🍂Dragă mamă,
¨༺ ༻¨
Încep prin a-mi cere iertare că sufletul meu nu te mai consideră un exemplu bun de urmat. Te iubesc și știu că și tu mă iubești, dar nu cu sufletul de mamă.
Fetița ta a obosit. A obosit să stea în fața ta, țipându-și durerile și nevoile, iar tu să nu o auzi. Să nu auzi, să nu vezi, să nu simți... Am obosit ca în relația noastră eu să fiu adultul.
Am așteptat să primesc sfaturi de la tine, căldură, înțelegere și afecțiune. În zadar, n-am primit nimic. Doar mi-ai judecat alegerile, fără să întrebi de ce am ales așa și fără să asculți povestea din spatele lor.
S-a rupt ceva în mine atunci când îți vorbeam despre bărbatul pe care îl iubesc și m-ai întrebat neinteresată: „Dar cât ai de gând să-l mai aștepți?"... Dar pe tine, mamă, cât să te mai aștept? Timpul meu cu tine s-a scurs de mult și, totuși, la 21 de ani ai mei, fetița care tânjea după dragostea și atenția mamei este încă prezentă într-un colț al sufletului. Te-a așteptat și probabil o va face întreaga viață, cu toate că știe că tu nu o să vii niciodată. Sau, dacă prin absurd o să apari, fetița nu va mai exista. Va rămâne doar femeia care te iubește și ea, dar care nu mai așteaptă nimic de la tine.
Au fost momente în care aveam nevoie să mă ascund în brațele mamei pentru a mă proteja, dar mama nu era acolo. Nici cu o îmbrățișare, nici cu o vorbă caldă, nici cu un zâmbet, nici cu un mesaj, cu nimic. Mă vindecam tot timpul singură. Și da, asta m-a făcut puternică, dar și slabă în același timp. Neîncrederea, lipsa iubirii de sine, frica de oameni și multe altele sunt rezultatul lipsei părinților din viața copilului. Te-ai întrebat vreodată de ce, când vorbim despre trecut, încep să plâng necontrolat și să am atacuri de panică? Te-ai întrebat oare câtă durere zace în sufletul copilului tău când nu se poate stăpâni și reacționează așa? Îți răspund eu: nu... pentru că nevoile mele nu au fost o prioritate pentru tine. Niciodată nu am fost prima ta alegere, în nimic; tot timpul am fost pe ultimul loc.
Nu te judec și nu te urăsc; te iubesc... dar am obosit și simt nevoia să mă descarc de tot ce-mi otrăvește sufletul. Tu nu o să citești aceste rânduri niciodată, pentru că știu că mi-ai judeca până și durerea, nu ai înțelege-o și nu ai încerca să mă vindeci; iar reacția ta ar distruge pe loc fetița care încă te mai așteaptă...
Îți mulțumesc pentru absolut tot ce mi-ai oferit, bun sau mai puțin bun.
Cu durere,
fetița naivă care, cândva, putea găsi un refugiu în cuvântul MAMA.
