C A P I T O L U L 29 .
Ora de franceză fusese un adevărat chin . Ajunsesem să cred că profa era un fel de vampir energetic care absorbea toată energia din noi , pentru că după ora ei , efectiv tot ceea ce vroiai să faci , era să dormi .
Deși chiar cred că aș avea nevoie de o oră sau poate chiar două de somn pentru că noapte trecută mai că nici nu am închis un ochi din cauza lui Nick care s-a întins în tot patul , tipic lui . Ce să mai spun de Cotton care a început să dea cu aspiratorul la 05:00 dimineața , cântând în același timp o melodie tâmpită care treazea până și morții .
Trecând peste , am decis să merg cu Kevin și Scott la cafeneaua din colț să bem o cafea , ei fiind mult mai adormiți decât mine . Nick era și el acolo așa că băieții au decis să ne așezăm la masă cu el , deși eu m-am împotrivit .
În timp ce Scott si Kevin s-au dus să-și ia câte o cafea și ceva de mâncare , eu am rămas la masă cu Nick care își tot butona telefonul , lucru care mă deranja .
- Franceză ? mă întrebă cu ochii tot în telefon .
- Mhm , îi spun obligându-l să mă privească .
Nu de alta dar mă enerva acordându-i atenție mai mult telefonului decât mie . El a rămas surprins de gestul meu , zâmbindu-mi mai apoi și plasând un mic sărut peste buzele mele . Totul era numai lapte și miere până când își făcu apariția Cierra .
- Nick ce surpriză să te întâlnesc aici , spune ea sărutându-l pe obraz . Dar .. tu ! Tu ce cauți aici ?
- Scuze .. vă cunoașteți ? întreabă Nick confuz .
- Ea , ea este cea de care ți-am povestit , cea care a intrat aseară la mine în apartament !
- Hm , normal .. trebuia să fii tu , spune el dezamăgit , privindu-mă .
- Eu nici măcar nu o cunosc pe această domnișoară și nu am nici o idee despre ce vorbește , intervin eu .
- Cum adică nu ai nici o idee mă fato ? Mă crezi proastă sau ce ?
- Acum dacă tot aduci vorba de asta .. nu , nu te cred . Tu chiar ești proastă , blondă oxigenată .
- Alexandra înceteaza . Ea nu ți-a făcut nimic .
- Băi pătrunjel tu nu țipa la mine că diseară dormi cu Cotton , și tu nu mai flutura atât din genele alea la el dacă nu vrei să ți le ard !Acum dacă mă scuzați-mă , eu am plecat ! le spun trântindu-mi geanta pe masă .
Mi-am făcut loc pe lângă târfă , lovind-o cu geanta peste umăr . Am ieșit din cafenea îndreptându-mă spre locul unde îmi parcasem mașina însă Nick venise după mine .
- Chiar atât de mult te deranjează prezența Cierrei ? mă întreabă luându-mi mâna într-a lui .
- Nu-i mai rostii numele în preajma mea , am o anumită alergie la .. cam tot ce este legat de ea .
- Atunci singura explicație logică pentru care te-ai dus la ea acasă și i-ai făcut toatea astea ar fii că ... ești geloasă ?
- Geloasă , eu ? Ai vrea tu ! Doar pentru că am vrut să-i ofer un tratament cosmetic la domiciliu , nu înseamnă cu sunt geloasă . Poți să ieși cu oricine vrei , când vrei , pe mine nu mă deranjează absolut deloc.
- Deci să înțeleg că dacă o să ies cu ea , pe tine o să te lase rece ? întreabă confuz .
- Aha rece , foarte rece , gheață chiar . Ești băiat mare , poți să faci ce vrei fară să-mi dai mie explicații .
CITEȘTI
A rough game of pleasure ...
Aktuelle LiteraturO poveste de dragoste complicata . Un inceput ciudat . O continuarea total neasteptata .