* Ma plimbam lent intr-o gradina imensa si plina de flori. Eram imbracata intr-o rochie eleganta superba si lunga pana in pamant. Ma uitam in jurul meu si aveam impresia ca cineva trebuia sa apara din clipa in clipa. Cu toate ca era seara, multumita lunei puteam vedea totul detaliat. Era un tablou demn de pictat, un peisaj demn de fotografiat.. La un moment dat m-am indreptat spre un leagan decorat cu flori. M-am asezat pe leagan si am inceput sa fiu atenta. In orice clipa, acel cineva trebuia sa vina si trebuia sa rezolvam misiunea. Nustiu care era ideea dar eram constienta ca era doar un vis. Apoi aud o voce langa urechea mea care imi spune " Ai incredere in mine". Nu era o intrebare, ci mai degraba o rugaminte. Ma uit in spate si nu era nimeni. Totusi vocea rasuna inca o data in capul meu .. "Ai incredere in noi". In cine sa am incredere? De ce sa am incredere? Care noi?
Ma ridic dintr-o data fulgerata. O silueta din departare venea fugind spre mine. Instictul meu imi spunea sa fug spre el si sa-l ajut, dar am ramas blocata. Silueta se tot apropria de mine. Nu puteam sa recunosc persoana si asta ma framanta foarte tare. M-am uitat in jos la picioarele mele si le ordonam sa se miste. Nimic. Am incercat sa ma zbat. Cand intr-un sfarsit am putut sa vad picioarele actionand ceva mai tarziu am prins curaj. Am inceput sa alerg dar dupa doi pasi am cazut cu fata in iarba*
Zbam! Lovitura din plin in fata. Podea 1, Abby 0. M-am trezit transpirata si putin nervoasa. Vis stupid! Incerc sa salvez o persoana si de fapt am cazut de pe pat. Ma ridic incet si dupa ce ma asigur ca picioarele mele ma asculta ma uit spre ceas. Cum am planuit de ieri, am sarit peste primul curs. Era vremea sa ma trezesc. Ma duc spre baie si imi incep rutina de dimineata.
Dupa ce termin ma duc in camera, imi aleg hainele si plec in bucatarie, desigur nu inainte sa imi verific parul. Ajunsa in bucatarie vad un biletel pe masa.
* Abby, am plecat pana in oras. Am ceva treaba de rezolvat. Vin mai tarziu sa te iau de la scoala, cred. Mama si tata sunt la lucru ca de obicei. Sa ai o zi frumoasa :) Kati *
Hmm, se pare ca va trebui sa iau autobuzul. Mananc lapte cu cerealele mele iar dupa ma duc spre statie. Nu am asteptat prea mult dupa autobuz. In timp ce eram in autobuz ma gandeam la vis. Vocea care ma rugase sa am incredere nu imi parea deloc cunoscuta.. O fi probabil unul din visele acelea care te pun pe ganduri pentru nimic. Ajunsa la scoala ma indrept spre aula. Speram sa dau de Noah.
Da stiu, ciudat. Vroiam sa stau cu Noah. Dar doar pentru ca astazi MJ avea testul.
Am avut dreptate. Noah era in aula cu inca vreo duzina de fete ce se holbau la el. El statea cu Ben si glumea si trebuia sa recunosc ca atunci cand rade arata de 10 ori mai dulce decat era deja. Insa cand am vazut duzina de fete , m-am razgandit si am facut cale intoarsa. Cel mai probabil o sa ma duc la cursul de karate. Intru intr-o sala ca de sport numai ca era ceva mai micut. Profesoara m-a intampinat bucuroasa si mi-a oferit echipamentul adecvat pentru a incepe ora. In 10 minute eram imbracata si putin nerabdatoare.
M-am pus in linie langa ceilalti elevi doritori de experiente noi si chiar atunci cand profesoara a strigat " Buna ziua" , Noah a napustit in clasa de parca fugea de ceva. A fost un moment de liniste dupa care Noah se indreapta si spune " Asta a fost un atac surpriza iar voi nu a-ti fost deloc pregatiti" . Toata clasa, inclusiv profesoara incepem sa radem. Noah zambeste si el la randul lui si parca mi se paruse ca inrosise chiar. Ce dragut! Imediat profesoara ii inmaneaza si lui hainele albe iar el pleaca in cabina sa se schimbe. Dupa 5 minute, Noah vine langa mine si incepem ora.
- Buna Abby!
Imi zice el bucuros si destul de incet incat sa aud numai eu. Nu de alta dar profesoara tocmai ce ne spunea de masurile de precautie si ceva reguli de baza.
- Heii Noah. Ce s-a intamplat mai devreme?
- Nimic special.. doar incercam sa fac spectacol.
Rad in sinea mea.
CITEȘTI
Al șaselea simț
Novela Juvenil"Cele mai importante două zile din viața ta sunt ziua în care te-ai născut și cea în care afli de ce." Mark Twain