The Nox

capitolul 3



Mi-am tras pătura pe cap atunci când bunica intrase val vârtej în cameră mea.

     — Astăzi este ziua cea mare!

Bunica a început să danseze prin cameră mea, de parcă ea urma să meargă la facultate. Speram doar să plece și să pot dormi în continuare.

     — Nu mai lenevi atâta în pat, Jacqueline! Eu în locul tău țopăiam de bucurie.

Am oftat și mi-am tras pătura de pe mine, ridicându-mă din pat.

     — Mulțumită? O întreb încă pe jumătate adormită.

Bunica își îndreaptă atenția asupra mea și rămase nemișcată. Ochii ei pâlpâiau cu o emoție pe care nu o puteam desluși. Încet, am putut vedea cum o lacrimă îi căzuse din ochi, semn al dorului care o măcina.

     — Arăți exact ca mama ta.

Cuvintele ei mi-au pătruns puternic inima. Deseori mă îndoiam că semănam cu mama mea, dar după privirea bunicii mele, mi-am dat seama că nu mințea.

     — Mama ta mereu va fi o stea căzătoare ce strălucește în amintirile mele.

Am încercat din răsputeri să opresc lacrimile care urmau să cadă, însă am eșuat. Privind chipul blând al bunicii, simțeam cum și ea se lupta împotriva lacrimilor care urmau să apară.

Mi-am șters câteva lacrimi care se prelingeau pe obrazul meu, încă fixată cu privirea într-un punct anume.

     — Wenda e trează? Decid să schimb subiectul.

     — Da, ea se află jos împreună cu frații tăi.

Am dat din cap în semn că am înțeles și m-am îndreptat spre baie. M-am pus în fața oglinzii, sprijinind palmele de marmura rece.

De ce era atât de greu să dai uitării persoanelor din trecut? Am încercat să fac tot posibilul să fiu ca mama și ca tata. Poate nu era menit să fiu că ei. Am eșuat în atâtea lucruri, încât deja eram obișnuită cu acest sentiment.

Trecutul era trecut. Prezentul era prezent. Nu puteai schimba absolut nimic.

Să speri ca într-o bună zi lucrurile să se schimbe. Să ai posibilitatea să schimbi trecutul. Asta era imposibil, chiar dacă din imposibil puteai transforma în posibil. Persoanele care au părăsit această lume nu puteau fi aduse înapoi.

Am alungat orice gând și am început să-mi fixez atenția pe apa care curgea.

                              
                                 ***

Mi-am aranjat pentru ultima dată hainele în fața oglinzii, înainte să cobor jos acolo unde mă așteptau ceilalți.

Wenda ținea o ceașcă în mână, încă și ea adormită, iar frații mei erau cu privirea în telefoane. Bunicul își bea unicul său ceai de dimineață, citind ultimele noutăți. Nu puteam să nu observ încruntătura lui.

M-am îndreptat spre el și mi-am pus ferm mâna pe umărul lui.

     — Este totul bine, bunicule?

Își ridică repede capul spre mine și îmi zâmbește.

     — Este totul bine, doar am verificat câteva lucruri.

     — Am înțeles, spun și mă așez lângă verișoara mea.

Mi-am întins mâna spre unul dintre biscuiții de pe masă, inchizând ochii și savurând gustul lor dulce.

I-am întins un biscuite și verișoare mele, care mai avea puțin și adormea pe canapea.

     — Uite, pari că ai nevoie să mănânci ceva.

     — Mulțumesc, chiar aveam nevoie de ceva dulce.

Vocea bunicului nostru ne face să ne oprim din vorbit.

     — Kontti și Sergei o să vină cu voi, iar de acolo o să-i aveți pe Dimitro și Oleksiy. Nu vreau să aud obiecții!

Încetasem să mai mestec biscuitele, acum privind încruntătura bunicului.

     — Dar planul fusese ca eu și Wenda să trăim normal, fără bodyguarzi!

     — Facem schimbare de planuri!

Mă tenta să-l întreb motivul, dar știam că nu era o idee bună să fac asta.

     — Crezi că e o idee bună să le trimitem acolo? Situația nu e tocmai roz.

Priveam total confuză la fratele meu.

     — Adică nu e tocmai roz? E ceva despre care trebuie să ne spuneți?

Am putut vedea ezitările bunicului. Tot ce a făcut a fost să se ridice și să iasă din încăpere.

Mi-am întors capul confuză spre frații mei, dar ei îmi evitau privirea. Știam că era ceva, însă de ce nu îmi spuneau nimic?

     — Sunteți gata să plecăm? Dimitro întra în cameră împreună cu Oleksiy.

Îmi întorc capul din nou spre frații meu. Kontti își freca fruntea, iar Sergei se făstăcea pe canapea nervos. De ce simțeam că toți îmi ascund ceva?

Privirea Wendei indica clar că nici ea nu știa despre comportamentul lor ciudat.

Bună!!!

Scuzați-mă pentru întărirea capitolului! Nu era cu intenție.

M-aș bucura ca capitolele să fie votate, asta m ar motiva să continui să scriu la ea💓 (scuzați greșelile, chiar nu am avut răbdare să-l recitesc)

👋👋