După cum se știe, carcera strâmtă nu e niciodată liberă... De data asta ocupantul ei este nu altul decât... Rudolf Steiner, în urma întâmplărilor trecute el a fost încuiat pentru totdeauna, departe de minori și de trupul lor pur pe care foametea lui îl dorea...
Multe decenii au trecut, și Waldorf a prosperat fără y/n, caci ea era doar un muritor și fără Rudolf, căci el era închis departe.
Nu toți profesorii au rezistat căci nu aveau sânge de suflet binecuvântat. Putini din cei care au rămas au fost: Ion Ionițăn, unul dintre cele mai vechi suflete. Cu timpul, burta lui s-a mărit și înăuntru... creștea un demon... însă, n-a avut posibilitatea să iasă... încă... Așa că a crescut și s-a dezvoltat în pântecul lui atâția ani. Nimeni n-a realizat, nici chiar zeița Ion Ionițăn.
Se împlinesc 2025 de ani de la înființarea Waldorf, însă mortalii nu știu decât numarul 25. În onoarea școlii și împlinirea atâtor ani, Ion Ionițăn se duce să-l viziteze pe Rudi, el închis demult, nu mai avea trup omenesc, ci un corp morbid și putrezit de soartă...
"Rudi... mulți ani au trecut și-"
"Ditai burta ai crescut." Spuse Rudi retoric, tăindu-i replica vechiului tovarăș.
"Am mai auzit... Dar nu de asta sunt aici. Am venit să onorez cei 2025 de ani împliniți și să te cinstesc cu o felie de tort!"
Rudi se uită la așa zisă "felie de tort". O foaie de hârtie mai bine i s-ar zice, la cât de subțire era. Ion Ionițăn nu era foarte generos, se vede după burtă..
Când se apropie Ionițăn să deschidă lacătul carcerei, se oprește în loc, o paralizie tremurândă îl învăluiește și un lichid îi curge, făcându-și loc între picioarele lui. Venise.... Tot acest timp se pregătea pentru acest moment. Urma să-și găsească aliați în cei mai puternici, și semăna nu alteia decât.... ei.... Cristina.... Cristea....
Ce nu se știa despre Ion era relația de scurtă durată, dar intensă cu acea Pitagoralandiană care a atacat in urmă cu atâția ani Valhalla, și care se credea pierdută timpului însă o parte din ea a rămas, clocindu-se în burta lui Ion Ionițăn. Rudi privea cum a ieșit un demon care le semăna atâta amandorura, cu ochii descrucișați, formele geometrice și mintea aprigă. A ieșit din burtă... Cătălina Cucu... Ultima și noua Pitagoralandiană.
Trupul ei când a ieșit, l-a lăsat pe Ion Ionițăn pe jos, despicat în doua, asemena ochilor lui, o burtă goală acum... căci ce era acolo, spuse "Ăăăăă... Bună! Ăăăăă... am așteptat să ies să te văd ăăăăă, nebunule... Cum ăăăăă, te chema?"
"Era puțin înceată asemenea unui leneș, care îi semana si la față de altfel, dar i-am văzut potențialul, nu-mi mai era frică de rău, căci am stat atâta în el...era timpul de o schimbare... și Cătălina Cucu avea să ne-o livreze..."
Ce s-a vorbit între ei nu se știe, și nici cum a scăpat. Profesorii erau alarmați, știau că ceva urmează... Schimbarea lui Ion Ionițăn era evidentă. Oare era altcineva...? Se putea așa ceva?... Erau doar teorii acestea, dar în curând aveau să devină realitate.
" Aveți grijă muritorilor... De nu vă pregătiți, rău sunteți loviți... Așteptați până pe optsprezece , în aprilie, și vedeți că nu mai trece... Tik tok... timpul treceee..."
