18 ani în umbra unui tată alcolist

Capitolul 1: ,,Umbra tăcerii"

Era dimineața devreme, iar aerul rece pătrundea prin fereastra crăpată, aducând cu sine mirosul sticlelor goale de băutură,care își lăsaseră amprenta pe fiecare colț al casei. Încă nu se trezise, dar eu știam deja că în tăcerea asta apăsătoare, ziua urma să înceapă iarăși cu promisiunile nerespectate, cu bătăile de cap pe care nici cuvintele nu le puteau vindeca.Sperând că, dacă voi rămâne tăcută, dacă voi ignora urmele încă vii ale nopții, totul va dispărea. Dar știa el? Știa el cât de greu era pentru mine să respir în acele momente? Nu, nu știa. Nu mai știa de mult. Trăia într-o lume a lui, unde doar sticlele de alcool erau singurele care îl înțelegeau. Și eu? Eu eram doar umbra lui,un martor tăcut al propriei mele distrugeri.
Câteodată, mă gândesc că totul ar fi fost altfel dacă nu aș fi fost acolo. Poate că și el ar fi fost altfel. Poate că nu m-ar fi privit cu ochii aceia reci, plini de nepăsare. Poate că aș fi avut un tată care să mă iubească, nu unul care să se piardă în abisul propriei slăbiciuni. Dar nu mai aveam timp pentru regrete. Eram prea prinsă în ritmul haotic al zilelor care urmau,fiecare zi aducând cu sine o nouă promisiune,o nouă schimbare, o nouă speranță spulberată. Așa cum făceam mereu, m-am ridicat din pat, cu o senzație de greutate în piept, și am mers să înfrunt o nouă zi, pregătindu-mă pentru încă o luptă pe care știam că nu o voi câștiga.
Uneori mă simt singură , ca și cum aș fi doar o umbră în casa asta, care se adâncește pe zi ce trece. Când îl văd acolo, dar totuși departe, mă simt pierdută, ca și cum aș fi într-o lume paralelă unde nu există nimeni care să mă înțeleagă cu adevărat. Nu îmi trebuie cadouri sau promisiuni goale. Ce îmi doresc eu cu adevărat, ce am nevoie mai mult decât orice, este să fiu auzită, să fiu văzută de el,aș vrea ca el să mă privească și să mă vadă, nu ca pe o povară, ci ca pe o fiică care merită atenția lui,nu doar ca pe o fetiță care trebuie să tacă și să suporte.