În adâncul nopții, când stelele strălucesc,
Dorul mă cuprinde, iar inima-mi tresaltă,
În umbra tăcerii, iubirea mea răsare,
Ca un far în noapte, ce luminează-n departare.
În fiecare suflare, simt freamătul tău cald,
Și dorul mă îmbrățișează, ca un vânt năvalnic, salbatic.
Cu gândul mereu la tine, sufletul meu rătăcește,
Prin labirintul amintirilor, unde dragostea ne țese.
În zorii dimineții, când păsările cântă,
Iubirea ne cheamă, să ne găsim alinarea sfântă.
Dorul devine punte, ce ne unește-n eternitate,
Și în brațele tale, găsesc liniștea și adevărata fericire.
