Dorul e o povară grea, dar el doar îmbracă cel mai frumos sentiment…
iubirea .
ZED
O vazusem in cele mai urate ipostaze ale sale insa, era la fel de frumoasa ca si-n prima zi. Avea parul blod nu foarte lung, facut bucle la varfuri ca de fiecare data.
Ochii ii erau de un albastru oceanic in care te puteai pierde la fiecare contact vizual. Un corp micut, dar totusi dezvoltat. Cu o talie ingusta si definita, fundul si soldurile ii erau proeminente iar bustul si soldurile au aceeasi latime.
Hera se schimbase foarte mult de atunci, insa nu ma mira deloc acest lucru, avand in vedere ca acum avea douăzeci de ani, iar atunci paisprezece.
Era la fel de blândă. Atât de firavă că îmi era teama sa nu se frângă in brațele mele atunci cand o voi strânge la pieptul meu.
O voi strânge la piept de dor.
Hera era precum un drog de care nu as putea scapa vreodata, si nici macar porcariile pe care le-am tras sau fumat nu m-au ajutat sa uit oceanul din ochii săi. Să uit mirosul de scorțișoară cu care ma îmbătam de fiecare data cand o tineam la pieptul meu.
Rochițele florale pe care le purta de fiecare data si, acele cordelute colorate care o faceau sa arate ca un copil de 5 ani gata de gradinită.
Ma indragostisem ca un ultim nebun de ea, si totul incepuse la acea tabără amărâtă. De la acea plimbare prin pustiul padurii pentru a scapa de jocul stupid al celorlalți
Desi uneori uram felul in care ma tineam dupa fundul ei ca si un cățel in călduri, îmi vindeca orice rană doar cu o privire blândă. Cu o atingere simpla, cu un sarut.
Ca o seringă plina de Heroină injectata in corp.
Desi parintii ei nu au fost niciodata de acord cu relatia noastră, Hera le-a incalcat mereu cuvantul pentru a veni sa ne vedem.
Hera era singura fata din viata mea pentru care as putea face cele mai mari pacate, chiar daca stiam ca ea nu era genul acela de persoana.
Gresisem de nenumărate ori fata de ea, insa a ales sa-mi uite fiecare gresală din cauza iubirii pe care mi-o poartă.
Bautura si drogurile au fost singurele care mi-au alinat golul pe care il simteam in piept. Am abandonat persoana pe care o iubeam cel mai mult, de frica să nu ne distrugă cei din jur.
Ardeam pe interior ca o țigară fumată cu repeziciune. Simteam cum imi doream sa mi-o scot din piept, dar riscam sa renunț la cea care mi-a colorat sufletul in nuanțele curcubeului.
- Zed!, glasul lui Dodo m-a facut sa turez masina la semaforul ce se facuse din nou rosu, primind injuraturi si claxoane din spatele meu.
Devenisem dependent de ea.
- Mă gândeam la Hera, frate. Ma gandesc ca poate chiar nu mai merit acea sansa la care sper si, ca are toate drepturile de a sta suparata pe mine cand ma vede. Pana la urma am plecat de aici ca si ultimul las, lăsând-o sa de lupte cu oamenii de una singură.
Dodo continua sa se uite la mine, făcându-ma sa-mi iau ochii cateva minute de la drum pentru ai vedea fața. Staim ca Dodo avea sa-mi spuna doar lucruri bune, si nu pentru ca e cel mai bun prieten al meu, ci pentru ca stie cel mai bine cat doare sa lasi pe cineva in urma.
Am pornit de la semafor imediat ce culoarea verde aparuse din nou, gândurile cu Hera continuand sa-mi umble prin minte fara sa-mi dea pace macar o secunda.
Cand am ales sa-i dau sansa de a intra in viata mea, nu m-am gândit niciodata ca ar putea ajunge ca un drog de care voi fi atat de dependent, inca sa nu-i pot da drumul atat de multi ani.
O iubeam. Chiar o iubeam mai mult decat pe mine, si imi venea sa distrug tot ce se afla in jurul meu pentru fericirea ei .
Era ca o icoană ținută în vitrină, pe care o priveai de la distantă din cauza fricii de a nu o rupe. Hera era o persoana care a ales întotdeauna oamenii si lucrurile bune, dar atunci cand a ales sa ma iubească, a făcut pact cu păcatele.
Desi parea ca le iubea, stiam ca ranile ii erau adânci chiar daca nu le arăta nimănui.
- Eu zic sa mai vorbești cu ea chiar daca e posibil sa-ti iei un șut in cur. Vei stii daca are rost sau nu.
Dar la cum te cunosc pe tine, Zed, nu o sa renunti atat de usor la ea.
Si avea dreptate, nu puteam renunța la ea. Aveam de reparat o gresală.
- Voi incerca, dar am nevoie sa fim doar noi doi. Si nu cred ca ideea asta o sa fie prea strălucită pentru ea.
-De aceea ma ai pe mine. I-am batut umărul inainte de a iesi din masina, fiind rescunoscator ca aveam un asa prieten cum e Dodo. A fost mereu acolo fara sa judece ceea ce am ales vreodata sa fac, iar sfaturile pe care le da de fiecare data, ajuta atat de mult.
🍂
Am lasat motorul într-un loc in care sa nu atraga atentia vecinilor, venind din nou in parc. De aceasta data nu aveam in gand sa mai facem un foc, ci doar sa stam pe treptele magaziei ce era înainte foarte des vizitata. Ochii ei erau goi.
Parea ca ceva o deranjează atat de tare, ca ii puteam vedea ochii umezi, gata sa planga in orice moment.
M-am asezat langa ea, mana mea odihnindu-se acum pe spatele ei. O miscam de sus in jos pentru a o mai liniști, privindu-mă cu acei ochi frumosi.
Here era precum un bibelou gata sa se spargă in mii de bucățele, iar faptul ca nu puteam face ceva mă enerva si mai tare.
Doream sa o scot din acea stare, asa ca i-am prins mana in a mea inainte sa poata face ceva. Tipetele lui Dodo de incurajare ma faceau sa rad, stiind ca nu aveam de gand sa o las sa stea superata
- Unde mergem, Zed? , glasul ei era al naibi de liniștitor, dandu-mi o senzatie placuta de relaxare. Mana ii era caldă in palma mea rece, iar pielea alba ca laptele se vedea atat de frumos lângă ciocolatiul pielii mele.
Mereu iubise felul in care pielea mea arăta, însă o deranjau acele cicatrici ramase de la lama. Obișnuiam sa-mi "vindec" durerea cu o lamă, lasand pe mâini cicatrici multe si adânci.
- Vreau sa-ti vad zâmbetul, Her.
Inainte de a porni masina din loc, am privit spre blonda ce statea in dreapta mea cum se chinuia sa-si puna centura masinii.
I-am prins mana in a mea, ochii sai analizand ceea ce faceam, ajutand-o sa puna centura cum trebuie. Facusem contact vizual pentru cateva minute, obrajii sai prinzand o culoare usor rozalie.
Era la fel de frumoasa precum bobocul unui trandafir.
- Si unde vrei sa ma duci? Mainile sale se aflau pe pulpe, miscandu-le din cand in cand in sus si jos, si nu am putut sa nu observ cat de bine arăta in acei blugi de culoare albastra pe care ii purta, scotându-i in evidenta formele.
Nu mai era acea copila care-mi plangea in brațe, ci o femeie care-și poate ascunde durerea cu un zâmbet pe față.
-O sa-ti placa, ai incredere.
Drumul a fost destul de tacut, exceptând momentele in care Hera mai fredona cate o piesa pe care o stia de la radio. Voiam sa o scot din acea stare, ducand-o in locul unde adora sa privească stelele de pe cer. Desi era doar o cale ferată părăsită, iubea sa-si piarda nopțile alaturi de mine, in bratele mele pentru a privi cerul.
Am parcat masina la capatul scarilor, asigurându-ma ca stelele se vedeau asa cum imi doream. I-am putut observa zambetul.
Un zâmbet pe care imi era dor sa-l vad. Acel zambet pe care mi-l oferea decat mie de fiecare dată, dar l-am pierdut in momentul in care am ales sa fug ca un las cu coada intre picioare.
-
Iti mai aduci aminte?, ochii sai se plimbau pe cerul plin de stele, mutându-și mai apoi privirea spre mine.
Acele brate mici mi-au cuprins mijlocul pentru prima dată după atâția ani, simțind cum sufletul prinde din nou culoare.
Acea culoare de a iubi din nou ca un copil de șaptesprezece ani, ochii care mi-au îmblânzit pana si cele mai explozibile părți din mine.
Se simtea din nou Acasa.
