🍂Dragă mamă,
¨༺ ༻¨
Nu știu dacă îți mai amintești, dar când am venit la tine mi-ai spus ceva:
„Dacă nu te iubeam, așa cum îți spunea bunică-tu, nici nu vă mai dădeam vreun număr de telefon, ca să nu mă puteți contacta. Cine ar fi venit să mă caute în Italia? Nu mă găsea nimeni acolo. Puteam să fac toate astea, nu?"
...
Nu le-ai făcut, mama, dar le-ai gândit. Și atât de tare a durut când am realizat că, dacă ai fi avut mai mult curaj și iubirea pentru mine ar fi fost și mai mică, poate chiar m-ai fi abandonat...
Nu știu dacă realizezi, dar cuvintele pot răni atât de tare încât te pot închide în traume din care, uneori, nu mai găsești ieșire.
E ciudat cum eu, copilul tău, am avut mereu grijă să te protejez, chiar dacă asta însemna să pierd câte o fărâmă, căci doar atât îmi permiteam, de liniște, și să mă înec în lacrimi. Niciodată nu ți-am spus ce am avut pe suflet, tocmai de aceea există această carte. Am tăcut, am ascultat și am ascuns.
Îmi pare rău, mama, dar uneori, când îți spun că te iubesc, îmi este atât de greu să o fac... și nu pentru că nu te-aș iubi, ci pentru că urmează acel „te iubesc" al tău, în care eu nu mai cred. Mă doare... dar mă doare și mai tare să mă mint.
Te-am prezentat altora ca fiind mama perfectă și, întotdeauna, încercam să înfrumusețez realitatea. Nu mă forțam să fac asta, era ceea ce simțea sufletul meu; era ceea ce simțea să facă fetița care încă te mai așteaptă. Ea nu le spunea celorlalți ceea ce erai tu cu adevărat, le spunea ceea ce avea nevoie să fii tu pentru ea... mama ei.
Mi-e greu, dar totuși îți mulțumesc, chiar și pentru aceste momente dureroase. Acum știu cum să protejez mai bine sufletele copiilor mei, atunci când voi deveni mamă.
Cu durere,
fetița naivă care te-a așteptat să fii mama pe care a visat-o, dar care a învățat să trăiască cu dorul unui vis neîmplinit, rătăcind printre cuvinte nerostite și durere neplânsă.
