Aloha, dragii mei dragi!
A venit vacanța asta în sfârșit.
Ce naiba?
Suntem la jumătatea ei.
Deci. Fără deci. Și totuși deci. Deci!
Ieri eu și Alex ne-am copt!
Da, fraților.
Am stat în pat liniștiți toată ziua și pot să jur că un spiriduș făcea șuncă prăjită de fundurile noastre.
Mai ales că mister s-a ars de la lumina becului.
Când am realizat că minunata gresie din sufragerie e rece, era prea târziu...
Totul era compromis...
Nu vă închipuiți că nu mai era gresia, că a zburat ea de capul ei în Cosmos la extratereștrii pentru contrabandă.
Nu. Gresia era ocupată de tot familionul.
Niciun loc liber pentru noi.
Erau toți întinși, crăcănați, plați, bombați, feliați-îmi e foame-topiții, ce să mai? Niște flești umane.
Ne așezăm cuminți pe canapea și adormim acolo.
Spre dimineață... Cam pe la trei așa...
Se aude o bușitură. De parcă zici că s-a spart ceva.
Toți: "A început să plouă!"
"E furtună"
Ne uităm pe geam.
Nimic.
"De ce nu plouă? A tunat! Ce naiba?"
Un miros înțepător, ne înfundă nasul.
"Și de asta nu se mănâncă paste cu bulion seara. Dimineața plouă cu ceapă!"
Spune unchiul punându-se pe burtă.
Morala: Nu sta acasă pe timpul verii. Pentru binele nărilor tale.
