Intr-o lume minuscula

PARTEA VII : APARENTELE INSEALA

-Mi-e teama pentru ei...pentru fiica mea, murmura Galdabor intristat.

-Erenuessa e cu ei. Am incredere deplina in puterile lor, raspunse Fadrinor, inaltand sperante marunte in sufletul regelui.

-Nici nu stim daca au reusit sa treaca Raul Rece. Poate ploaia i-a inecat. Nu stim nimic despre ei. Ce sa facem?

-Regele meu. Tuturor ne este teama, dar ce putem face noi? Amandoi sunt puternici. Nici lumea intreaga nu le poate sta in cale.

-Ai dreptate, trebuie sa ma calmez.

-Mai este ceva ce altetea voastra nu stie, zise batranul ingreunat.

-Despre ce este vorba?

-Nu stiu daca ati aflat, dar este foarte evident ca Tom e indragostit de fiica dumneavoastra. Acelasi lucru il simte si ea pentru el.

-Baliverne, fata mea nu e pentru el decat o prietena...atata tot. Niciodata nu s-ar uita la o furnica de rand, spuse Galdabor indarjit.

-Aici trebuie sa va corectez. Aldanis il iubeste mai mult decat credeti....Poate asta vrea si asta ii invioreaza sufletul, dar voi o impiedicati sa-si exprime dragostea fata de el. De fiecare data cand ii vad impreuna, fetele lor vlaguite incep sa straluceasca mai puternic ca niciodata. Nu e decizia voastra in ceea ce priveste partenerul sau de viata...e decizia ei. Daca asta o face fericita, va incerca din toate rasputerile sa obtina ceea ce isi doreste.

Iar cu acestea fiind spuse, Barbosu' iesi pe usa imensa a salii regale, ignorand stanjenit "snoavele" D-lui Fad.

-Oare cat mai avem de mers? E usturator de cald aici, zise Aldanis inconfortabila de razele agresive ale soarelui fierbinte. Hai la umbra! Numai bine ne mai si odihnim.

-Nu este timp de odihna, o certa Tom, desi o parte din el il impingea sa fie de acord cu ideea ispititoare a fetei sleite.

Intradevar, mult timp nu mai aveau, caci din crapatura ieseau tot mai multe furnici rosii care in curand vor putea forma o armata asa de mare incat vor lasa in urma lor numai sange si moarte. Pasii calatorilor nu pareau sa fie grabiti. Mersul lor sacadat inceta odata cu un zgomot anonim, de nicaieri. Amandoi se miscara acum incet.

-Vino mai aproape de mine! o chema Tom pe Aldanis sa stea lipita de el.

-Ce este? intreba fata curioasa.

-Nu stiu, tu stai aici. Daca ma va prinde pe mine, macar tu vei avea ocazia sa fugi, sopti Tommy.

-Nici nu stim daca e un monstru verde. Vorbesti fara sa ai habar ce e.

-Ai putea sa taci si sa ma asculti? o confrunta el furios, ridicandu-si sprancenele.

-Ok, ok, raspunse ea dandu-si ochii peste cap.

In timp ce pasi lingav, inaintand spre originea zgomotului, Aldanis se cocolosi in spatele flacaului de frica vasta din centrul inimii sale agitate si ii imbratisa mana. Ochii i se invinetira, iar gura ei se transforma intr-o fantana seaca. Niciunul dintre ei nu indrazni sa clipeasca. Se putea ca ceea ce le infricosa mintea sa fie vreo insecta oarecare, a carei umbre nastea frica. Se mai auzi o data, iar acum, alaturi de sfarsitul zgomotului, o buburuza rosie isi facu aparitia printre frunzele gigante si incepu a galgai:

-Nu...va rog nu-mi luati viata. Sunt o buburuza inocenta, va rog.

Amandoi inghitira in sec si isi frecara ochii, crezand ca au iluzii.

-Poftim? Nu-ti vom face niciun rau, raspunse fata pripit.

Dupa zece secunde de tacere si priviri nedumerite, Aldanis isi intoarse capul spre Tom si ii sopti la ureche sa auda numai el: