Un ultim sarut

1

                                     Eva

   După luni de muncă, uite-mă aici. Propria mea vacanță, o vacanță adevărată!
   Acum o săptămână am terminat cu toate examenele. Sunt anul 2 la drept, iar anul ăsta am avut de 3 ori mai multe examene decât anul trecut. Am muncit mult ca să ajung aici, iar acum, după luni de muncă, in sfârșit sunt într-o vacanță!
   Vacanța asta nu e tocmai cea dorită. Trebuia să fiu aici împreună cu cele mai bune prietene ale mele, Briana și Mara. Din păcate niciuna nu a putut venii cu mine, iar cum vacanța mea era deja plănuită și plătită, nu am avut cum să nu vin. Până la urmă niște timp petrecut doar cu mine nu strica.
   Mă gândeam ca prietenele mele m-ar fi însoțit în Los Angeles, ținând cont ca aici am locuit mai bine de 17 ani, dar uite ca m-am înșelat.
   Ultima data când am fost aici, am spus ca nu ma voi mai întoarce. Totuși mi se pare frumos sa îmi revăd locurile unde mi-am petrecut copilăria. Din păcate nu am mai păstrat legătura cu nimeni de aici, poate acum mi-ar fi prins bine. S-au schimbat multe de când nu am mai fost pe aici.
   Și uite-mă pe mine, în mijlocul trotuarului cu o grămadă de bagaje după mine așteptând taxiul. M-am gândit să nu stau mult, doar 2 săptămâni. Credeți-mă chiar aveam nevoie de această vacanță, și în plus, mă gândeam ca voi fi însoțită de prietenele mele.
   -Bună ziua domnișoară, dumneavoastră ați comandat un taxi?
   -Sigur, eu sunt, spun urcând în taxi.
   Șoferul este unul de modă veche, sau cine știe aici încă e aceiași modă, dar nu prea aș crede.
   -Și, sunteți nouă în oraș? spune pe un ton suspicios de ciudat.
   Ceva nu miroase a bine. Din prima zi.
   -Am venit doar în vacanță, și nu, nu sunt deloc nouă în acest minunat oraș.
   Am exagerat. Minunat? E mult spus, foarte mult spus. Să spunem ca este destul de ok. Dacă excludem cartierele pline de copii drogați și de violatori, nu mai spun ca sigur se întâmpla vreo crimă și tot așa.
   -Haha, da, este destul de frumos. Dar minunat? Sigur sunteți nouă, domnișoară? spune râzând.
   -Bine, poate ca am exagerat puțin, spun apoi el oprește mașina într-o parcare.
   -Cu atâtea bagaje ți-ar fi fost greu să ajungi până aici dacă te lăsam unde mi-ai spus.
   I-am spus?
   Oh, da! I-am spus in aplicație. Puteam să jur ca am uitat ceva din convorbirea asta, dar uite ca am uitat ca i-am spus destinația mea.
   -Va mulțumesc! spun deschizându-mi ușa.
   Mă dau jos, apoi îmi dau și bagajele. Șoferul mă întreabă dacă vreau să mă ajute, dar îi răspund politicos ca nu am nevoie de ajutorul său și ca se poate duce la cursa următoare.
   Și din nou, după atâta timp, uite-ma aici. In fata hotelului Ladera, din L.A.
   Nu vă gândiți la hotelul acela Ladera. Nu, nu este același, doar se aseamănă numele, atâta tot.
   Ultima oară când am fost aici, era o dărăpănătură. În schimb, acum, este nemaipomenit. Cred ca mă va costa ceva să stau aici, mai ales 2 săptămâni, dar merită fiecare bănuț.
   Locul este foarte stilat, iar jos, la parter este un restaurant. Ceea ce acum mult timp nu era.
   Din câte țin minte, lângă hotel era un restaurant. Chiar restaurantul de este acum înăuntru, doar ca pe atunci, cele două firme nu se înțelegeau deloc. Deoarece restaurantul atrăgea clienții hotelului. Și uite ca acum sunt într-un parteneriat. Totuși aș spune ca nu mai sunt deloc vechii patroni, cine știe, poate au și murit între timp.
   Când am intrat înăuntru, un domn îmbrăcat în uniformă lui roșiatică m-a poftit înăuntru cu bunele maniere, apoi m-a condus spre recepție. M-a lăsat acolo, iar el, s-a reîntors la postul său.
   -Bună ziua! Bine ați venit la hotelul Ladera, unde, micile iubiri ajung mari, precum visele. Cu ce vă putem ajuta?
   Micile iubiri ajung mari, precum visele. Încă au păstrat sloganul acesta. Nu zic nu, este unul foarte bun dacă mă întrebați pe mine, dar îmi trezește foarte multe amintiri.
   -Bună ziua! Aș dorii o cameră de o singură persoană, pentru două săptămâni, dacă se poate.
   -Sigur ca da, doriți să fie cu balcon sau fără?
   -Cu balcon.
   -Preferințe la etaj?
   -Nu.
   -Am înțeles! Camera dumneavoastră este camera 22, la etajul 3. Domnul Eugen vă va conduce până acolo. Prețul se discută la eliberarea camerei, o zi plăcută în continuare.
   -Am înțeles, o zi plăcută și dumneavoastră!
   Camera 22, etajul 3. Poate ca e un semn sau poate ca nu. Poate ca totul este in capul meu, dar jur ca ma simt ca și cum aș trăii într-o simulare. Din toate camerele posibile și libere, tocmai camera 22, și fix cea de la etajul 3. După cum am spus, trăiesc într-o simulare. Altfel nu am cum să explic ce tocmai mi se întâmplă.
   -Bună ziua, domnișoară! Eu sunt Eugen, și am veneit pentru a vă conduce spre camera dumneavoastră. Dacă îmi permiteți, acestea le voi lua eu, spune în timp ce îmi ia bagajele și le pune pe un instrument de cărat bagaje.
   -Bună ziua, domnule Eugen. Eu sunt Eva.
-Încântat de cunoștiință, domnișoară Eva.
Eugen este un bărbat mediu bine făcut, de vreo 1,85 înălțime, șaten cu ochii căprui.
-Aici este și camera 22, spune descuind camera.
Înăuntru era aproximativ la fel. Mobilierul era nou nouț, parcă ne atins, parcă nimeni nu ar mai fi stat aici până acum. Parcă eu aș fi prima persoană care calcă în această cameră, pentru prima dată, dar nu-i așa. Nu-i așa deloc.
Vederea este una frumoasă, mai ales de pe balcon. Dormitorul este unul stilat. Iar cel mai mult îmi plac draperiile care nu sunt nici negre dar nici albe. Sunt o combinație între cele două non culori și așa s-a creat un fel de gri foarte frumos și stilat. Îmi place aici.
-Uitați și cheile dumneavoastră, spune întinzându-mi o pereche de chei, apoi pleacă.
Nu apuc să mai spun nimic, deoarece se face nevăzut.
Mi-am pus bagajele într-un colț al sufrageriei, iar eu m-am dus în dormitor. M-am aruncat în pat. Sunt atât de obosită. Drumul spre Los Angeles l-am făcut cu avionul, dar nu am putut dormi deloc, deoarece eram cumva emoționată. Iar acum, doar gândul ca pot dormi mă face să adorm.
Salteaua aceasta, este una dintre cele mai moi pe care am dormit vreodată, sau mai bine zis, voi dormi.
Totuși, dacă am în plan să dorm, ar trebuii mai întâi să mă schimb de hainele astea în ceva mult mai lejer.
Mă duc în sufragerie pentru a-mi căuta perechea de pijamale cu Bugs Bunny, este perechea mea preferată, nu aveam cum să nu o iau cu mine. Venind vorba, nu plec nicăieri fără ea dacă e să stau undeva peste noapte.
După ce am făcut un duș și m-am schimbat în pijamale, m-am pus direct în pat. Vreau să mă odihnesc cat se poate de mult, pentru ca mâine am o zi plină. Da, mi-am pregătit totul în capul meu, acum sper să și îndeplinesc ce mi-am propus.
Nu adorm bine, ca aud cum îmi sună telefonul.
Erau prietenele mele, era și normal, am uitat complet să le sun. Le-am spus ca le voi suna imediat ce ajung în Los Angeles, dar m-am luat cu alte treburi si pur și simplu am uitat.
-Heeey.
-Am așteptat să ne suni.
-Am văzut ca nu o faci, și ne-am decis să o facem noi.
-Foarte bine ați făcut. Ce faceți? Cum e fără mine? Deja îmi simțiți lipsa, nu-i așa?
Eu și fetele locuim împreună, și atunci când una pleacă, e greu să te obișnuiești fără ea.
-Băi, sincer? Chiar e destul de goală casa fără tine.
-Fara gălăgioasă noastră, spune Briana râzând, dar lasă-ne pe noi. Spune-ne, cum e acolo? Persoane cunoscute?
-Pana acum, nimic. Camera asta este absolut uimitoare, fetelor nu cred ca voi mai putea pleca de aici așa curând.
-Haha, ce glumă bună!
Am vorbit cu ele aproape 2 ore. Le-am făcut turul casei, le-am arătat priveliștea, iar apoi am bârfit cum e și normal.
De abia aștept să dorm, sincer cred ca voi dormii fără vise la cat de obosită sunt.