The song of love

Chapter 4

Nici nu-mi trecea prin minte dacă această creatură măcar înțelege ce spun. Pentru o clipă, ezită, iar privirea lui alunecă spre echipajul adormit, apoi înapoi la mine. Părea să analizeze cu atenție situația și ce ar putea să facă. Fără să mai aștepte, se târăște spre marginea corabiei, ajutat doar de forța bratelor sale. Simt un amestec de teamă și speranță în timp ce rămân acolo, așteptând să văd dacă va reuși să sară în apă.
   În cele din urmă, cu un ultim efort, sirenul se aruncă în mare, dispărând sub valuri. Stau nemișcată, cu inima bătând nebunește, ascultând liniștea care s-a așternut. Doar sunetul ușor al apei rămâne în urma lui, iar eu mă întorc încet, cuprinsă de un sentiment de eliberare, dar și de teamă la gândul că Tyler va descoperi totul. În acea noapte, mă uit pentru ultima oară la locul unde fusese legat și mă întreb dacă am făcut alegerea corectă.

Chapter 4
Vorbește

Dimineața fu întâmpinată de vocile furioase ale echipajului care se treziră și se adunară pe punte doar ca să aibă o surpriză neplăcută: sirenul dispăruse. Tyler era primul care își pierdu cumpătul, lovind cu pumnul într-o bară de lemn.

– Cum naiba a scăpat? strigă el, privind în jur cu ochii mijiți de furie. Cineva l-a dezlegat, asta-i sigur, și vă jur că voi afla cine a fost!

O senzație de neliniște îmi încolți în stomac. Încercam să-mi mențin calmul, să mă prefac că sunt la fel de surprinsă ca restul echipajului, dar inima îmi bătea nebunește. Privirile tuturor se îndreptau către Tyler, care făcea pași grei pe punte, analizând urmele rămase. Deja îmi simțeam palmele transpirate, iar părul ridicându-se de pe piele.

– Poate s-a eliberat singur? întreabă unul dintre marinari, încercând să-l calmeze, însă obține opusul calmării.

Tyler se întoarse brusc spre el, cu o privire aspră.

– Cu acele funii? Niciodată! Cineva l-a ajutat, și nu va scăpa nepedepsit.

Cuvintele lui îmi provoacă un fior rece pe șira spinării. Îmi păstram fața impasibilă, dar mâinile îmi tremurau ușor. Oare își dăduseră seama? În timp ce ceilalți inspectau locul unde fusese legat sirenul, Tyler se apropie încet de mine, iar privirea lui era intensă, aproape analitică. La naiba.

– Tu erai ultima lângă el aseară, nu-i așa, Har? întrebă el, vocea calmă dar plină de suspiciune evidentă.

Ochii lui erau atât de reci, ascunzând focul ce ardea în el. Dacă ar fi avut lasere în acei globi oculari, m-ar fi găurit pe loc.

– Da, recunosc eu încet, încercând să nu-mi trădez emoțiile. Doar... mă uitam la el. Voiam să-l studiez, nu vezi așa ceva în fiecare zi.

Respir adânc încercând să rămân calmă și-l privesc în ochi.

- Poate chiar s-a eliberat singur. Unghiile sale sunt ca niște gheare, i-ar fi ușor să rupă funia.
- Fata are dreptate. Creatura aia e puternică. N-ar fi mirarea dacă ar evada.

Șoapte și murmure urmară după vocea celui care mă sprijinise. Tyler mă cercetă cu atenție, fără să scoată un cuvânt pentru câteva secunde lungi.

– Ai grijă, Hari, nu sunt prost. Dacă aflu că ai avut ceva de-a face cu asta, vei plăti scump. Creatura asta ne costă bani, nu pot permite să dispară așa de repede, spuse el, apoi se întoarse cu spatele, făcând semnul echipajului să caute în împrejurimi.

Inima îmi bătea haotic, iar gândurile îmi erau un amestec de furie și remușcare. Dacă descoperea adevărul, situația mea ar fi fără ieșire. Totuși, ceva în mine nu regretă alegerea făcută. Fusesem conștientă de riscuri, dar nu puteam să las acea creatură captivă. Vocea lui Tyler răsună peste tot, plină de mânie.

- Întoarceți vasul și aruncați plasele în apă, nu ne oprim până nu-l prindem!!

Frustrată mă îndepărtez de ceilalți și plec în cabina mea. Făcusem ce era nevoie, îl salvasem din ghearele morții. Nu-mi păsa de ce zicea Tyler sau oricine alt cineva. Închid ușa în urma mea când intru și mă așez pe marginea patului din scândură. Halal vacanță,halal distracție. Totul era un dezastru. Mă las pe spate simțind moliciunea așternutului și un oftat îmi scapă pe buze. Privirea îmi rătăcește prin cabina mică, oprindu-se pe tavanul de lemn, unde razele soarelui se strecurau printre crăpături, creând umbre jucăușe pe pereți. Mă simțeam epuizată, ca și cum fiecare pas pe care îl făcusem noaptea trecută îmi răpise toată energia. Îl salvasem, da, dar la ce cost? Știam că, în curând, suspiciunile lui Tyler aveau să se transforme în certitudini, când aveau să afle adevărul, nu aveam cum să scap de furia lui.

Închid ochii, încercând să alung gândurile. Făcusem alegerea corectă. Nu-l puteam lăsa acolo, captiv, condamnat la un destin crud doar pentru amuzamentul și câștigul altora. Dar asta nu-mi oferea liniște; îndoielile și teama continuau să mă macine. Imaginile de peste noapte se amestecă cu vocile furioase de pe punte, iar încet-încet, gândurile îmi alunecă spre o singură întrebare: oare unde era acum? Era bine? Reușise să ajungă într-un loc sigur? O bătaie în ușă îmi întrerupe liniștea. Tresar, revenind brusc în realitate. Inima îmi sare o bătaie, dar îmi înghit frica și mă ridic încet de pe pat. Mă apropii de ușă și o deschid, doar pentru a vedea pe unul dintre marinari stând în prag, cu o privire serioasă.

– Tyler te așteaptă pe punte, spune el fără alte explicații, dar tonul său era suficient de grav cât să-mi dea fiori.

Înghit în sec și dau din cap, ieșind din cabină și pornind încet spre punte. Pe drum, îmi repet în minte ce aveam să spun. Trebuia să par calmă, indiferent de întrebările lui Tyler. În ciuda tuturor avertismentelor din mintea mea, mă simțeam pregătită. Făcusem ce trebuia să fac. Și, oricare ar fi fost urmările, măcar știam că acea creatură era liberă. Arunc o privire spre marinar și mă încrunt văd observ că ochii lui erau ciudat de roșii. Oamenii n-au ochii așa, bine, doar dacă porți lentile de contact,dar totuși. Ceva nu se simțea bine. Încetinesc pasul ca să rămân în spate și mă opresc. Marinarul nu pare să observe că m-am oprit, mergând țintă spre punte spre locul unde fusese sirenul. Ciudat. Arunc o privire în jur, atât de.... tăcut și pustiu.

Frisoane reci îmi străbat coloana vertebrală. Ceva era complet nelalocul lui. Echipajul, de obicei gălăgios, lipsea cu desăvârșire, iar sunetele obișnuite ale corabiei păreau să fi fost înghițite de o liniște apăsătoare. Marinarul din fața mea mergea cu pași rigizi, fără să se uite înapoi, concentrat pe drumul său. Ochii lui... acei ochi roșii... parcă mă urmăreau chiar și când era cu spatele.
   Mă uit în jur, căutând o ieșire sau poate un alt indiciu care să-mi spună că totul era doar în mintea mea. Însă totul era prea ciudat, prea gol. Aerul părea mai rece, iar un miros ciudat, sărat și aproape metalic, plutea în jur. Decid să mă îndepărtez încet, cu privirea încă fixată asupra marinarului, în caz că ar face vreo mișcare neașteptată. Încep să pășesc înapoi, dar pe măsură ce mă îndepărtez, un sunet slab îmi ajunge la urechi – un fel de șoaptă sau poate un cântec îndepărtat, venind parcă din adâncurile corabiei. Mă încrunt, încercând să disting cuvintele, dar tot ce aud este un ecou sinistru, ca o chemare care îmi pătrunde în minte.
   În spatele meu, ușa unei mici magazii se întredeschide încet, ca și cum ar fi fost mișcată de o mână invizibilă. Privesc fix în direcția aceea, cu inima bubuind în piept. Poate nu era o idee bună să mă apropii, dar ceva mă atrăgea, o curiozitate aproape imposibil de ignorat. Fac un pas spre ușă, simțind o adrenalină ciudată în tot corpul, și împing ușor lemnul scorojit, privind înăuntru. Mă simțeam ca într-un film horror, nu voiam să fiu cea care ajunge sfâșiată în bucăți. Îmi mijesc ochii ca să pot vedea ceva în întuneric și îngheț. În semi-întuneric, zăresc ceva ce-mi taie răsuflarea: o formă familiară, lungă, întinsă la podea, cu pielea palidă, coada acoperită de solzi negri și lucioși care sclipesc ușor... Era imposibil,nu. Cum intrase aici?! Nici nu l-am văzut intrând. Mă uit la forma sirenului și îmi frec ochii, nevenindu-mi să cred, iar când mă uit din nou nu-l mai văd. La naiba, cred că înnebunesc. Clatin din cap și închid ușa.

- Sunt prea paranoică...

Înainte să pot să mă întorc în viziunea mea apare o mână palmatică care îmi acoperă ochii, iar un braț se înfășoară în jurul taliei mele.