Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
CAPITOLUL 1
Nostalgia Sângelui
H A W K
Aveam o regulă foarte clară, stabilită în ultimul an.
Fără crime în ziua de duminică.
Nu aveam nici cea mai a dracului idee când se instalase percepţia asta în mintea mea, dar avea rădăcini adânci. Poate plecaseră de la mama? Îi plăcea să se odihnească în ziua de duminică, ceva legat de Dumnezeu şi alte învăţături religioase pe care nu reuşise niciodată să mi le insufle.
Până când venise pe lume propriul meu copil.
Mi-am limpezit imediat mintea. Să mă gândesc în acest moment la Argana nu era deloc o idee bună.
De aceea, acum, stând în fața motelului, cu o ţigară aprinsă între dinţi şi greutatea pistolului în tocul de la şold, mă simţeam frustrant de ezitant.
Nu ploua încă, cerul se umpluse de nori negri cu ore în urmă, dar momentan amânau atacul, exact ca şi mine. Singura ameninţare pe care o îndrăzneau era un tunet anemic, venind din depărtare, pe fundalul întunecat al cerului.
Am îndoit mâneca şi mi-am verificat ceasul de la încheietura stângă, se apropia miezul nopţii. Conform informaţiilor lui Carter, Jesus trebuia să fie deja în motel la ora asta, baricadat în camera lui cu prostituată pe care a agăţat-o mai devreme dintr-un club.
Jesus... numele ăsta îmi crea şi mai multă irascibilitate, de parcă nu era suficient că urma să îl torturez şi să îi ard pielea tocmai în ziua în care decisesem să bag ucigaşul din mine în întuneric şi să îl las să se odihnească.
Carter avea nevoie de Hawk azi. Percepţia mea despre zilele sfinte nu reprezenta interes pentru el.
Spusese cuvintele „te rog" în cerinţa lui, iar asta era întotdeauna înfricoşător când venea vorba de Carter. Nu ruga decât atunci când era cu adevărat disperat. La un pas de moarte de disperat.
Am tras ultimul fum din ţigară şi am strivit chiştocul sub bocanc, înjurând printre buze şi re stabilindu-mi calmul rece şi calculat pe care îl cam pierdusem în ultimul an, lucrând pentru Ramiro. Familia lui ne devenise prea apropiată mie şi soţiei mele.
Katherine.
Un alt nume mult prea iubit pe care trebuia să îl scot din mintea mea în următoarele ore, ca să duc misiunea asta la sfârşit.
În trecut, nu simţeam, nu cugetam şi nu gândeam atunci când eram Hawk. Îmi era interzis. Reuşeam cu uşurinţă să mă desprind de suflet şi să rămân doar o carcasă, o maşinărie de tortură şi ucis.
