Nu am fost vreodată bun profesionist. Prin urmare nu am putut exersa calitatea mult iubită persoanelor realizate în viață, perfecționismul. Am fost dus de curent până când, exact!, angajatorul meu a renunțat la serviciile mele fără să-mi spună. Ce servicii? Umblam de colo-colo, între ateliere până am ajuns fără rost. De ce m-ar fi plătit?
Am avut timpul meu de reflecție. Încotro mă îndrept? Știți că se acordă un preaviz, o vreme cauți pentru a te duce... Exact! Unde? Rău mă prinsese treaba asta! Când s-au făcut realocări în firmă am fost lăsat deoparte. Chiar niciunul dintre șefuți nu avea treabă cu mine.
– Băi, l-am strigat pe Stanciu, era un tip de treabă, îl cunoșteam de... nu mai știu câți ani! Unde vă mutați? Pe mine m-ați uitat?
– N-am ce să-ți dau de lucru. S-a făcut împărțirea pe lucrări și doamna a observat că tu nu ai încărcare. Ai rămas pe dinafară.
Doamna Cora. Ce doamnă binevoitoare... în tinerețea sa fericită.
– Doamnă!... Doamnă!...
Dar o știam de-aproape. Exact! Se schimbase.
– Ce vrei... Cumtechiamă?
– Cora, mă puneți pe liber?
– Cine, eu?
– Tu, celălalt...
– În fine, nu crezi că ești prea familiar? Vorbește te rog politicos!
Dar și ea mă tutuia... A întors spatele și s-a îndepărtat pe culoar. Am văzut-o pe doamna Dora, vară-sa. Ea rupea biletul și-mi dădea bănuții.
– Sărut mâna doamna Dora!
– Eah! Să treci pe la „conta" că ai de luat un rest de bani.
– Doar un rest?
Voiam să știu ce mi se întâmplă, dar nu era dispusă la vorbărie ca de obicei. Exact! Parcă descoperise un prost pe culoar și l-ar fi luat la goană.
– Hai lasă-mă! Ce durere de cap mă ține! Cine m-o fi pus să intru în vorbă cu el?...
Aveam vreun virus care îi contaminează? Am rămas ziua aceea până târziu, în noapte, iar când am ieșit l-am întâlnit doar pe Nero. Nero e dulăul patronului. M-a recunoscut. A zis:
– Hau-hau!
– Ce faci Nero? Tu nu mă alungi băiatule?
– Hau-hau!
Nu știu ce înseamnă „hau-hau", însă pare prietenos. Paznicul dormea dus când am ieșit pe ușă. Știam cum sunt plasate camerele video, am trecut printre ele și am sărit gardul. Exact! Aș fi putut intra oricând noaptea. Știam un geam spart în spate care se deschidea și mă vâram la demisol. L-am folosit până ce s-au mai schimbat vremurile
Am intrat și am ieșit din clădirea aceea zile la rând. A devenit casa mea fără să știe careva. Am cerut voie să fiu îngăduit la serviciu, să vin fără a fi plătit. Voiam doar să folosesc un calculator. Veniseră peste tot vremurile când puteai lucra de-acasă. Acesta devenise home-office-ul meu. Cu toții au crezut că va fi o perioadă scurtă, apoi a existat chiar tentativa de a-mi cere plată, o chirie, dar, la urma urmei, cât pierdea firma? Am rămas să fac diverse servicii când au nevoie și, în fine, n-aveam decât să bântui pe-acolo, exact! numai să nu fur.
Firma lui Alex Brencea avea mai multe puncte de lucru, unul tocmai în Constanța, dar sediul era aproape de centrul metropolei și acolo viețuiam eu.
M-am obișnuit să ies noaptea în city, îmi amenajasem culcuș în biroul părăsit, pe care îl puteam ridica și camufla astfel încât să nu creeze discuții. Exact! Oricum nu venea nimeni.
