Viața nu-i mereu cum dorim, într-adevăr, dar parcă uneori ai vrea ca lucrurile să fie altfel.
Era o lună de ianuarie, doamna profesoară de română mă tot urla la cap ca trebuie să mă pregătesc pentru simulare, chiar dacă eu nu mă gândeam prea mult la asta.
Totul începe într-o seară de 7 ianuarie, era weekend, puteam desigur să dorm până târziu. Sătul să mă tot joc sau să pierd timpul degeaba, am zis să intru pe snapchat, chiar dacă era ora 4:00 seara, ceva m-a pus să o fac. Am intrat și m-am uitat la adăugări rapide , desigur ca i-am dat „adăugați" unei fete, o chema Luciana.
A acceptat totul foarte rapid, și deja m-a băgasem în vorbă cu ea, părea o fire calmă care știa de glumă, cel putin părerea asta mi-am făcut-o despre ea din prima noastră conversație. Am început să ne cunoaștem, aflasem ca suntem din același oraș, la doar 14 km unul de celălalt, părea totul perfect. I-am cerut o poză cu ea, și din prima mi s-a părut o fată drăguță, o fată superbă și inocentă , ma tot gândeam cum ar fi să fie iubita mea. Ne-am cunoscut cam spontan, nu? Da , e adevărat.
Am început să vorbim mai des , să prindem o legătură, dar până la urmă am ascultat-o pe doamna de română și m-am pus pe învățat , chiar dacă trebuia să nu-i mai scriu , la momentul acela n-am dat importanță. Și totuși parcă după un timp aș mai fi vrut să vorbim, să văd dacă iese ceva, sunt hotărât cu ceea ce-mi doresc și am recunoscut o fată bună din prima.
