Cedasem de tot. Nu mai aveam niciun strop de putere să mă împotrivesc. Tot ce rămăsese din mine era o umbră palidă a copilului care, cu doar câțiva ani înainte, încă mai visa la o lume în care totul era bine.
În seara aceea, după ce țipetele și furia lui nu se mai opreau, ceva în mine s-a rupt complet. Inima îmi bătea atât de tare încât simțeam că o aud în urechi. În gât aveam un nod pe care nu puteam să-l înghit, iar lacrimile curgeau neîncetat pe obraji. Plângeam și nu mă puteam opri. Îmi tremurau mâinile, iar aerul din cameră părea să se strângă în jurul meu, sufocându-mă.
L-am rugat, cu glasul frânt, să se oprească,dar cuvintele mele păreau să dispară în aerul rece și greu al camerei. Nu mă auzea. Sau poate că alegea să nu mă audă. În acea confuzie și durere, mama a intervenit. Îl privea direct, cu o hotărâre pe care nu o mai văzusem până atunci.
– Ajunge, i-a spus. Destul! Nu mai poți continua așa.
Nu-mi amintesc prea bine ce a urmat după. Parcă toate sunetele s-au amestecat într-un vuiet surd. Tot ce mai simțeam era lacrima care îmi aluneca pe obraz și tremurul din tot corpul. În acea seară, nu mai aveam forță să lupt, dar nici să fug. Eram acolo, prinsă într-un haos care îmi fura orice urmă de siguranță.
Mă întrebam doar, în tăcere, cât mai puteam rezista. Și mai ales, cât mai trebuia să rezist. Îmi era atât de greu să trăiesc în haosul ăsta. În timp ce lacrimile curgeau fără să le pot opri, tot ce îmi doream, mai mult decât orice, era să avem măcar o zi împreună fără ceartă. O zi în care să lase alcoolul deoparte, să fim doar noi, liniștiți, fără țipete, fără lucruri aruncate, fără durere. Mă întrebam dacă o astfel de zi ar mai fi fost vreodată posibilă. Mă săturasem. Mă săturasem de lacrimi, de frică, de țipete care îmi răsunau în minte chiar și atunci când era liniște. Mă săturasem să sper, să-mi imaginez cum ar fi dacă lucrurile ar fi diferite, pentru ca realitatea să mă lovească din nou cu aceeași duritate.Mă săturasem să văd cum alcoolul îi transforma sufletul și îi lua tot ce era bun. Mă săturasem să trăiesc în tensiunea constantă, să aștept mereu momentul în care furia lui avea să izbucnească din nou. Simțeam că nu mai am loc în suflet pentru tot ce strânsesem acolo: frustrare, durere, neputință.
Uneori, mă întrebam dacă asta avea să fie viața mea mereu. Dacă vreodată aveam să pot să respir fără teamă, să trăiesc fără să mă ascund de cuvintele lui grele sau de tăcerile apăsătoare care veneau după ele. Voiam doar o zi, o singură zi în care să nu simt greutatea asta pe umerii mei. Dar simțeam că cer prea mult. Îmi treceau prin minte tot felul de gânduri. Mă întrebam cum avea să fie viața mea mai târziu, dacă o să scap vreodată de greutatea asta. Și un lucru știam cu siguranță: dacă viitorul meu soț ar exista undeva, dacă vreodată aveam să iubesc pe cineva, nu voiam să fie ca el.Nu voiam să simt niciodată frica asta lângă cineva. Nu voiam să trăiesc din nou certuri, țipete, sau să mă rog ca lucrurile să se liniștească. Voiam ca viața mea, familia mea, să fie diferită. Să fie plină de înțelegere, de iubire adevărată, de liniște. Tot ce nu avusesem aici.Mă rugam ca, într-o zi, să pot construi un viitor fără umbrele trecutului. Un viitor în care să mă simt în siguranță, în care să nu mai existe nici alcool, nici furie,nici durere. Numai pace.
CITEȘTI
18 ani în umbra unui tată alcolist
Spiritual,,Cartea explorează relația complicată dintre un copil și tatăl său alcoolic, surprinzând momentele de iubire din copilărie, transformarea tatălui din cauza furiei și băuturii, și lupta interioară a copilului pentru a înțelege și a face față acestei...
