Relația mergea bine, într-un fel. Pe 7 ianuarie aveam banchetul, si o pot spune ca a fost prima data cand am plâns din vina ei.
Totul începuse bine, eram bucuroși ca făcusem o lună, și relație mergea bine. Mă aranjasem bine, făcusem să arăt bine. Ajuns acolo , din vina unui subiect ne-am certat, și a fost urat. Am perceput totul nasol și mă simțeam ca naiba. Aveam doar gânduri naspa, ca faptul ca ne-am certat acum și ca avem o problema ne-ar putea aduce la un moment dat și sfârșitul . Mă dusesem în baie, și mă uitam în oglindă ca fraierul și am început să plâng, am început să plâng gândindu-mă la sănătatea relației noastre , puțin ciudat, nu? Da, e ciudat. Dar o iubeam mai mult decât pot exprima în cuvinte. Seara ajuns acasă, voiam sa fiu alintat, să mă împace, n-am primit nimic. Deja eram dezamăgit, deja o priveam cu alții ochii, îi vedeam defectele, și îmi pierdusem ușor interesul.
Am trecut peste, am rezolvat noi cumva , pardon, eu* . Lăsând asta, relația a decurs bine , totul mergea frumos, ne vorbeam drăguț și totul era așa cum voiam, cred.
Venise o zi din iunie, și ne era un dor imens unul de celălalt. Părinții ei plecaseră la o nuntă, și ea voia să ne vedem , și n-aveam cu ce merge...așa ca l-am mințit pe tata pentru ea, și am mers 14 km să ne vedem , pentru ea și pentru ca îmi era dor de ea. Eram foarte îngrijorat pentru ce se poate întâmpla , pentru ce poate afla tata, dar aia era. Uneori mai faci sacrifi.
Ajuns la ea ne-am luat tare în brațe, am început să facem un trenduri de pe tik tok și să ne pupacim unul pe celălalt. Ce poveste, nu-i așa? Nu i-am spus multe despre relație , faptul cum am vomitat la un coleg la poartă din cauză ca eram extenuat și m-am forțat, dar ce nu făceam eu pentru ea? Nu i-am spus multe pentru ca nu voiam sa se simtă prost, pentru mine fericirea ei era pe primul loc. Dar și pentru ea tot fericirea ei era pe primul loc, desigur.
