Tărâmuri străine

4-Doar in mintea mea

"La vânătorii moderni, singura raţiune de a ucide este plăcerea." VB

Priveam abătută prin farfuria de mancare si amestecam cu furculița in ea,fara sens. Eram doar eu cufundata in abis, meditația ma făcea sa rup contactul cu lumea exterioara si practic sa ma izolez intr-o carapace de ne atins.
- Maya! Esti bine? Vocea mamei rupe ca prin farmec plasa cernută asupra minții mele si constat cu greu ca trecuseră minute bune de cand nu am mai spus nimic. Mama a fost multi ani singurul meu sprijin, ea reprezenta cu brio comoara sacrificiului si totuși dupa atâția ani eu nu puteam sa las grijile deoparte pentru a petrece puținul timp in compania ei.
Imi găseam cu greu cuvintele in fata ei,cu teama si precizie ascunsesem bine trecutul meu si o lăsasem sa creadă ca eram doar o simpla făptura. Poate ca nu credea tot, poate ca ar suspecta ceva,dar nici odata nu ar avea sa afle cu ce ma ocupam cu adevărat.
-Nu inteleg, daca nu iti este foame spune! Vocea ei devenise mai dura,încerca sa isi impună autoritatea in fata mea.
O privesc atenta si dupa imi mut privirea pe farfurie, pentru prima oară zăresc ce am in ea si constat ca nu am ce sa mananc. Nu mai consumam carne de mai bine de 14 ani,dar nici înainte nu ma omoram cu ea.
-Inca sunt vegetariană,mama. Imi păstrez poziția calma in prezenta ei si așez usor tacâmul pe masa.
-O! Pe fata ei se putea citi usor uimirea.
-Asta explica de ce esti asa firava,insa si eu mai cochetez din cand in cand cu stilul asta de viata, ma ajuta sa imi mențin silueta. Mama imi prinde mana si imi face cu ochiul,eram doar noi si asta făcea ca tensiune dintre sa crească.
Dieta mea alimentara imi creea multe probleme in perioada adolescentei, pentru sportul in exces pe care il făceam era nevoie si de proteine. Tata chiar încercase o perioada sa ma oblige sa consum carne,insa nu putea face fata încăpățânării mele.
-Mama iti place aici? Vroiam sa stiu cum ii merge, insa ea isi retrage mana din strâmtoare si se duce spre frigider căutând ceva.
- Maya surprinzător chiar m-am adaptat in Maroc ,cred ca as putea trai tot restul vieții aici. Starea ei părea agitata ascundea ceva.
-Nu ma refer la marea mutare,știi vorbesc de casa asta de familie ! Te simți bine aici?
- Despre asta era vorba,am crezut ca vrei sa ne mutam de aici. In Familia Jaqub m-am integrat foarte usor, Doamna este un pic mai dificila ,iar cei trei copii sunt minunați. Claya mezina familiei este o fata foarte cuminte si des o asemăn cu tine , are tot ce aveai tu la vărsat ei si practic o ador.Dirar este singurul băiat al familiei si a fost mereu alintat, insa acum in adolescenta crează cele mai multe probleme. Despre Xamira nu prea am ce sa iti spun, nu o cunosc prea bine stiu doar ca este de varsta ta si s-a întors de la studii. Famila spera ca in curand o vor vedea căsătorită cu un om de afaceri,asa poate o sa avem si o petrecere.
O compătimeam pe Xamira, daca eram in locul ei fugeam rupând pământul . O căsătorie la varsta asta ar fi însemnat semnarea sentinței.
Candva ma vedeam alături de Marcus pentru mult timp, asta înainte sa inteleg cu ce se mănâncă lumea . Viata este plină de mizerii, iar timpul te ajuta sa înțelegi ca ai putin de trăit.
-Nu stiam ca sunteți aici! Pe usa intra o fata înaltă, frumoasa, dar care isi abținea cu greu lacrimile.
- Alia stai jos! Mama o cuprinse rapid in brațe si o așeza pe scaunul înalt din fata barului.
- Off ! Iar doamna Jaqub te-a certat, pentru a câta oară săptămana asta? Vocea miloasa a mamei se auzea vag, stiam ca aceasta trebuia sa fie o conversatie privată.
-Eu am treaba asa ca ar trebui sa plec. Ridicarea mea brusca de pe scaun atrase priviri si grimase.
-Maya poți rămâne este doar o simpla neintelegere.
-Am un job, trebuie sa ma pregătesc asa aveți si voi timp sa vorbiți ! Mama te aștept maine pe la mine, vreau sa vezi unde locuiesc. Rup cu grija foaia din agenda si notez adresa unde stau, norocul meu a fost ca mereu am avut o memorie de elefant.
- Asa am sa fac. Mama părea in sfârșit împlinita, poate ca slujba ajutase la consolidarea relației noastre.

Arunc cheile casei pe măsuța jupuita de lemn si constat ca uitasem sa merg la cumpăraturi, noroc ca ma oprisem la magazinul din colț pentru o sticla de rom. Lichidul maroniu nu avea nevoie de pahar pentru a fi consumat, insa eu trebuia sa fac rost de haine. Privirea mea se abătu asupra calculatorului ce ocupa colțul camerei, ultima speranța era ca vechitura asta sa meargă si sa fie conectata la net.
Biroul micuț si negru suporta cu greu greutatea piesei preistorice, insa pe monitorul acestuia atârna la loc de fala un mileu îngălbenit de vreme.
Râșnița pornește dupa câteva palme si constat cu uimire ca am si net. Comand de pe primul sait de haine cu livrare in 2 zile,fara a analiza cu atenție calitatea produselor achiziționate.

Tresar de pe canapeaua unde am ațipit si ma trezesc zburând către usa pentru a vedea cine ma caută. Chiar daca am deschis la câteva secunde dupa sonerie nu gasesc decât o cutie neagra cu o funda galbena.
Trântesc usa si ma așez din nou pe locul unde am ațipit. Ceasul din perete arata ora șapte cea ce însemna ca mai aveam suficient timp pentru a ma pregăti de munca.
Romul isi făcuse efectul ca în trecut si avusesem parte de un somn liniștit, ultimele luni fuseseră un chin, iar coșmarurile deveneau tot mai dese.
Mana mea se plimba delicat pe capacul negru de catifea si admiram perfecțiunea, uram cadourile si de ce sa recunosc ca nu prea am avut parte de ele in trecut. Firea mea solitara nu permitea apropierea,iar puținii prieteni nu au știut ziua mea de naștere. Acesta era primul cadou si eram aproape sigura ca nu avea sa fie unul plăcut.
Sub capacul de dimensiuni mari se ascundea un buchet de trandafiri negri absolut superbi însoțit de un bilet:
"Negre la suprafața, protejate de spini, dar nu uita ca dincolo de aparenta ele ramân niște flori in bătaia vântului!"
Un amărât de scris imi provoca frământări pe care nu credeam ca am sa le mai traiesc in viata asta.
Stăteam de ore analizând scrisul, oricât imi framnatasem degetele pe micuțul bilet nu stiam a cui putea fi. Miliarde de posibilități imi apăreau in minte, dar dupa cercetări ajungeam sa exclud totul. Firea mea curioasa nu ma lasa sa trec mai departe, aveam sa întârzii in prima zi la munca.

Dusul dura 30 de minute timp in care eu derapasem in lumea amintirilor, singurul lucru sigur era ca un dușman din trecut ma vana. Iubeam jocul asta si practic acum devenisem vânătorul vânat.
Imi priveam chipul reflectat in oglinda murdara, poate ca păream imatura dar pe suprafața pielii se puteau citi rănile . Pentru prima oară corpul nu ținea cu mine si se opunea cicatrizarii, ma saturasem de tonele de bandaj înfășurate in jurul corpului cu rol in stoparea sângelui. Pierdeam zilnic cantități destul de mari pentru un corp asa firav.
Aplic obișnuitul meu machiaj negru, reprezentat de o linie subțire cu tuș si îmbrac rochia neagra proaspăt spălată, norocul era de partea mea si soarele marocan imi uscase singura haina pe măsura .

Asteptam cu nerăbdare ca ceasul sa arate ora 23 pentru deschidere, cu toate ca mai erau doar câteva minute stiam ca avea sa dureze pana localul se va umple. Băteam nervoasa din picioare, dar totul era facut cu responsabilitate in ritmul muzicii. Iubeam dansul si petrecerile insa nu pot sa spun ca acolo unde ma aflam eu totul se termina happy end. Participasem in trecut la petreceri simandicoase, cu oameni de seama si crime pe final in loc de tort. In lumea mea orice om avea un preț si cu cat era mai important cu atat mai greu devenea uciderea lui.
- MM!! vocea Yarei spărgea liniștea. In câteva minute locul asta o sa fie plin, zâmbește si totul o sa se termine mai repede de cat ai clipi.. radea si dansa printre mese se vedea ca face totul cu drag.
Dintre toți cei 7 angajați singura pe care nu o suportam era Cori, din primele minute am stiu ca nu aveam sa fim prietene si ca ar fi mai bine sa ne ocolim pe cat putem.

Serveam de mai bine de o ora si nimic nu părea suspect, de câte ori treceam pe la bar mai aveam un pahar primit, aproape amestecasem totul pentru a nu simți săgetarile rănii. Alcoolul imi dădea energia necesară, deoarece lipsa somnului imi afectase vizibil condiția fizica.
-Yara votca si multă gheata la masa șapte! Azi era rândul ei la bar si din ce aflasem aveam sa facem prin rotație.
- Poți sa bei paharul asta pana pregătesc. imi făcea suptil cu ochiul si dispăru in depozit.
Cocteilul avea un gust bun, alcoolul nu se simțea sau poate consumasem prea mult in seara asta. Trântesc paharul pe bar si gasesc șervețelul cu un scris familiar.
" Cea mai mare plăcere in viata este sa faci ceea ce oamenii iti spun ca nu poți face."
Strâng in pumn citatul lui Walter Bagehot si stiu ca am dat de dracu, cuvintele făceau parte din tabloul meu ce ascundea dulapul cu otrăvuri.
-Yara de unde ai paharul asta? Imi simtem ochii bulbucați si încercam, cu greu, sa ma sprijin de spătarul scaunului.
- Nu stiu era aici! Vocea ei,vesela ma scotea din minți.
Apuc furioasa o lingura de pe bar si incerc sa imi fac loc prin multimea de oameni. Trebuia sa ajung rapid la baie altfel aveam sa zac pe podea in curand.Camera se rotea împreuna cu mine, ma sprijineam de tapetul cafeniu in nevoia mea de a traversa holul care nu se mai termina.
- Domnișoara, sunteți bine? Dupa ce am auzit vocea masculină am ridicat privirea si am dat de cei mai negri ochii văzuți, camera se învârtea cu mine si stiam ca daca nu fac nimic mai am 3 minute. Imi simteam sângele explorând in vene, iar pereții cădeau pe mine.
Cu o ultima putere in voce spun:
- Auzi nu vreau sa mor azi , mai am asa multe lucruri de facut!