Împreună sau separați?
Dacă te iubește îți va demonstra asta, va încerca să te facă să nu vrei să stai departe, să fiți întotdeauna împreună și să reușiți să treceți peste orice situație. Mie așa mi se pare normal, să îi arăți cuiva că meriți să fii lângă el și că este norocos să te aibă alături. Dacă nu îți arată acest lucru ar trebui să îți pui câteva semne de întrebare. De ce nu îți arată că te iubește? Poate că nu știe să arate asta. Și dacă nu știe măcar să dea un semn de iubire. Măcar ceva care să te facă să crezi că merită să îi stai alături. Dar dacă simți că acea persoană nu te merită? Dacă ai ajuns într-un moment în care nu mai poți continua? Într-un astfel de moment trebuie să renunți, să îl lași să plece și tu să te consolezi cu gândul că ai lăsat acea persoană să plece pentru că o iubeai.
Alex nu a știut să îmi demonstreze că mă iubește. Degeaba îmi jura iubire dacă nu știa să îmi arate asta. Se aștepta ca eu să îl iert pentru fiecare greșeală deoarece se baza pe sentimentele mele, știa că îl iubesc și că nu pot sta supărată pe el. Ce slabă am fost, nu am știut să îmi cenzurez sentimentele și emoțiile, iar dragostea mea a devenit o slăbiciune pentru mine. El a descoperit această slăbiciune și a profitat de ea. Acum când privesc înapoi îl văd pe Alex ca fiind leul acela fioros, gata întotdeauna să mă distrugă. Nimic nu mi se mai pare ca la început, acel băiat înalt și glumeț a dispărut, iar eu am rămas doar cu amintirea lui.
Toate acestea m-au făcut să mă distanțez de el, să ne separăm. Fiecare pe drumul lui, el cu prietenii și meciurile sale, iar eu cu familia și filmele mele. Prieteni nici nu cred că mai putem să fim, deoarece de fiecare dată când îl voi vedea voi vrea să îl îmbrățișa așa cum o făceam înainte. Chiar dacă eu am fost cea care a pus capăt relației, nu pot să neg faptul că l-am iubit și că acele sentimente au dispărut odată cu despărțirea. Încă mai țin la el, dar nu pot să îl mai iubesc. Acum că stau să mă gândesc, chiar am o viață grea. De ce sunt nevoită am iau astfel de alegeri? Mai bine stăteam liniștită fără iubire, că nu ține nici măcar de foame sau de cald. Și poate că acum încep să mă victimizez, dar cred că toți și-au pus întrebarea aceasta la un moment dat, sau dacă nu au făcut-o, o vor face. Până la urmă toți suntem niște victime. Victime ale unor oameni, sentimente, situații.
Cel mai bun remediu pentru o despărțire.
Se spune că cel mai bun remediu pentru o despărțire este să înlocuiești persoana pe care ai pierdut-o. Poate că Alex m-a făcut uneori să sufăr, dar nu merită să îl disprețuiesc și să îl învinuiesc pentru orice nereușită în relație. Poate că după această despărțire am rămas singură. Am descoperit cine îmi sunt adevărații prieteni, dar defapt am constatat cu groază că nu am avut niciodată așa ceva. Trecând peste acest detaliu, fără iubit, fără prieteni este foarte dificil. Nu mă așteptam la o astfel de dezamăgire.
Am avut noroc cu o persoană foarte dragă mie, Cristian. Veche cunoștință cu care nu am avut prea multe tangențe, dar care a reușit să îmi intre pe sub piele și să își găsească un loc special în inima mea. El a fost cel care m-a ascultat și care mi-a dat sfaturi sincere. A fost alături de mine și mi-a ascultat toate tâmpeniile, fără să comenteze și să îmi spună că o să treacă. Pentru că așa spun toți, „o să treacă". Nu am înțeles, vorbim despre un tren sau ce? Gen: „Hei, fata, trenul ăsta a trecut!" Greșit. Nu o să treacă, o să fie uitat pentru o scurtă perioadă, dar cu prima ocazie când o să îmi reamintesc o să doară la fel. Cristian mi-a spus să fac ceea ce cred eu că este mai bine, semn că are încredere în mine și în puterile mele și m-a încurajat să fac și eu la fel. Și cel mai important, mi-a spus, citez: „Sunt aici pentru tine". Ce poate fii mai frumos? Aceste patru cuvinte sunt mult mai importante decât un „Te iubesc" spun în orice limbă.
Având în vedere că l-am prezentat atât fizic, cât și moral pe Alex, mă simt nevoită să fac același lucru și în cazul lui Cristian. Cum am mai spus, veche cunoștință pe care îl pot considera prieten. Este o persoană atât de specială și nu spun asta doar pentru că îmi este alături mereu, ci pentru că are un caracter care te atrage, care te face să vrei să îl cunoști. Este gelul de om misterios pe care ai impresia că îl cunoști, dar care are atât de multe lucruri pe care nu le afișează. Portret moral? Se pare că am început să fac o caracterizare de personaj, profesorul de limba română ar fii bucuros să audă că mă ocup de așa ceva în timpul liber. Revin. Primul lucru care mi-a atras atenția au fost ochii lui, atât de negrii. Îl privesc și mă pierd în profunzimea ochilor lui întunecați și încerc să mă regăsesc, dar în zadar, sunt deja pierdută în acea mare de întuneric. Un întuneric atât de frumos și de liniștitor încât prefer să mă știu pierdută și fermecată de misterul și frumusețea lor. Un alt lucru mă surprinde. Genele lui lungi. De parcă nu era de ajuns întunericul din ochii lui, acum acest întuneric se întinde la infinit cu ajutorul acestor gene.
Cristian este genul de persoană de care te poți atașa cu ușurință, datorită caracterului său. El poate să țină locul unui prieten, frate și totodată un tată. O persoană specială care îți este întotdeauna alături și care este gata să te sprijine în orice clipă. Este cel pe care știu că mă pot baza, cel care îmi poate da cele mai bune sfaturi. Din această cauză m-am atașat de el atât de mult. Nu fac acest lucru cu toate persoanele, rareori când reușesc să păstrez pe cineva aproape de sufletul meu, pentru că mă tem de dezamăgire, iar această teamă mă face să mă feresc în a mă atașa de oameni. Îmi e teamă ca nu cumva și Cristian să mă dezamăgească. Dar el are ceva aparte, care mă face să îmi înving această teamă, mă face să cred că el este o persoană care merită păstrată în suflet și în minte. Poate că l-am lăudat cam mult, poate că l-am urcat pe un piedestal, dar așa am simțit să fac. Recunosc, are și defecte, dar poate că admirația mea pentru el mă face să le consider minore, chiar să le ignor.
Am uitat să îi precizez vârsta. Cristian are 20 de ani, simplă coincidență, deoarece și Alex este de aceiași vârstă, acesta fiind singurul lucru care îi aseamănă, în rest cei doi sunt foarte diferiți. Alex este foarte înalt în comparație cu Cristian, dar înălțimea corpului nu cotează, ci a caracterului. Aspectul fizic este cu totul și cu totul diferit pentru că fiecare este unic și special în felul lui. Dar nu cred că are rost o comparație între cei doi, deoarece ambii sunt persoane foarte speciale din viața mea și fie că ținem sau nu legătura, mă refer la Alex, el este încă cel care mi-a dăruit cele mai frumoase amintiri, iar Cristian este prietenul drag pe care și-l doresc toți.
Revin asupra subiectului anunțat anterior, cel mai bun remediu pentru o despărțire. Sunt sigură că toți își vor da seama că cel pe care îl înlocuiesc este Alex, iar înlocuitorul, fără alte prezentări, Cristian. Așa este, dar sinceră să fiu mă aflu într-o dilemă. De ce să îl înlocuiesc pe Alex? Într-un timp atât de scurt? Și mai important, de ce să stric o prietenie atât de frumoasă precum a mea și a lui Cristian, pentru o relație care nu este sigură? Repet ceea ce am spus, femeile au o viață grea. Prea multe alegeri. De ce îmi complic eu existența? Mai bine îmi cumpăr o pisică și renunț la ideea de a mai avea un iubit. Ce simplu par toate dacă le privesc din perspectiva asta. Dar inimă, de ce nu vrei să te oprești? De ce vrei să suferi? Să suferim amândouă?
