2. Instinctul Ucigașului

1.3K 156 15
                                    


Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.


CAPITOLUL 2 

Instinctul ucigaşului

H O P E


CU DOUĂ ORE ÎN URMĂ


— Eşti mai capabilă decât el să faci asta şi ştii că am dreptate. Ai luat decizia asta pentru el, nu uita.

Mi-am terminat ţigara şi am aprins imediat alta. De stres, frustrare, nervi, teamă, eram o avalanşă cum nu mai fusesem cu mult, mult timp în urmă. Ceva ce doar Seattle îmi putea provoca. Întoarcerea acasă se simţea foarte acut în noaptea asta, graţie lui Carter.

— De ce nu vrei să afle? Lucrurile s-au schimbat pentru noi, Carter, Harris nu mai încearcă să mă protejeze de situaţiile astea. Am torturat pentru Ramiro aproape la fel de mult ca şi el, putem să facem asta împreună.

A zâmbit în colţul gurii şi s-a rezemat de maşină, cu braţele încrucişate la piept. Ce nu ştia el era că urma să îi spun lui Harris despre misiunea asta, indiferent ce planuri ar avea Carter, dar voiam să îi ascult ideile, eram curioasă ce îl oprea tocmai când venea vorba de Hawk.

— Asta nu e o misiune de tortură, scumpo. E o execuţie.

M-am strâmbat un moment. Genul acesta de replici nu mai erau demult şocante. Nu eram mândră de faptul că ucisul nu mai reprezenta un subiect sensibil pentru mine, acceptasem cu mult timp în urmă lumea în care trăiam şi sentinţa ce avea să urmeze pentru asta pe lumea cealaltă. La fel ca şi Harris, ştiam amândoi că eram damnaţi. Şi să ucid un monstru, un violator şi un traficant de droguri, aşa cum mi-l descrisese Carter pe Jesus Berto, era chiar satisfăcător. Numele lui era o blasfemie în sine.

— Atunci de ce ai nevoie de mine pentru asta? Ai destui asasini la comandă.

Carter şi-a plescăit limba în cerul gurii şi a privit spre apus, eram în faţa casei lui, mă chemase aici cu pretextul că voia să o vadă pe Argana, mincinosul naibii. Nu ajunsesem nici de zece minute şi deja îmi dăduse o nouă sarcină.

— Am, dar niciunul nu o poate face atât de subtil. Şi, să zicem, că totuşi vreau să afli ceva de la el înainte.

Pumnii mi s-au strâns şi Carter mi-a sesizat imediat nervozitatea crescută, se duseseră zilele în care omul ăsta putea să mă intimideze.

— Atunci o să îl sun pe Harris chiar acum şi o să facem asta împreună. Nu o să îmi mint soţul, credeam că ai învăţat lecţia asta până acum.

M-a luat prin surprindere când a făcut un pas spre mine, ajungând mult prea aproape. Şi-a aplecat capul şi şi-a unit palmele sub bărbie, cu o privire pe care nu o mai văzusem niciodată pe chipul lui. Era implorator, dar parcă şi sarcastic. Nu îl mai văzusem pe omul acesta de mai bine de un an şi uitasem cât de complex, bipolar şi ameţitor era, niciuna în sensul bun.

Ai ajuns la finalul capitolelor publicate.

⏰ Ultima actualizare: Jul 21 ⏰

Adaugă această povestire la Biblioteca ta pentru a primi notificări despre capitolele noi!

𝑯𝑨𝑾𝑲&𝑯𝑶𝑷𝑬 - O nuvelă din seria „Iubire Periculoasă"Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum