A fost o simplă coală de celuloză în lichidul acid al celor de lângă el. A dansat cu sine însuşi o întreagă viaţă, ritmându-şi bătăile inimii cu recviemul care pulsa în aer. S-a scurs odată cu ploaia şi cu ninsoarea, s-a transformat într-o baltă aflată la intersecţia mai multor destine. Tâmpla i-a fost mereu şevalet, iar culoarea din ea se scurgea lin de-a lungul ochilor abisal de albaştri. S-a frânt de atâtea ori odată cu lemnul pensulelor; genele i-au devenit purtătoare de culoare, ochii purtători de acuarelă. Plângea bleumarin şi bej, plângea un rogvaiv de nuanţe fără nume. Plângea un etern şi un nou început. Plângea pentru tot şi pentru nimic. Şi mereu plângea cu temperă.
Visa peisaje şi clar-obscururi din noapte. Gândurile lui se ciocneau şi făceau să răsară stele. Şi-a trăit propriul coşmar în pacea unui şevalet ieftin şi când a renăscut nici nu a fost conştient. A simţit doar o sală ce păstra condensat mirosul acuarelei încă ude, asemeni unui sânge albastru care încă se mai lupta să pompeze.
Şi simţi infernul.
Simţi aşchiile lemnului prin piele asemeni unor gloanţe oarbe.
Simţi un Veşnic care îl seca de puritate.
Simţi un Straniu care îl lega la ochi.
Simţi un Sumbru care voia ceva mai mult de la el.
Simţi atât de multe, încât atunci când totul s-a terminat, părea că nu simţise nimic.
O, Harper Weiss, trăieşte-ţi moartea ca pe ultima şansă la viaţă. Fie-ţi tinereţea scuza pentru soarta ta de a trăi sugrumat de capodopera ce ţi-a ajuns trupul. Fie-ţi lipsurile din suflet umplute de culoare şi fie-ţi pânza vieţii etern imaculată, fiindcă ai ajuns noua jertfă a galeriei Aodh Duane.
CITEȘTI
aesthetics.
Short Story❝ alergi de-a lungul ramelor şi te răneşti în aşchiile ei, iar întregul tău nesfârşit implodează pe o pânză subţire. nu există scăpare, eşti o simplă operă de artă destinată unui clar-obscur haotic, eşti destinată durerii cauzate de tempera care îţi...
