aesthetics.

O nouă galerie de artă contemporană se deschide în Youghlee. Ar părea interesant, dacă orăşelul nu ar fi la periferia Dublinului şi nu ar avea o populaţie sub medie şi neinteresată de artă şi de ceea ce presupune ea. Dar mai nebunesc decât galeria sunt însuşi picturile din ea. Întruchipând oameni în momentele lor de fericire absolută, sunt de fapt materializări ale unor dispariţii şi morţi subite, petrecute pe întregul mapamond. Oamenii dispar, lăsând în urmă nuanţe şi tuşe ale celui mai fericit moment al vieţii lor, iar tot ce rămâne, după ce se comprimă în obscur, sunt tablouri, adunate toate în galeria de artă Aodh Duane, numită după straniul autor al tablourilor.

" Şi observi cum culoarea s-a întrepătruns în material asemeni unor artere ce alimentează un suflet viu, care încă mai pulsează prin pânză. Iar ramele, deşi din aur veritabil sau argint sau pietre preţioase, nu le pot compacta întregul infinit şi întregul extaz. Te pierzi şi eşti regăsit printre tonuri calde şi reci, tonuri de moarte şi tonuri de înviere, simţind acelaşi gol adâncindu-se. Simţi cum priveşti în ochi un astru, nu un simplu tablou, eşti ameţit de cosmicul şi nebunescul ce conturează pictura. Şi în acel moment acuarela se extinde pe perete, pe podea, pe tine şi deasupra ta, simţi fiorii ei înăuntrul tău, simţi zgârieturile fine făcute de pensulă, în propria ta piele. Îţi curge culoare şi tuş prin vene, mintea ta devine o privelişte vivantă. Te naşti şi te descompui în aceeaşi secundă stranie în care devii unul cu tabloul. Dar el iese brusc din tine, se renaşte înapoi pe tapetul galeriei, iar tu simţi golul dinăuntrul tău încă pustiindu-te, simţi cum plămânii cerşesc aer şi mintea o secundă de real. Tabloul e în faţa ta, a murit dar învie chiar sub ochii tăi. Acolo oamenii sunt înveşmântaţi în infinit şi am-trăit-uri. Şi iar te pierzi. Tabloul va arde în uitare, dar Universul va cere o nouă jertfă într-atât umană cât şi stelară.

Tu urmezi.

                      Acum eşti oase şi tendoane şi sânge pulsatil, dar mâine te vei dizolva în acurelă şi lemnul de fag al stativului şi vei deveni una cu viziunea Pictorului. Cu soarta. Vei aştepta fericirea fiindcă doar ea te poate înveşmânta în întunericul galeriei, unde vei fi mai infinit şi nesfârşit ca niciodată. "

a/n: aveam ideea asta de aşa mult timp încât mă înnebunea, dar acum am în sfârşit idei pentru ea. va fi proză scurtă şi voi posta destul de regulat. anyway, sper să vă placă. ♡