☹︎𝑵𝒐𝒕𝒉𝒊𝒏𝒈 𝑰𝒔 𝒍𝒆𝒇𝒕➪ʰʸᵘⁿⁱⁿ

1.

Alergam, nu stiam incotro sa ma mai indrept, zombi veneau din toate partile incercand sa ma insface si sa-mi manance carnea. Acesti zombi erau candva oameni, insa acum sunt niste putreziciuni in stare de putrefactie.

Toti eram infectati, nu scapa nici macar unul, am vazut cu ochii mei cum un copil a fost calcat de masina si s-a transformat intr-o chestie de asta. De atunci tot ce fac este sa fug, sa ma ascund. Nu am vazut un om normal de o luna.

Tot pe pielea mea am aflat ca nu conteaza de cate ori ii injungi, sau impusti, daca nu o faci in creier e degeaba. Lumea normala pe care toata lumea o cunostea a disparut de mult, am mai ramas doar eu incercand sa supravietuiesc. Nici macar nu stiu de ce incerc din greu sa fac asta, puteam sa-mi pun pistolul cat inca mai avea gloante si sa-mi zbor creierii. Insa eu am preferat sa nu o fac si sa fug, sa ma ascund si sa omor zombi. O viata pe care chiar mi-o doream, sincer.

Insa acum nu aveam timp sa ma gandesc la asta, trebuia sa scap de acesti monstrii, iar dupa trebuia sa-mi caut fratele, stiam ca este inca in viata, Minho nu ar avea cum sa moara, era prea puternic.

Cand voiam sa cotesc la dreapta, am simtit cum ceva s-a agatat de piciorul meu, facandu-ma aproape sa cad. Imi intorc capul si vad un zombi afurisit cum ma tinea de picior incercand sa-l muste.

Incep sa injur, dand cu piciorul incercand sa-l fac sa-mi dea durmul, nu aveam timp sa stau, mai ales nu cand in jurul meu incepeau sa vina zeci de zombi atrasi de carne proaspata.

Imi ridic celalalt picior incepand sa-i calc capu', acesta spargandu-se rapid, am reusit sa scap de unu, insa intrebarea este cum fac eu sa scap de vro doi care sunt la mai putin de un metru de mine. Zic eu cum, dand bir cu fugiti, arme nu mai aveam, ultimul cutit se rupsese in capu unei putreziciuni din astea, iar acum am ajuns sa umblu in curu gol prin o haita de zombi.

Am vazut o strada intunecata si ingusta care parea sa fie sigura asa ca am cotit la dreapta si am lut-o la fuga pe aceea strada.

"Hei tu!"

Ma sperii din cauza vocii puternice a unei personae. Incep sa-mi invart capul in cautarea vocii pana la urma vad un baiat in fata mea care arata cat se poate de normal.

"Vino pe aici!"

Imi spune incepand sa alerge pe o strada pe care nu o mai vazusem acolo pana acum, s-au poate doar nu am observat-o din cauza acestor zombi care nu ma lasa si pe mine sa ma uit la imprejurimi. Vad ca se opreste in fata unui bloc care avea o scara de lemn pusa pe aceasta. Parea foarte subreda, iar eu chiar sa pic de acolo si sa mor nu voiam.

"Hei esti sigur ca nu cad de aici?"

"Doar urmeaza-ma si taci din gura!"

Oftez, sincer nu voiam sa merg pe mana lui, dar nici sa stau aici nu era o solutie asa ca fac cum imi spune si incep sa ma urc.

Pana la urma am ajuns pe acoperisul cladirii, respir usurat si ma intind pe suprafata rece si murdara incercand sa-mi trag sufletul.

"Ce chinez descurcăreț esti..."

II zic celui ce m-a ajutat sa scap de acele putreziciuni, ridicandu-ma in fund si uitandu-ma la el. Este inalt, insa nu mai inalt deca mine, are privirea rece, parul fiind destul de lung, cum era si al meu de asemenea.

"Sunt coreean."

Spune uitandu-se urat la mine, Zambesc ridicandu-ma si indreptandu-ma spre el.

"Tot aia e."

"Ba nu e." Sare repede chinezul sa-mi raspunda.

"Sunt Hyunjin." Ii intind mana cu intenția de a o strange pe a sa, insa nu apuc sa fac asta fiindca aud cum se deschide o usa si mai multi pasi vin inspre noi.

"Nemernicule, suntem ca si morti!"

O femeie blonda nervoasa vine spre mine si imi pune un pistol la cap.

"Ho blondino, de ce esti atat de nervoasa, Nu ti-a mai venit ciclu?"

Ignorati greselile gramticale!