Acolo unde se termină ura

Capitolul 2- Lasă că vezi tu, afurisitule!

              Lasă că vezi tu, afurisitule! Îmi zic în gând în timp ce îmi aplic planul de răzbunare cu pași grei și apăsați.

Dilema era însă, cum aș putea pătrunde în camera lui din campus fără să dau de bănuit? Ca orice tânar care devine popular în facultatea sa, a ales să își închirieze o cameră în unul dintre cele mai renumite cămine, pentru a organiza petreceri cu studenți. Acesta este și locul meu de atac astăzi. Problema cea mai mare este că sunt numai băieți aici și oricât aș încerca, sigur nu aș putea trece neobservată. Dar evident că în locul unui plan bine pus la punct, aleg să improvizez pe loc în funcție de situație. Proastă alegere.

Cu pași mărunți și temători intru pe holul campusului imens și încerc să înaintez ușor spre camera lui. Noroc că am fost odată cu mama sa în vizită la el și nu a mai trebuit să pierd vremea ca să aflu locul în care stă. Când deja începeam să mă bucur că mai aveam cinci pași până a ajunge în camera lui, elanul mi-a fost spulberat de un tip care a apărut brusc în fața mea. 

Am tresărit speriată și m-am dat un pas înapoi...

-Heiii, accentuează tipul cu un zâmbet enervant, cui îi datorăm prezența unei tipe așa încântătoare pe holul campusului nostru?

-Ăă, eu...

Mintea mea se blocase pentru câteva secunde.. Numele lui nu îl puteam spune clar, nu trebuia sa știe că mă aflu aici și din păcate nu știam nici alt nume al vreunui băiat din campus.

Așa că neavând niciun plan pregătit, spun cel mai penibil lucru care-mi vine-n minte..

-Îl căutam pe frumușelul care stă în camera asta, indic cu mâna spre a doua camera de lângă cea a nesuferitului, pentru a nu atrage atenția asupra lui.

Îmi trag o palmă mentală pentru inepția pe care am putut să o spun și încerc să îmi păstrez zâmbetul fals. Chiar dacă am părut o pițipoanca, răzbunarea de mai târziu va merita.

-Hmm, ce a facut Kevin să merite așa bucățică?

M-am strâmbat la apelativul folosit, dar nu i-am zis nimic. Dorind să evit să îi trag una în nas, i-am zâmbit încă o data fals în semn de salut și m-am îndreptat hotărâtă spre ținta mea, în timp ce mă asigurăm că tipul străin s-a îndepărtat și nu mai poate vedea unde intru.

Roz. Asta este culoarea care îi predomina camera acum. De la lenjeria de pat până la draperii și chiar prosoape, toate sunt într-o nuanță de roz aprins și lucios. Inclusiv pe biroul lui se află ornamente și obiecte roz. Akim sigur va fi fericit când va veni cu următoarea lui cucerire și va vedea cum arată camera sa. Și evident că fata va avea o părere foarte bună la vederea decorului camerei, "masculin și feroce". Desigur, acesta e avantajul în a avea mereu acces in casa lui, a fost foarte simplu să obțin cheia de la această cameră.

La început eram speriată de acest foc dintre noi, mi-era frică să nu mă ard. Dar mai târziu am devenit chiar eu, însămi, focul... Și acum totul s-a schimbat.

***

Asta e o nouă seară de întâlnire în „familie", pentru că așa se consideră părinții noștri, așa că nu am nicio modalitate prin care aș putea scăpa de o revedere cu scumpul meu prieten. Totuși, de data asta nu este așa de rău, pentru că îi voi vedea reacția la mica mea glumă nevinovată. Bine, poate puțin vinovată...

Intru cu pași mărunți în casa familiei Ionescu, cu frica de a nu mă trezi cu ceva în cap sau mai rău, cu cineva pus pe ceartă.

Înaintez câțiva pași și deja îi văd fața care aruncă flăcări. Oare sunt paranoică? Până la urmă, nu avea de unde să știe că sunt eu, nu? În afara de o amenințare nevinovată nu are nicio pistă care ar conduce spre mine. La gândul ăsta încerc să mă mai liniștesc puțin. M-am bucurat eu de răzbunare, dar acum când îl văd ce săgeți arunca din privire, parcă nu mai sunt atât de încântată. 

Dar nici nu reușesc să mă consolez bine, că deja îi aud vocea groasă și autoritară:

-Eveline, vino cu mine până în camera mea, trebuie sa vorbim ceva important! Spune el pe o voce gravă. Dacă până acum credeam ca privirea lui aruncă săgeți, acum pot să spun că aruncă arcul cu totul.

Nu vreau sa îmi fac probleme, așa că îi spun prima scuză care îmi vine-n minte.

-Aș fi venit cu drag, dar din păcate i-am promis mamei că în aceasta seara voi sta doar lângă ea. Închei fraza cu un oftat dramatic.

-Dar Eveline, nu s-a pus problema așa. Du-te cu Akim și vorbiți ca între tineri, nu e nevoie să stați toată seara lângă noi.

Evident că toată lumea era în extaz când s-a auzit propunerea de a sta noi singuri și mama nu a ezitat sa mă arunce în gura lupului, crezând probabil că acesta are intenții bune cu mine. Mersi, mamă, ești foarte de ajutor.

-Oh, dacă spui tu așa, atunci mă voi duce, să petrecem timpul împreună un pic. Nu, Akim? Încerc să mai aplanez tensiunea dintre noi, pentru că mă simt de parcă aș merge cu o bombă prin casă, gata să explodeze în orice moment.

-Da, Eveline, exact așa. Haide să mergem! Urcă imediat scările, apăsat, nemailăsându-mi altă variantă de a alege, decât să-l urmez.