"Yoonie vrei?" întreabă cel mic și îndreaptă căpșuna îmbibat cu ciocolată spre buzele celui mare
"Nu iubire,mănâncă tu" micuțul făcu un botic trist,alarmându-l pe brunet. Nu vroia să îl facă din nou să plângă
"Sau poate că pot mânca unul" cel mic zâmbi fericit apoi îi bagă căpșuna în gura lui"Yoonie e bun?" rosti micuțul și lua o perinuță în brațe de pe pat
"Mhm,dar nu la fel de bun ca tine" rosti și cel mic se înroși
"Yaaa! Nu spune astfel de lucruri" vorbi și mușcă din căpșuna părând nervos
Brunetul își duce degetul spre buzele lui,și îi șterge ciocolata de pe colțul gurii, după aceea și-i linge degetul sub privirea uimit a celui mic
"Ești dulce" se apleacă spre fața sa și îi sărută scurt buzele mâzgălit cu ciocolată
Îi simțea mirosul de iriși,era atât de liniștitor și calmant. Parcă era într-o grădină plini cu flori de iriși
Cel mic pune căpșuna pe jumătate mâncat în bol ne-rupând contact vizual,timid își pune mâinile pe obrajii brunetului și își lipi ușor buzele de ale sale
Deși,brunetul era puțin surprins de acțiunea celui mic,dar îi plăcea. Și-a pus ambii mâini pe talia acestului trăgându-l intre picioarele sale,în timp ce îl săruta umed pe cel mic
Buzele lui acum erau și mai dulci ca de obicei
Îi simți mânuța micuț în părul său jucându-se cu acesta încet,brunetul despărți sărutul privind în ochii lucioși și inocenți a micuțului
"Yooniee" șmiorcăie rușinat și își bagă chipul în gâtul acestului,
Cel mare îl vroia atât de mult. Dar nu. Micuțul era atât de inocent și ușor de distrus,nu vroia să îl rănească chiar dacă îi era perechea. Nu are voie să facă ceea ce micuțului nu îi place
Și așa a trecut prin multe,nu vroia să și-o reamintească acele clipe urâte și nedorite
"Nu mai mănânci?" micuțul clatină din cap încă cu capul în gâtul său
"Bebe? Ce s-a întâmplat?" îi ridică chipul privindu-i obrajii roși
"Oh~ ,bebe meu s-a înroșit" îl tachinează și apoi începu să îi pupăcească obrăjorul stâng, nebăgând în seamă că cel mic se foiește"Dă-mi drumul, au" șmiorcăie simțind că brunetul îl mușcă de obraz
Dar se pare că brunetul nu se oprește aici,așa că îi pupăci din nou când în când sugându-i obrazul
Cel mic se obișnuiește cu dinți acestului pe obrazul său,și doar își închise ochii așteptând ca brunetul să termine cât mai repede
Oarecum era plăcut să simtă că este iubit astfel.
"Eww" cel mic se șterge la obraz fiind plin de salivă,și roșeața din cauza mușcături
"Uite ce ai făcut!" vrând să se de-a jos din brațele lui,dar brunetul nu îl lasă
"Yoonie dă-mi drumul""Nu. De ce ți-aș da?" îi prinde obrajii în palmele lui strângându-i ușor în așa fel încât buzele celui mic să fie țuguite, apoi îl sărută scurt de mai multe ori
"Tu chiar vrei să te mănânc de viu? Cum poți avea o privire atât de inocent? De ce trebuie să fii atât de perfect? Mă înnebunești!"Cel mic își simți lacrimile în colțul ochilor nefiind obișnuit cu cuvintele astea,cuvintele de genu doar de la mama sa auzea
Și faptul că brunetul îl credea că e perfect,și că a spus acele lucruri frumoase îl făcea să se simtă emoționat
"Baby...? Plângi? Iubire,plângi?" se panichează acestul ștergându-i lacrimile cu degetele
"Yoonie~ te iubesc atât de mult" începu să plângă mai tare, și își înfășoară brațele după gâtul lui
Brunetul era nedumerit. Ar fii trebuit să știe că acum cel mic este foarte sensibil,și probabil cuvintele acele îl făceau emoționat
"Și eu iubire mică" își așează palmele pe spăticul său mângâindu-i încet,
L-a făcut din nou să plângă. Plânge numai din cauza lui. Se simțea atât de oribil,el nu vrea să îl vadă plângând. El vrea să îl facă fericit.
"Îmi pare rău că te-am făcut să plângi,știi că Yoonie te iubește foarte,foarte mult. Nu m-am putut abține să nu spun acele cuvinte,pentru că,chiar este adevărat tot ceea ce am spus"
"Nu Yoonie,nu te simți vinovat..nu sunt supărat pe tine. Doar..sunt fericit că mă prețuiești" micuțul vorbi pe un ton răgușit din cauza plânsului
Yoongi se abținea cu greu să nu i-o tragă,cum putea să îl refuze la cât de adorabil era și cuvintele sale erau blânde, rostite cu grijă
□□□□□□
Cel mai dulce zâmbet de pe planetă 🥺🤏🏻
CITEȘTI
𝑴𝒚 𝑺𝒐𝒖𝒍𝒎𝒂𝒕𝒆𝒔 ᯾𝚂𝙾𝙿𝙴 𝙵𝙵 ✯𝚘𝚖𝚎𝚐𝚊𝚟𝚎𝚛
RomanceYoongi ~ alpha,miroasa a mentă și scorțișoară- vârsta 22 de ani Hoseok ~ un omega inocent,miroasa a căpșuni și flori de iriși- vârsta 17 de ani ⚠️carte necorectat ! ⚠️