Fulgi De Cenușă

PROLOG

PROLOG

Gustul Terorii

__________

XADEN

Aspen, Colorado, Statele Unite,

Cu şase ani în urmă

— În dreapta ringului, campionul neînvins şi preferatul publicului în acest an, Hellfire!

Bridge mi-a urlat porecla, alături de mulțimea de oameni dezlănțuiți.

Nu m-am mişcat din colţul meu, nu era încă momentul să o fac. Mi-am privit adversarul, analizându-i reacțiile și mișcările corpului. Venise tocmai din Orlando pentru onoarea de „a mă face bucăţi", aşa cum mă asigurase mai devreme, înainte să intrăm în cuşcă.

Pe sub mască, respiraţia mi se intensifica, era tot mai fierbinte în anticiparea luptei şi a eliberării. Oricât de mult îmi plăcea să îmi ascund identitatea şi să îmi protejez numele în lumea asta, mi-aş fi dorit să îmi fi ales o costumație mai puţin sufocantă. Purtam pe față o bucată de material din piele, ca o mască chirurgicală, ce îmi lăsa doar ochii la vedere, dar mă protejase bine de-a lungul anilor. Imprimeul cu craniu le atrăgea atenţia de la trăsăturile mele, oricum nu îi interesa cu adevărat cum arătam în realitate. Pentru ei, Hellfire era un monstru fără chip.

Adversarul meu, pe numele lui de scena The Britshman – o aluzie probabil la The Irishman – nu se sinchisea să îşi ascundă fața. Purta o pereche de pantaloni scurţi şi mănuşi de box, după nouă regulă impusă de Bridge.

Le aveam și eu, mă scoteau din sărite şi mă simţeam încătușat cu ele.

Mulţimea nu era prea fericită atunci când finalizam lupta în câteva secunde cu knockout, asa că Bridge venise cu ideea aceasta briliantă.

Ca de obicei, eu purtam blugi. În picioarele goale şi la bustul gol. Nu alesesem pantaloni lungi din motive vestimentare, ci pentru că aveam un tatuaj enorm pe coapsa dreaptă – pe care versiunea mea beată de la şaisprezece ani decisese să și-l facă – şi aproape oricine mă cunoştea, ar fi recunoscut imediat corbul ăla încadrat într-o semilună. Mă marcasem singur.

Chiar dacă luptele acestea erau definiţia ilegalităţii şi sfârşeau şterse de pe internet la câteva ore după ce erau postate, tot deveniseră periculos de virale.

S-a auzit gongul şi Britishman a avansat spre mine, am făcut şi eu un pas în faţă, momentan relaxat. Mi-am izbit pumnii între ei, obişnuindu-mă cu moliciunea enervantă a mănușilor ăstora şi cu intensitatea impactului. Învăţasem să mă lupt cu mâinile goale, brutal şi sângeros, pentru că despre asta erau aceste lupte, nimeni nu venea aici să vadă un meci de box cu reguli stricte.

Mulțimea a urlat, fiecare fluturându-şi banii şi ridicând cotele pariurilor. Nu mă interesase care dintre noi era preferatul publicului în seara asta, speram să fie britanicul, ca să pot pleca acasă cu un procentaj mai mare.

— O să îţi aduni oasele de pe jos, puştiule. De ce porţi masca aia? E o fățucă drăgălaşă sub ea, nu? Poate o să ţi-o trag după.

A făcut mişto de mine, învârtindu-se în jurul meu şi animând mulţimea. Au râs şi urlat alături de el. S-a repezit la mine, sperând să mă sperie, dar nici nu am tresărit. Poate mă agitaseră scenele aste puerile în trecut, dar acum aveam suficientă experienţă cu "luptătorii" de genul lui.