Levitând

7

—Poftim?! sări Lidia. Dar cum... cum de l-au găsit?

James oftă încă o dată. Nu era un subiect despre care ar fi vrut să discute; nu vorbise despre asta cu nimeni, nici măcar după tot ce se întâmplase cu trei luni în urmă. Cumva, fusese egoist din partea lui, îl lăsase pe Lucas să se simtă vinovat de unul singur, deşi avea şi el o parte din vină. Poate nu legată direct de ceea ce se întâmplase atunci, însă legată cu siguranţă de ceva mai vechi care avusese mai apoi legătură cu Lucas. Îşi trosni degetele nervos. 

Toată situaţia asta este atât de complicată, fir-ar să fie, gândi. Şi să vreau să explic cuiva ce s-a întâmplat de fapt şi ar trebui s-o pornesc de cu ani în urmă.

—Îmi era prieten din copilărie, L, normal că ştia de el. Ştia tot, ştia de pasiunea lui Lucas pentru calculatoare, pentru programare, ştia de micul lui grupuleţ cu care câştigase atâtea concursuri şi premii şi... evident, ştia şi de ce făceau ei între ei. Încă nu-mi pot da seama cum de a pornit de la ceva atât de inocent şi s-a ajuns la aşa ceva.

Lidia îl privi uimită.

—James, ridică ea tonul, nimic din ceea ce făceau ei nu era inocent sau nevinovat! Pentru cei de aceeasi teapă, pasionaţi ca tine şi ca  prietenul tău din copilărie, totul pare normal, însă pentru nişte oameni obişnuiţi ca noi, nu este! Despre lucruri d-astea auzim cu toţii la ştiri, despre hackeri care sparg sistemele de securitate ale Pentagonului şi alte prostii, ştii doar că nu mă pricep. Era şi normal că ceva urma să se întâmple, dar am crezut că totul se întâmplase între ei, fără nici o legătură din afară!

—Lidia, înţelege, ei nu făceau nimic rău. Dacă nu s-ar fi băgat Christian, totul ar fi fost perfect. Doar calculatoarele lor erau legate între ele, le-am aranjat astfel încât să nu aibă nici o legătură cu exteriorul. Mă crezi atât de idiot încât să nu-mi dau seama că lucrurile ar fi putut lua o întorsătură urâtă? N-aveam nevoie ca cine ştie ce virus să se împrăştie prin toată lumea, că tot noi am fi încurcat-o! Ce era creat de ei, tot de ei era şi distrus.

Fata îi mai susţinu puţin privirea, însă renunţă şi plecă de la masă, pornind spre chiuvetă. Se ridică pe vârfuri şi deschise uşa dulapului suspendat, prinzând între degete un pahar. Îşi reluă locul în faţa bărbatului, turnându-şi două degete de whiskey. 

Nu avea ce spune. Îl cunoştea pe James de zece ani de zile, mereu fusese un om precaut, deci nu se putea îndoi de cele spuse de el. De multe ori auzise de câte o problemă ce se iscase între prietenii ei, însă James mereu le rezolvase, mereu avusese grijă ca totul să meargă strună. Cum spusese şi el, nu era un idiot, era conştient că ceea ce făceau ei în faţa calculatoarelor nu era tocmai sigur deci era şi normal să fi luat toate măsurile de precauţie împotriva oricărei posibile probleme. Aproape toate. Ceva îi scăpase, însă nu l-ar fi putut învinui; cine s-ar fi aşteptat la o trădare din partea unor prieteni ce ţi-au fost alături mai mult de douăzeci de ani din viaţă? 

Oftă adânc, adâncindu-şi chipul în palme. Asta face puterea din om; asta face dorinţa de mai mult  din om. Îl strică. Îl distruge. Îl duce în pragul de a face lucruri la care nu s-ar fi gândit niciodată, îl ispiteşte să facă chestii care duc mai apoi la o distrugere din punct de vedere social.

—N-aţi avut cum să-l preveniţi? întrebă ea, revenind la adresarea politicoasă ce o folosise mereu în preajma tatălui lui Lucas.

Acesta scutură din cap, lăsându-şi bărbia să-şi atingă pieptul. Apucă paharul între degete şi-l scutură uşor, făcând ca lichidul din acesta să se învârtă într-un ritm continuu, aproape hipnotizant.

—Nu am avut de ce să-l previn, spuse. Nu am ştiut ce voia să facă. Tot ce mi-a spus a fost că el şi încă vreo doi din fostul nostru grup urmau să lucreze la nu ştiu ce program sau site sau... drace, nici eu nu mai ştiu! Ideea e că nimic din ceea ce mi-a spus el nu m-a făcut să mă gândesc că ar fi vrut să-l folosească pe Sam pentru a sparge conturile bancare ale nevestisii şi a celorlalţi nefericiţi care i-au căzut în plasă.