Bloody Destinies / Pak Jimin 18+

Decizii Fortate

De dimineață

Mă trezesc, ca de obicei, în patul meu. N-am dormit deloc bine, gândindu-mă obsesiv la ce s-a întâmplat noaptea trecută. Cuvintele lui încă îmi răsună în minte: „Ești incredibil de sexy... poate chiar mai sexy decât ea." Știu prea bine ce înseamnă asta. Nu sunt naivă. El o caută pe ea în mine. Nu pe mine vrea să mă rănească, ci pe ea. Cât de proastă ai fost, Lexa, să crezi măcar o clipă că el te-a vrut cu adevărat pe tine.

După ce mi-am luat rămas-bun de la părinți, cu lacrimi în ochi, mă pregătesc pentru școală. Azi am ales o pereche de blugi închiși la culoare, un maiou cu bretele subțiri și o cămașă albă, pe care decid să n-o închei până sus. Mușcăturile lui Jimin sunt ascunse sub cămașă, dar durerea... durerea e o cu totul altă poveste.

În sala de clasă

Coridorul școlii e aglomerat și zgomotos, dar parcă nimic din jur nu contează. Mintea îmi e încărcată, iar fiecare pas mi se pare o luptă. Mă opresc în fața ușii sălii de istorie și trag adânc aer în piept. E aici. Simt prezența lui înainte să-l văd.

Intru. Jimin e în fața clasei, cu spatele drept, privirea calmă și vocea calculată. Prezența lui umple încăperea, iar colegii mei par fascinați. Îmi ocup locul, încercând să nu-l privesc, dar simt cum mă arde fiecare secundă în care îl ignor.

— Istoria se repetă, spune el, privirea oprindu-se o clipă asupra mea. Uneori, oamenii refuză să învețe lecțiile trecutului...

Tonul lui e neutru, dar sub cuvinte se ascund înțelesuri pe care doar eu le pricep.

Orele trec greu, iar la finalul lecției, când toți ies, el își mută privirea asupra mea. Ușa se închide, iar liniștea devine apăsătoare. Mă ridic să plec, dar vocea lui mă oprește:

— Lexa...

Mâinile mi se încleștează pe marginea băncii.

— Ce vrei? — întreb, încercând să-mi păstrez calmul.

Zâmbetul acela diabolic reapare pe fața lui, iar eu, într-un moment de neputință, mă găsesc așezată pe bancă, fără a putea să mă mișc. O senzație ciudată îmi cuprinde fiecare fibră, ca o capcană nevăzută, iar ochii mi se îndreaptă instinctiv spre fereastră, încercând să evit privirea lui. Dar chiar și așa, știu că nu pot scăpa.

Jimin se apropie fără grabă, iar cu un gest ușor, îmi dă la o parte cămașa și pune palma pe semnul mușcăturii de ieri. Mă încordez la atingerea lui, dar nu pot să mă opun.

— Știu că doare, îmi spune, privindu-mă cu o urmă de grijă, dar în ochii lui se ascunde și ceva mult mai adânc, aproape imperceptibil. — Vrei să scapi de durere?

Îi evit privirea, dar cuvintele sale mă strâng ca o menghina în jurul pieptului. Încerc să îmi recapat controlul.

— Nu propui nimic, dacă nu știi ce vei primi în schimb. Ce vrei de la mine?

Răspunde calm, iar tonul lui este mai jucăuș decât mă așteptam.

— Îngeraș, am grijă de donatorul meu. Nu pot să permit să înduri durerea. Dar deprinde-te cu timpul, pentru că, în cele din urmă, durerea va deveni plăcere.

Cuvintele lui au un impact ciudat asupra mea, lăsându-mă într-o stare de neliniște și curiozitate amestecată cu o teamă pe care nu o pot înfrunta. De parcă fiecare frază a lui m-ar împinge mai adânc într-o lume în care nu sunt sigură că vreau să rămân. Țipând la el ca nu am nevoie de ajutorul lui iau geanta și fug din sală de clasă.

Mulțumesc pentru clarificări! În acest caz, voi construi un dialog între Alexa și mama ei, având în vedere că Alexa nu prea agreează să se mute la Jimin, iar mama vrea să o protejeze, deși decizia ei nu e ceea ce Alexa își dorește.

Telefonul sună și Alexa răspunde, conștientă că mama ei este de cealaltă parte. Își face un semn cu mâna, ca și cum ar încerca să alunge presiunea din jur.

— Salut, mami. Ce e? — întreabă ea, cu vocea obosită.

— Hei, Lexa, cum a fost astăzi? Totul în regulă? Ce ai făcut?

Alexa suspină, jucându-se cu vârful pixului pe birou, evident stresată de discuția ce urma.

— A fost bine... La școală e mereu aceeași rutină. N-am prea avut timp să mă gândesc la altceva, știi cum e.

Mama tace câteva secunde, dar Alexa o simte că o observă atent, mai ales acum când discuția se apropia de subiectul care o deranja.

— Draga mea, uite am discutat cu tata și am ajuns la idea ca ar trebui o perioadă să trăiești cu Jimin. Ne facem griji știind ca ești singură așa iar el ar putea să aibă grijă de tine și să te protejeze în caz de ceva. — vocea mamei sună mai grav acum, ca și cum ar ști deja ce urmează.

Alexa închide ochii, încercând să nu explodeze. Că ea știe că mama o va face să se simtă vinovată pentru faptul că nu vrea să meargă la Jimin.

— Mami... de ce trebuie să îmi spui asta? — răspunde ea cu voce răgușită. — Nu am nevoie de Jimin și nici de ajutorul lui. Mi-am spus asta de atâtea ori.

Mama încearcă să o calmeze, dar vocea ei devine mai autoritară:

— Alexa, nu te înțeleg! Nu e vorba de ajutorul lui, dar te simt atât de singură acasă și nu îmi place deloc. Eu nu pot fi acolo pentru tine, iar Jimin... el poate avea grijă de tine măcar o perioadă. Ți-am trimis deja lucrurile și pe Răi, va fi mult mai bine acolo.

— Gata! — explodează Alexa, simțind că nu mai poate respira. — Ce vrei să spui, că nu pot să fiu singură? Mami, nu am nevoie de el, înțelegi? Nu am nevoie de Jimin și nici de lecțiile tale! Ce, dacă nu îți pasă că am 18 ani și pot să decid singură unde vreau să trăiesc?

Mama încearcă să explice calm, dar Alexa o întrerupe din nou:

— Nu îți dau voie să îmi controlezi viața! Nu am nevoie de Jimin ca să mă protejeze. Sunt destul de mare să mă descurc singură!

— Nu e vorba doar de asta, Lexa. Este despre siguranța ta, te-am rugat să nu mai fii încăpățânată! Jimin te poate sprijini, e de încredere. Mai bine stai acolo, măcar câteva zile... Te cunosc, știu că ai nevoie de cineva care să fie aproape de tine acum.

Alexa închide ochii de supărare. Cuvintele mamei o bântuie, dar adevărul este că nu poate să accepte această schimbare. Nu vrea să meargă la Jimin. Nu vrea să fie acolo cu el, în preajma lui, și să fie forțată să-l suporte.

— Ești în stare să îmi spui că trebuie să trăiesc cu el doar pentru că tu ești plecată? — întreabă Alexa, cu vocea tremurândă de furie. — Eu nu am cerut asta!

Mama oftează adânc. Poate că știe că Alexa nu va înțelege acum, dar totuși insistă:

— Lexa, te iubesc. Vreau doar să fii în siguranță. Mă simt rău că trebuie să îți impun asta, dar știu că e pentru binele tău. Jimin nu e așa cum îl crezi. Poți să-l ajuți să înțeleagă, dar, pe termen scurt, ți-ar face bine acolo.

Alexa își dă capul pe spate, lăsând furia să o cuprindă din nou. Își mușcă buza, simțind cum gândurile o copleșesc.

— Nu am nevoie de lecțiile tale, nu am nevoie de Jimin! — țipă Alexa, închizând telefonul și pleacă înspre casă.

Furia învăluie tot ce simte. Nu vrea să meargă la Jimin, dar știe că nu poate evita acest fapt.