de mine,aşa că m-au trimis la o şcoală...diferită de celelalte şcoli la care am fost.Părinţii mei m-au transferat la toate şcolile posibile,cu program sportiv,vocaţionale şi chiar şi la o şcoală militară fără un motiv anume,cel puţin unul de care să îmi fi spus şi mie.

De ce am fost nevoită să mă mut de atâtea ori?Este o întrebare bună.

Stilul meu de viaţă este total diferit de cel al unui copil normal.

Mama obişnuieşte să spună că sunt sclipitoare sau luminoasă,dar aceste cuvinte,oricât de calde şi drăguţe ar fi nu mă pot consola.Zâmbetul meu ar putea fi o armă letală.De mică am început să port aparat dentar,ceea ce la început nu părea nimic mai mult decât o idee bună,salvarea dinţilor mei de cal care atrăgeau privirile celor din jur şi mă făceau să plâng atât de mult.

Aparatul nu era atât de rău pentru mine cât pentru cei din jur,pe care lumina provocată de el putea chiar să îi orbească.De parcă asta nu ar fi de ajuns,o dată în clasa a 3-a era aproape să am primul meu sărut cu Joey Dawson,doar că nişte "scântei" au intervenit între noi la propriu.Într-o secundă părul lui Joey a luat foc fără nici un motiv.Tot ce îmi amintesc e că înainte am încercat să zâmbesc cât mai şarmant posibil,aşa cum fac fetele populare din echipele de majorete de la televizor.

Cele de mai sus sunt doar lucruri mici pe lângă ce am făcut în ultimii doi ani de şcoală petrecuţi la Academia Militară Chesterfield unde am am ars,din nou,fără motiv,părul a două colege de cameră,mâncarea rea de la cantină şi meşa de păr a domnului Fritz pe care o uram atât de mult.

Da,sunt un copil problemă,ard lucruri şi orbesc oameni.Sunt "sclipitoare" şi tot ce mai spun ceilalţi ca să mă simt mai bine.

Ultima alegere făcută de ai mei nu a fost cea mai inspirată pentru că m-au trimis în genul de loc unde aveam să ard cele mai multe chestii ,Academia League of Legends.

Locul ăsta pare atâââât de sofisticat doar din simplul lui nume.Cred că e genul de castel vechi transformat în şcoală,unde elevii mănâncă în săli uriaşe,la fel ca regele Arthur şi cavalerii mesei rotunde.

E o ocazie numai bună să ard nişte feţe de masă foarte scumpe cu zâmbetul meu,pe care apoi părinţii mei să fie nevoiţi să le plătească probabil înprumutându-se ca de obicei,sau furând câte ceva,asta fiind specialitatea tatei,care după spusele vecinilor,mai în glumă,mai în serios este cap de mafie sau ceva de genul.

Academia League of Legends este în mod sigur unul din locurile acelea sofisticate unde fetele au părul foarte lung şi frumos aranjat,numai bun de ars,chiar dacă nu credeam că există ceva care să producă mai multe pagube părului decât plăcile sofisticate de păr,m-am născut eu.

Şi oricum,de unde au părinţii mei atâţia bani ca să mă trimită la şcoala asta atât de sofisticată noi fiind mereu îngropaţi în mormane de rate şi datorii?Încă rămâne un mister,dar cea mai bună alegere este să merg acolo şi să cercetez totul chiar eu.

Dimineaţă mama mă întâmpină cu un zâmbet larg pe faţă.Eu deja eram trează şi pierdeam timpul cu o ceaşcă de ceai şi o carte bună cocoţată în vârful patului.