Căderea în păcat 🔞

Capitolul 14

 Persefona:

Dupa inca o cearta de zile mari cu draguta de maica-mea,sfârșesc cu câteva coaste rupte,trupul plin de vanatai și buza de jos sparta in doua locuri. M-a bătut intr-un asemenea hal,incat abia mai pot respira,dupa a plecat nepăsătoare si m-a lăsat sa ma zvarcolesc pe jos în agonie.
Cu toate ca a părăsit temnita de ceva timp,corpul meu inca se contorsioneaza de la sine din cauza durerii ce imi strabate fiecare particica din el,iar eu nu am cu ce sa-l ajut ca sa-si revină mai repede. Trebuie sa indur chinul,fiindca sa-mi dau ultima suflare ca sa scap de tot calvarul,n-am cum. Sunt nemuritoare. Una ce nu e imposibil de omorat de unul cu rang mai mare,dar care e imuna la acțiunile umane ce ar pune capăt oricărui muritor.
As putea sfarsi,doar dacă as sangera peste tot. Asa magia din mine n-ar putea sa ma vindece intr-atat de repede incat sa ma tina în viata. Dar cum mama stie prea bine unde imi este linia dintre viata și moarte,ma lasa mereu sa balansez pe muchie de cuțit. Nici nu imi face felul,dar nici nu-mi da pace. E o scarba pe care mi-o doresc pe fundul infernului.
Incep sa o injur printre dinti,iar cand ma satur sa o fac in toate felurile,ma chinui sa ma ridic de pe podeaua din marmura.
-Haide...marai din adancul gatului la mine si ma fortez sa-mi adun ultimele puteri.
Reusesc dupa cateva încercări sa ma ridic in picioare si respiratia mi se blochează in plamani cand ma indrept de spate.
Coastele rupte imi apasa pe plamani si am impresia ca focul se dezlantuie inauntrul lor. Durerea ce o resimt mai ca nu ma tranteste din nou la pamant,insa ma oblig sa nu cedez in fata ei.
-Trebuie sa găsesc o cale de scapare!exclam cu ultima suflare,apoi incep sa tușesc,iar cand trupul mi se încordează din cauza accesului violent,incep sa ma dezechilibrez cand ajung sa ma cutremur de durere pe picioare.
Imi inconjor mijlocul cu bratele si incerc sa imi opresc tusea,respirând cat mai superficial posibil intre horcaieli,iar cand reusesc,merg cu pasi mici pana in dreptul unei ferestre.
Ma prind cu mainile tremurand de pervaz si injur cand ajung sa calc fara sa vreau un pas in lateral.
Talpa goala imi intra intr-un colt spart de ghiveci si inchid ochii pentru cateva secunde.
Pomenesc iar toti zeii din Olimp si ii injur cu sete,apoi cand ma linistesc putin,deschid ochii si cercetez paradisul ce mi se arata din partea de dom a scarbei ce ma tine intemnitata.
Nu e nimeni prin zona și in scurt timp ajung sa cedez nervos cand speranta imi dispare din vene.
-Am sa ajung sa sfârșesc in rahatul asta de dom!racnesc furioasa si incep sa-mi zdrobesc un pumn de geamul ce nu se clinteste oricat de tare as lovi in el.
De ciuda ca soarta e atat de cruda cu mine,incep sa plâng,desi m-am saturat sa vars lacrimi amare. Dar cum am impresia ca sunt blestemata si nici n-am cum sa ies din locul asta ferecat,bufnesc in hohote fiindca imi detest eternitatea.
„Halal viata de semizeita mai am! Prefer oricând sa o dau la schimb cu a unui muritor. Decat sa mai am vreodata de-a face cu Olimpienii,mai bine sa traiesc pentru scurta vreme pe pamant in liniste si pace.”
 
*****
 
Razele soarelui ma găsesc langa aceeași fereastra pe care am încetat de foarte mult timp sa o mai lovesc,fiindca nu exista nici o șansă sa o sparg.
Magia zeitei e de neclintit in fata mea.
-Am sa raman aici pe vecie...soptesc cu glas spart si cu privirea pierduta pe geam.
Gandul ca am sa-mi petrec eternitatea încuiată in dom imi provoacă o ciuda ce imi arde vijelios in stomac,insa sunt atat de sleita de putere incat nu mai reactionez la tot ce se intampla inauntrul meu.
Efectiv sunt prea secata ca sa mai fac vreo mutare ce stiu ca oricum e inutila.
Clatin din cap cu încetinitorul,fiindca sunt dezamăgita de tot ce mi se intampla,dar si frustrata pentru tot ce imi e dat sa traiesc,iar in timp ce mintea mi-o ia razna,indemnandu-ma sa nu renunt,eu exact asta fac.
„Daca sa ies de aici trebuie sa implor,am sa o fac,cu toate ca nu vreau. Insa nu imi doresc sa sfârșesc inchisa intr-un blestemat de dom.”
Suspin fiindca nu vreau sa cer indurare si nici sa ii fac scarbei vreo promisiune,insa alta soluție nu exista. Trebuie sa ma calc in picioare ca sa scap de aici.
-Trebuie...scrasnesc cu ciuda din dinti. Trebuie sa o fac...harai din adancul gatului.
Intorc dintr-o miscare capul spre usa,apoi cu maxilarul inclestat dau sa ma indrept spre ea,insa o silueta intunecata vad cu coada ochiului ca apare in Olimp si revin cu privirea pe geam.
Inima mi-o ia razna cand Hades se materializează la câțiva zeci de metri de locul in care ma aflu,iar speranta imi răsare cu putere in suflet.
-Hades!urlu din instinct,doar ca ma dezumflu imediat cand imi aduc aminte ca vraja nu ma lasa sa ma fac auzita,asa ca incep sa bat in geam cat pot de tare cu ambele mâini,in speranta ca ma poate auzi.
Lovesc sticla pana cand dare de sange ajung sa se prelinga pe ea,iar in timpul asta nu-l scap nici o clipa din ochi pe zeul intunecat.
Vad cum cercetează zona si inima imi face o tumba puternica in piept.
„A venit sa ma caute?”
-Sper...raspund in urma intrebarii din capul meu.
Incep sa bat mai cu putere,chiar daca incheieturile de la degete imi pocnesc si casc ochii imediat ce zeul paseste spre mine.
„Oare m-a auzit?”
Respiratia mi-o ia razna,provocandu-mi durere in zona pieptului din cauza oaselor rupte ce le am,insa acum nu mai bag in seama nici o senzație de chin. Tot ce imi doresc este ca Hades sa ma salveze.
-Hades!urlu la el cand distanta dintre noi devine mai mica,insa incep sa plâng cand ochii lui nu se tintesc spre fereastra la care ma aflu.
Tot ce face este sa cerceteze partea de dom a maica-mei.
-La dracu cu vraja asta!racnesc ofticata.
Ma opresc din bătut cu pumnii în geam și ma rog la el in gand sa vina mai aproape.
-In sfarsit!exclam pe un ton sarcastic cateva minute mai târziu când rugile nu stiu prin ce minune imi sunt ascultate,iar cand zeul ajunge sa se plimbe incet prin fata ferestrelor,ma apuc din nou sa dau cu pumnii în cea la care stau.
Fara rezultat in schimb. E ca și cum nu ma aude si nu ma vede,iar speranta mea se îneacă din nou la mal.
-Ticaloasa!urlu înnebunită. S-a gândit la tot! Nimeni nu ma poate vedea și nici auzi! O urasc!zbier pana ma ustura gatul și privesc cu lacrimi în ochi cum Zeul Infernului da târcoale temniței in care ma aflu.
Imi sprijin coatele de pervaz si imi prind capul in mainile sângerate,apoi privesc cu deznadejde cum salvarea e la câțiva pași de mine si cu toate asta am sa ajung sa sfârșesc in ghearele maica-mei fiindca n-am cum sa il fac pe Hades sa stie ca ma aflu în spatele zidurilor.
Cu ochii in lacrimi,imi pun palmele pe geam,apoi imi lipesc un obraz de sticla si suspin fiindca nu exista nici o șansă sa-l averizez ca sunt inauntru,insa dupa cateva minute lungi de urmărire,Zeul atinge peretele domului si il vad cum ranjeste intr-un mod demonic.
Casc ochii fiindca nu stiu de ce a reacționat asa,insa imi doresc din suflet sa fie un semn bun,chiar daca buzele lui sunt curbate cu răutate.
Ma indrept de spate cand ajunge sa paseasca fix spre fereastra la care stau și ma uit la el cu respiratia tăiată.
Icnesc cand isi ridica ochii spre geam și privirea i se intuneca complet. Nu mai pot sa-i vad pupilele,dar am impresia ca priveste direct in albastru ce se găsește in ochii mei.
Speranta din nou mi se infiripa prin vene,iar cand umbrele incep sa iasa din el si se șerpuiesc pe pereții domului,stiu ca zeul intr-adevăr ma vede.
Se ridica de la sol folosind puterea aerului,apoi imi face semn sa ma indepartez de pervaz.
Pasesc tremurand cativa pasi in spate si lacrimile imi inunda ochii de ușurare ca m-a găsit.
Ma intorc pe o parte cand fereastra bubuie atunci cand extrage toata vraja ce m-a ținut captiva in interior,iar câteva cioburi ajung la piciorele mele. Calc pe ele in secunda in care aerul de afara patrunde in incapere si in ciuda durerii,sar peste pervaz si ma arunc de la ferestra,direct in bratele lui larg deschise.
„Nimeni nu are voie sa pătrundă in partea altuia de dom,dar nu exista nici o lege ca nu poți sa spargi geamurile.”
As rade in urma gandurilor,dar sunt prea ametita de frenezia ce mi-a cuprins sufletul fiindca m-a eliberat.
Asadar,nu sunt în stare sa fac altceva,decat sa-i îmbrățișez umerii lati si sa-mi bag nasul in scobitura gatului lui.
-Multumesc,soptesc cu voce incarcata.
Ma strange cu grija la pieptul lui si răsuflu ușurată cand protecția ce mi-o oferă,reuseste sa-mi relaxeze fiecare muschi din corp.
Ofteaza,dar o face la limita răbdării si a oboselii.
-Am înnebunit de cat te-am cautat,mormaie aproape de urechea mea. M-am gândit ca sfanta te-a ascuns pe undeva pe pamant,iar cand am cercetat fiecare centimetru din el si n-am dat de tine,singura varianta era,ori ca te-a urcat în Olimp,ori te-a bagat prin vreo galerie,continua cu respiratia greoaie. Mi-am făcut miliarde de ganduri Persefona,zice pe un ton dureros ce lasa sa se interpreteze multe si inima mi-o ia razna in urma confesiunii lui.
Ma abțin sa nu gem fiindca plămânii mi se contracta dureros si-mi musc buzele ca sa nu las suspinele sa-mi iasa din gat.
-Trebuie sa te vindec,sopteste pe un ton jos si ingrijorat cand un suspin tot reuseste sa mi se desprinda de pe buze.
-Mai stai puțin,ii cer cu glas tremurand. Am nevoie atat de îmbrățișarea asta mai mult decat orice pe lume in clipa de fata,replic si inspira brusc.
-Si eu Persefona,raspunde mormaind. Doar ca vreau sa te știu si bine.
-Sunt...replic cu glas inecat. Chiar daca nu arat ca atare,dar crede-ma ca sunt...incerc sa-l linistesc,cu toate ca tot trupul ma doare,insa agonia e suportabila fiindca ma aflu la pieptul lui.
„Nu stiu cum sau de ce anume,dar zeul asta intunecat,cu care nu vrea sa se pună nimeni din liga întâi,mie a ajuns sa-mi faca bine. In prezenta lui uit de tot ce-i rau.”