O după-amiază de vară târzie. Norii care se îngrămădeau pe cerul cenușiu prevesteau aproprierea unei furtuni. Vântul spulbera praful de pe drum și îndoia ramurile copacilor. Străzile erau pustii, nimeni nu se încumeta să iasă afară când cerul mai avea puțin și se rupea în două. O singură siluetă se putea distinge mergând repede printre blocuri și case o fată cu privirea aplecată şi brațele încrucişate. Într-una dintre mâini părea că strânge ceva cu putere. Pe lângă picioarele ei alerga un saint bernard ce-și legăna coada pufoasă. Fata avea părul des și negru prins într-o coadă la spate, iar bretonul ciufulit îi intra în ochi. Purta o pereche de blugi negri și o haina verde de ploaie. S-a oprit într-un parc de joacă, unde râsetele copiilor au rămas doar o amintire, fiind înlocuite de liniștea mormântală de dinaintea unei furtuni. Se apropie melancolică de unul dintre leagănele care se mișcau fantomatic în bătaia vântului și se așeză pe el, luându-și avânt cu piciorul. Lovi ceva tare cu vârful adidasului și când privi în jos observă că era o brichetă. O ridică și o aprinse, din vârful ei ieșind o flacară mică și tremurătoare. Descleștă pumnul mâinii stângi și în palma ei se putea vedea fotografia mototolită a unui băiat cu păr blond și privire ștrengarească. Apropie bricheta de poză și-i dădu foc, lăsând-o să ardă încet. Închise ochii și-și lăsă capul pe spate. Amintirile i se derulau acum prin memorie asemenea unui film vechi. Se vedea pe ea și pe băiatul blond, plimbându-se prin același parc în care se afla ea acum. Își amintea cum se țineau de mână, cum el îi făcea vânt în leagăn, sau cum stăteau îmbrățișați pe bancă. Atâtea amintiri dulci care acum îi provocau atâta suferință......
O durere înțepătoare o smulse brutal din starea de visare. Fotografia arsese aproape în îmtregime iar focul ajunse la mâna ei. Fata suspină și lăsă ce mai rămăsese din hârtia arsă să cadă în nisip. Privi catre cer și lăsă lacrimile fierbinți să-i ude obrajii. Plângea. Plângea și cerul odată cu ea. Stropii de ploaie cădeau pe fața ei, se amestecau cu lacrimile si alunecau mai departe spre pământ.*

CITEȘTI
Inima de diamant
AléatoireNimic nu doare mai tare ca o inimă frântă. Și totuși, de câte ori se frânge, inima renaște din propria cenușă pentru a iubi mai puternic ca prima oară. Dar o inimă care nu se frânge nu poate nici să iubească...